Actualitate

În vârf de sezon estival, proprietarii de pensiuni au declarat grad de ocupare de 22%, iar cei de vile 6%

La Colibiţa se practică turism la negru, susţinea primarul comunei Bistriţa Bârgăului, Vasile Laba, arătând cu degetul spre cei cu vile şi pensiuni. Se pare că nu este singura zonă din judeţ. Potrivit datelor oficiale, în vârf de sezon estival, majoritatea vilelor şi pensiunilor au fost goale.

Potrivit buletinului statistic lunar publicat de Direcţia Regională de Statistică Bistriţa-Năsăud, în vârf de sezon estival, mai precis în luna iulie, numărul turiştilor sosiţi în judeţ a fost de 8937, în creştere cu 2063 faţă de luna anterioară şi cu 1128 mai mare faţă de 2013.

„Ponderea turiştilor cazaţi în unităţi de tip hotel a fost de 71,3%. Au fost puse la dispoziţia turiştilor un număr de 1316 camere, având o capacitate de 2694 locuri, faţă de 1369 camere cu o capacitate de 2854 locuri în iulie 2013.  În luna iulie 2014, sejurul mediu a fost de 2,5 zile, cu 0,1 zile peste nivelul lunii anterioare şi cu 0,1% mai mic decât în luna iulie a anului trecut”, se arată în buletin.

Şi mai interesantă este însă informaţia următoare: indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în luna iulie a.c. a fost de 26,9% (hoteluri – 26,6%, hosteluri 2,2%, moteluri – 32,1%, vile turistice- 6,3%; pensiuni turistice – 22,3%, cabane turistice – 9,9%, pensiuni agroturistice – 18,1% şi tabere de elevi şi preşcolari – 71,0%).

Aşadar, cifrele arată că singura tabără din judeţ, cea de la Sîngeorz-Băi s-a bucurat de un succes răsunător, în timp ce pe la Colibiţa, Tihuţa, Valea Blaznei, Cormaia, Sîngeorz-Băi şi prin alte zone din judeţ nu s-a cazat mai nimeni.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, a cerut în repetate rânduri instituţiilor statului să facă „ordine” la Colibiţa în special, zonă în care CJ are de gând să facă investiţii pentru a o transforma în staţiune turistică. Până acum însă, solicitările lui au rămas fără ecou.

2 comentarii

  • Ia-ti tratamentul, ba! Scoate siguranta, ca „furi curent” la greu.
    Consiliul Judetean a facut mari investitii si in Spitalul Judetean. Pe strada Somesului poti gasi oricand adapost si tratament.

  • Explicatia pentru acest indice scazut e simpla. In ultimii 3 ani, numarul total al locurilor de cazare pentru turisti a crescut de la 2.600-2.700, la peste 3100. Mai mult decat atat, sa nu uitam ca tot in ultimii ani s-a inchis complexul Poiana Zanelor. Dincolo de asta, activitatea turistica a unui judet nu este trasata doar de turisti care aleg sa doarma acolo. Sunt sute de turistii, daca nu chiar mii, care viziteaza Bistrita an de an. Sunt alte sute care au cabane individuale la Colibita sau Tihuta. Si as putea continua, dar ideea pe care incercam s-o evidentiez este faptul ca nu poti acuza o institutie care nu are ca atributie principala activitatea turistica, pentru faptul ca nu ai turisti. Sa nu uitam ca BN e un judet care, in afara de Dracula si Colibita, nu are prin ce sa atraga turisti.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS