Politică

Ioan Oltean: Codul Penal, modificat când bântuie strigoii. Ruşine naţională!

Vicepreşedintele PDL, deputatul Ioan Oltean, a declarat că este de criticat modul în care au fost adoptate de comisie, ”sub influenţa spiritelor rele”, modificările pe Codul Penal, la miezul nopţii, ”când umblă spiritele negre şi bântuie strigoii”: ”Acum, dacă furi 500.000 de euro, eşti prins şi restitui banii, primeşti doar o amendă şi eşti om cinstit. E o insultă la adresa democraţiei!”.

”Este regretabil că România trece printr-o perioadă neagră, fără precedent din 1990 încoace, după lovitura dată instituţiilor statului în vara trecută, când în mod brutal USL a schimbat preşedinţii Senatului, Camerei, Avocatul Poporului, iată că din nou USL are o atitudine care zguduie nu doar România democrată şi instituţiile statului, ci zguduie lumea întreagă. Cred că de pe vremea fanarioţilor românii nu au mai avut parte de reacţii atât de dure la evenimente politice petrecute în interiorul României, reacţii din partea cancelariilor occidentale din toată lumea. Subscriu fără rezerve la tot ce s-a spus despre modificările aduse Codului Penal, la toate observaţiile făcute şi de către liderii PDL, şi de către societatea civilă, şi de către cancelariile europene. Sunt aspecte care îngrijorează societatea românească şi lumea democrată europeană. S-a vorbit mai puţin de art. 74, indice 1, s-a spus doar că se încurajează într-un mod de neînchipuit hoţia. Cei care fură cu sutele de mii şi milioanele de euro ajung fie să nu fie sancţionaţi, fie să fie sancţionaţi cu amendă. Dacă furi 500.000 de euro, eşti prins şi restitui banii, aşa spune la lege, eşti sancţionat cu o amendă. Dacă ai norocul să nu te prindă furând 24 de miliarde de lei, eşti bine mersi, eşti om cinstit. Dacă te prinde, restitui banii, îţi dă o amendă şi eşti bine mersi”, a spus Oltean într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că ”este fără precedent o asemenea măsură”. ”Din 1968, de când s-a stabilit definiţia funcţionarului public, nimeni nu şi-a permis să modifice structura acestei definiţii. Dar iată că USL e în stare de absolut orice. Aţi văzut, din nou este incriminată calomnia şi insulta, asta înseamnă de fast un pumn în gura presei, care nu va mai putea fi aşa de liberă în exprimare, ştiind că există aceste infracţiuni introduse din nou în Codul Penal. Este o insultă la adresa democraţiei, o lovitură dată instituţiilor şi statului de drept tot ce s-a întâmplat, e o ruşine naţională tot ce s-a întâmplat marţi în Parlamentul României. Poporul acesta care a fost păcălit ar trebui să realizeze cu cine are de-a face, pentru că e doar începutul, mai sunt trei ani de guvernare. E regretabil că trebuie să dăm înapoi şi să sesizăm inepţiile doar la sesizarea cancelariilor europene, abia atunci ne facem analiză şi constatăm că am greşit. Este incredibil cum Crin Antonescu, preşedintele Senatului şi parlamentar de mulţi ani, îi cere omologului său să repună în discuţie această lege după ce a semnat-o, fără să ştie că o lege odată adoptată nu mai poate fi întoarsă şi repusă în dezbatere, sub nicio formă, decât dacă preşedintele o restituie. E regretabil că domnul Ponta vine şi spune că această lege trebuie dezbătută cu instituţiile obligatorii care trebuia să se pronunţe, cu societatea. Dar oare înainte n-au ştiut acest lucru? Codul Penal modificat în aşa fel este pentru cei care sunt sau pot fi în conflict cu legea”, a comentat Oltean.


Ioan Oltean a declarat că ”este de criticat modul în care au fost adoptată de către comisie aceste modificări ale Codului Penal”: ”La miezul nopţii, pe ascuns, fără presă, fără opoziţie. Atunci doar când umblă spiritele negre, când strigoii bântuie lumea politică şi bântuie puterea, atunci oamenii aceştia s-au adunat în jurul mesei, sub influenţa spiritelor rele, pentru a modifica această lege. PDL a votat ”Nu”, s-a delimitat la modul ferm de asemenea atitudini, atacuri la adresa democraţiei şi cere liderilor politici ai puterii să încerce să repare această greşeală imensă, acest abuz fără precedent săvârşit în România. PDL nu poate decât să fie un susţinător al instituţiilor statului, a atacat la CC cele două legi şi sperăm să se constate neconstituţionalitatea lor şi să împiedice intrarea lor în vigoare”.

”Am votat şi împotriva Legii mineritului, o altă modalitate, o altă încercare a puterii de a batjocori poporul, aşa cum vom proceda mereu împotriva actelor normative care sfidează bunul simţ, legislaţia, instituţiile statului, interesul naţional”, a subliniat Oltean.

6 comentarii

  • „E deranjant insa ca lideri ai opozitiei, Dl Radulescu si Toader, de la PDL, au semnat initiativele de castrare a ANI”, spune presedintele Traian Basescu, asa ca, mucles tovarase invatator!

  • te rog nu te mai semna cu acest diminutiv am un amic care este acuzat de infidelitate ori mai scie inca ceva linga el sa fie diminutiv dublu….multumesc!

  • oricat de rautaciosi ati FI fata de deputatul IOAN OLTEAN o faceti din invidie,este un om statornic in partid si util,a dus prin persoana sa faima judetului nostru in parlamentul ROMANIEI si in alte locuri pe care altii le viseaza si el este prezent de mult acolo….

  • În democrație este absolut normal să fie libertate de exprimare, dar de grosolăniile unora ne-am cam săturat. D-le Oltean, știm că odată erați cadru didactic, mai bine v-ați ocupa de educația unora pe care i-ai ocrotit atâția ani!!! Toți știm că aveți primari care insultă și calomniază ori de câte ori au chef, fără pic de rușine terfelesc imaginea unor oameni, lucru cu care nu putem fi de acord. Atitudinea și limbajul unora nici măcar într-un bâlci nu își au locul și d-voastră știți foarte bine care sunt aceștia. Nu este posibil ca într-o țară civilizată să fim jigniți fără să ne protejeze nicio lege din țara asta! Aceasta, de fapt, este reala problemă. Doamne apără-ne!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS