Actualitate

În epoca în care orice poate fi interceptat, există nişte mesageri siguri. Unde îi puteţi găsi (FOTO)

Costă câteva mii de euro, dar puteţi fi siguri că nimeni nu va intercepta mesajul secret pe care îl veţi transmite. Porumbeii voiajori, pe care îi puteţi admira până duminică într-o expoziţie la Sala Polivalentă sunt, de departe, cei mai discreţi mesageri, buni cunoscători ai rutelor care duc spre spre vestul Europei.

Preşedintele Asociaţiei Columbofile Bistriţa-Năsăud, Ioan Burcă, a explicat vineri, pentru Timp Online, că Federaţia Ioan Burca porumbeiCrescătorilor de Porumbei Voiajori din România a decis să încredinţeze oraşului Bistriţa organizarea primei expoziţii regionale, „Provincia Transilvania” la care participă crescători din nouă judeţe ardelene.

„Noi suntem un club mic, dar, prin seriozitate şi muncă, am reuşit să avem acceptul întregii federaţii să organizăm această frumoasă expoziţie la Bistriţa, de vineri până duminică, la Sala Polivalentă. Avem în expoziţie 360 de exemplare de porumbei voiajori care sunt clasaţi primii în locurile provinciale, 50 de porumbei voiajori standard şi 80 de porumbei de ornament din mai multe rase. E o expoziţie mixtă pentru că vrem să atragem şi copiii sau tinerii care, după părerea mea, ar trebui să înceapă acest hobby şi să mai renunţe să stea toată ziua cu ochii în tablete, telefoane şi computere. De altfel, noi am organizat în şapte-opt şcoli mai multe activităţi de promovare a acestui hobby şi ne bucurăm că am reuşit să atragem astfel în asociaţia noastră patru noi membri columbofili din rândurile copiilor”, a spus Ioan Burcă.

Preşedintele Asociaţiei Columbofile Bistriţa-Năsăud i-a invitat pe părinţi să vină împreună cu cei mici la Sala Polivalentă şi să vadă păsările, printre care sunt campioni provinciali, dar şi naţionali.

„Porumbeii noştri zboară pe distanţe între 1000 şi 1500 de km aerian. Porumbeii voiajori zboară cu o viteză medie de 70-80 de km la oră în funcţie de starea vremii. În expoziţie avem chiar un campion naţional bistriţean al colegului nostru Ilie Ciurea şi mai mulţi vicecampioni naţionali. Asociaţia Bistriţa zboară pe direcţia Ungaria, Austria, Germania. Campionul de care vă vorbeam a zburat pe o distanţă de 766 de kilometri din Austria”, a spus sursa citată.

Ioan Burcă a adăugat că, atunci când a început să crească porumbei, a făcut-o din plăcere, ca hobby, dar, în timp, şi-a dat seama că se pot face şi bani frumoşi din afacere. „Mulţi au făcut din creşterea porumbeilor o sursă de venit. Porumbeii campioni, cei cu zboruri bune, se vând cu sume frumoase. La noi în România sumele sunt mici, dar în Olanda sau Belgia sunt porumbei care se vând cu nişte sume greu de imaginat, de 300.000 de euro. Deci e o afacere pe care foarte mulţi crescători au început să o deruleze şi merită să îi inspire şi pe alţii”, a spus Burcă.

Întrebat dacă porumbeii mai duc mesaje secrete, el a răspuns: „Acum, mai puţin, dar, aşa cum se ştie, porumbelul tot timpul a dus mesaje. Ei arată puritatea, pacea. Mesajul dus de un porumbel nu poate fi interceptat. Ei au o minte pe care nimeni nu a putut-o descifra. Cine se teme să vorbească la telefon din cauza interceptărilor poate apela la noi pentru a trimite mesajele cu porumbeii voiajori”, ne-a spus preşedintele Asociaţiei Columbofile Bistriţa-Năsăud.

De la Dumitru Marcu, alt crescător din Bistriţa, am aflat că porumbeii sunt antrenaţi timp îndelungat pentru a deveni campioni. „Azi îi duci la 20 de km, apoi la 50, pe urmă la 100, apoi la 400, 600, 1000. Porumbeii sunt transportaţi în străinătate, în Viena, la Berlin, etc. şi ei se întorc apoi acasă. Nu vă pot spune eu cum se întorc acasă. E foarte interesant. Nu ştie nimeni cum se orientează. Unii vorbesc de unde magnetice, alţii că e vorba de orientare după soare. Sunt păsări foarte inteligente. Eu am o pasăre care a zburat în 4 ani peste 1000 de km, patru maratoane. Nici nu este în judeţ aşa ceva. În patru ani a zburat de patru ori distanţa Berlin- Bistriţa. A luat locul II, locul I. E o pasăre valoroasă. Poate fi între 3000 şi 5000 de euro. Nu ştiu dacă aş vinde-o. Am mai avut oferte pentru ea, dar vreau să o mai las să zboare şi anul acesta să facă 15 maratoane”, a spus el.

Membrii cluburilor de profil mai câştigă bani şi din pariuri. Ei pun la bătaie anumite sume, iar dacă pasărea pe care mizează se întoarce acasă într-un timp stabilit, cel care a pariat pe ea câştigă. Sumele puse în joc sunt însă modice, dar pot aduce câştigătorului bani frumoşi.

Iată şi programul expoziţiei:

Vineri 30 ianuarie: ora 12.00 – deschiderea oficială a expoziţiei, orele 13.00 – 17.00 program de vizitare

Sâmbătă 31 ianuarie: orele 09.00 – 17.00 program de vizitare

Duminică 1 februarie: orele 09.00 – 12.00 program de vizitare; târg cu vânzare în loc special amenajat

Sâmbătă, expozanţii vor lua parte la un banchet, în cadrul căruia vor fi organizate festivitatea de premiere şi o tombolă având drept premii porumbei, un ceas, saci cu mâncare, ladă de transport şi alte produse.

porumbei expo 6 porumbei expo 7 porumbei expo 8 porumbei expo 9 porumbei expo 5 porumbei expo 4 porumbei expo 3 porumbei expo 2

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS