Actualitate

Ioan Țintean: Intervenţie de ultimă oră, memoriu către Guvern. Nordul e condamnat fără autostradă

Prefectul Ioan Țintean a spus la dezbaterea publică privind reintroducerea în Master Planul de Transport a unei autostrăzi a nordului, finalizată cu un memoriu ce va fi trimis Guvernului, că parlamentarii ar fi trebuit să facă mai multe presiuni. Preşedintele CCI BN, Vasile Bar: ”Să zbierăm pentru a fi auziţi”.

La dezbaterea publică organizată de Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean şi Camera de Comerţ şi Industrie privind reintroducerea în Master Planul de Transport a autostrăzii Petea – Satu Mare – Baia Mare – Mireşu Mare – Dej – Bistriţa – Vatra Dornei – Suceava, care făcea parte din Planul de amenajare a teritoriului naţional aprobat prin lege în 2006, au participat prefectul Ioan Țintean, preşedintele CJ Radu Moldovan, primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie BN, Vasile Bar, subprefectul Ovidiu Frenţ, vicepreşedintele CJ Dorin Popescu, primari de comune, consilieri locali şi judeţeni, preşedintele Asociaţiei Bistriţa Civică, Adrian Florin Chereji, care a făcut şi o prezentare a proiectului, inclusiv cu parte desenată.

Toţi cei care susţin proiectul Autostrăzii Nordului vor semna un memoriu care va fi adresat Guvernului României şi în care se solicită cuprinderea traseului menţionat în Master Plan, ”în vederea dezvoltării economice, sociale şi turistice a regiunii de nord”.

”Stăteam liniştiţi ştiind că prin legea din 2006 privind planul general de transport era prevăzută o autostradă care făcea legătura între principalele judeţe din nordul ţării. Printr-o decizie comisiilor de transport din cele două camere ale Parlamentului, această autostradă nu mai există în planuri. Vom semna un memoriu toţi cei interesaţi, pe care îl vom trimite preşedinţilor comisiilor din cele două camere şi Guvernului, către Ministerul Transporturilor. Solicităm reintroducerea în plan a acestei autostrăzi de importanţă geostrategică în deschiderea accesului către Moldova şi Ucraina. Există o concentrare mare a traseelor principale pe zona de centru şi sud, astfel devine din ce în ce mai îndepărtată posibilitatea ca nordul să fie conectat la o reţea de circulaţie rapidă, condamnat într-un fel la sărăcie. Spre surprinderea mea, am observat că în 10 februarie 2015 în cele două comisii din Parlament s-a votat în unanimitate. Parlamentarii au sesizat că această autostradă nu există în Master Plan, dar în acelaşi timp nu au făcut presiune suficientă la comisii. Niciun parlamentar din cele patru judeţe n-au dat măcar un vot împotrivă, surprinzător pentru noi. Încercăm să intervenim, doar în martie şi aprilie se va prezenta acest Master Plan Comisiei Europene. Niciodată să nu spui niciodată. Ne facem datoria şi venim cu această formă de intervenţie de ultimă oră. Să vedem dacă putem repune această autostradă la locul ei, nu vorbim de termene de execuţie”, a spus prefectul Ioan Țintean.

”Consultând principalii noştri membri, am făcut demersurile necesare pentru a promova acest obiectiv. Este posibil să fie târziu, dar pentru a avea o şansă trebuie să facem nişte demersuri. Ar fi esenţial acest traseu, 90% din transporturile de la Bistriţa către exterior pleacă pe această rută. Bistriţa-Năsăud, chiar dacă e un judeţ mic şi tratat în consecinţă de toate Guvernele, depăşeşte 75-80% din judeţele României în ceea ce priveşte exporturile. Practic, în 2002-2015 exporturile au crescut de peste şapte ori, anul acesta vom ajunge la peste 700 de milioane. Este foarte important ca acest demers să se finalizeze într-un viitor cât mai apropiat. Cei care strigă mai tare au şanse să fie ascultaţi şi au şanse de reuşită, asta vedem, de aceea este oportun să zbierăm şi noi acum pentru a fi auziţi. E dureros că o lege care a fost votată nu mai este respectată”, a spus preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie BN, Vasile Bar.

