Actualitate

Înscrierile la ”Gabriela Szabo Runfest”, pe ultima sută. Marea campioană, alături de concurenți

Mai sunt câteva zile până la startul celei de-a XII-a ediţii a competiţiei ”Gabriela Szabo Runfest” şi până când centrul istoric al Bistriţei se va anima de spiritul şi vocile alergătorilor. Pe sutele de sportivi îi aşteaptă mai multe tipuri de curse în cadrul evenimentului, la care le va fi alături şi îi va susţine Gabriela Szabo, multipla campioană olimpică şi mondială la atletism.

Startul mişcării şi distracţiei se va da sâmbătă 6 mai, la ora 10.00, din faţa Primăriei Bistriţa, pe trei trasee atractive de concurs. Astfel, copiii, juniorii şi adulţii vor avea ocazia să se bucure de curse de alergare gratuite pe distanţe de 2 km, 4 km şi 10 km.

Noutatea acestei ediţii este mărirea traseului pentru participanţii cu vârste de minim 18 ani împliniţi, de la 8 la 10 km, pentru a le stimula pofta de mişcare. Traseul este conceput sub forma unei bucle de 2 km, iar concurenţii vor trebui să parcurgă una sau mai multe ture în funcţie de cursa aleasă.

Pentru eveniment este alocată o limita maximă de 1.000 de locuri. La atingerea acestui număr, competiţia va fi considerată închisă şi nu se vor mai putea realiza înscrieri. Rezervarea locurilor pentru concurs se face online, până la data de 4 mai 2017, ora 23.59, accesând site-ul competiției.

Fiecare concurent va beneficia de un pachet de start şi de serviciile oferite în cadrul evenimentului, iar informaţiile sunt detaliate pe pagina dedicată competiţiei. Pe durata acesteia, alergătorii şi susţinătorii lor se vor putea bucura de o atmosferă sportivă frumoasă, vor putea socializa şi se vor putea relaxa împreună în aer liber.

Vor fi 12 podiumuri de concurs, iar acestea vor fi împărţite după cum urmează: locurile 1-3 (cursele OPEN) feminin şi masculin – premii în bani în valoare de 600 lei, 500 şi 400 lei; locurile 1-5 (celelate curse) feminin şi masculin – premii în bani în valoare de 300 lei, 250, 200, 150 şi 100 lei. Campioana olimpică şi mondială Gabriela Szabo îi va încuraja pe concurenţi, va alerga alături de ei şi îi va felicita la festivitatea de premiere. Valoarea totală a premiilor în bani se ridică la 14.000 de lei.

Primăria Bistrița și Consiliul Județean au alocat câte 40.000 de lei pentru organizarea crosului. CJ dă bani pentru amenajarea și monitorizarea traseului, arbitraj, servicii de cronometrare electronică, transport, cazare, cheltuieli administrative.

Cursele disponibile sunt următoarele:

KIDS (2 Km): Masculin / Feminin, pentru categoriile de vârstă 10-11, 12-13 şi 14-15 ani
STANDARD (4 Km): Masculin / Feminin, pentru categoriile de vârstă 16-17, 18+ ani
EPIC (10 Km): Masculin / Feminin, pentru categoria de vârsta 18+ ani

Programul competiției:

08.00 – 9.00: Ridicarea pachetelor de concurs pentru alergătorii cu reşedinţa în afară oraşului Bistriţa, înscrişi pe traseele SCURT 4 KM şi STANDARD 10 KM
08.00 – 11.00: Ridicarea pachetelor de concurs pentru alergătorii cu reşedinţa în afară oraşului Bistriţa, înscrişi pe traseul KIDS 2 KM
09.40: Sesiune de încălzire cu Horaţiu Dumitrescu, Personal Trainer Manager
09.50: Şedinţa tehnică
10.00: Start pe traseul SCURT 4 KM
10.02: Start pe traseul STANDARD 10 KM
11.30: Timp limita de parcurgere a traseului SCURT 4 KM / STANDARD 10 KM
11.40: Sesiune de încălzire cu Horaţiu Dumitrescu, Personal Trainer Manager
11.50: Şedinţa tehnică
12.00: Start pe traseul KIDS 2 KM
12.45: Festivitatea de premiere

În vederea bunei desfăşurări a acestei competiţii, traficul auto va fi restricţionat sâmbătă 6 mai, între orele 7.00 – 13.00, pe următorul traseu: Piaţa Centrală – Gheorghe Şincai – Gării – Republicii (sensul de mers dinspre intersecţia cu str. Gării şi Piaţa Petru Rareş) – Dornei. Restricţiile auto vor afecta şi străzile adiacente acestui traseu: Ion Luca Caragiale – Lupeni – Mihai Eminescu – Constantin Dobrogeanu Gherea. Riveranii şi participanţii la trafic sunt rugați să dea dovadă de înţelegere şi să folosească trasee alternative în acest interval orar.

Foto: arhivă 2016

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.