Parlamentarii liberali ai judeţului au declanşat proiectul ”Vrem Autostrada Nordului!” (Satu Mare – Baia Mare – Dej – Bistriţa – Vatra Dornei – Suceava), pentru a determina Guvernul să o introducă în Master Plan în urma unei ”presiuni publice” din partea reprezentanţilor tuturor celor cinci judeţe şi a societăţii civile.

Guvernul a aprobat Master Planul de Transport. Planul financiar al Master Planului General de Transport urmează să fie prezentat în şedinţele reunite ale Comisiilor de Transport din Parlament înainte de trimiterea acestuia la Comisia Europeană.

La sectorul rutier, judeţul Bistriţa-Năsăud figurează cu un drum expres Dej – Bistriţa, care trece prin Beclean, cu o lungime totală de 56 km, costurile fiind estimate la 206,3 milioane euro, şi cu două drumuri Trans Regio: Sărăţel – Reghin – Târgu Mureş (78 km, 44 milioane euro fără TVA) şi Suceava – Vatra Dornei – Bistriţa (178 km, 124,9 milioane euro fără TVA). La capitolul variante ocolitoare, prima pe listă este cea a Bistriţei: 14,59 km, 37,8 milioane euro fără TVA. Nu lipseşte nici varianta ocolitoare a Becleanului (6 km, 16,2 milioane euro). În sectorul feroviar sunt prinse reabilitarea căilor ferate pe tronsoanele Cluj-Napoca – Dej – Beclean (83 km) şi Beclean – Ilva Mică – Vatra Dornei – Suceava (239 km), proiecte estimate la 2.581.000 euro.

1 cretu popescu moldovan bar 3 mar 15 2 popescu tintean moldovan bar 3 mar 15 3 dezbatere publica master plan 3 mar 15 4 dezbatere publica master plan 3 mar 15

6 comentarii

  • Trebuie sa-i multumim lui IOAN RUS pentru asta, marele specialist, mai nou, in transporturi. Acest expert in orice, care este intotdeauna numit, niciodata ales, sustinator din umbra al regimului Basescu si sa nu uitam, membru marcant al Grupului de la Cliuj. Unu de-a nost’, un veritabil ardelean care nu da doi bani pe noi si pe nevoile noastre, ale romanilor aflati in partea de nord a Romaniei…

  • Nici o problema! nu cred ca nu se mai gaseste un liniar si o culoare ca sa se mai traseze o linie pe harta!!! D-le Tintean et co!…la nivel declarativ sunteti cei mai buni! Cand vine insa vorba de fapte!…aici e problema…dar…vin alegerile! vin ai nostri,pleaca ai nostri!…si nimic nu se schimba… generatii intregi de tineri nu au primit nimic! doar hotie,minciuna,fatarnicie,gunoaie,caini vagabonzi s.a….cui ar trebui sa-i roseasca obrazul de rusine pentru tot ceea ce s-a intamplat si se intampla?? Cu siguranta ca,clasei politice din care faceti si d-voastra parte!!!

  • Afara cu CIUMA ROSIE PSD din tara! In RUSSIA cu voi!
    .
    Nu uitati sa ii luati cu voi pe partenerii vostrii de Grupare Infractionala, BOR.
    .
    CIUMA ROSIE si BOR.. spre RUSSIA in zbor…

  • parlamentarii bistriteni ce au facut??????????? de ce sunt acolo la ciolan in parlament???????? Acesta este domnule Tintean un motiv sa-i targeti de urechi,sau ma rog de fuste,vezi „Fa Doina”SANCTIONATI

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS