Actualitate

Grupul PPE din PE, aproape de agricultorii din România şi nu numai

”Grupul PPE este de departe cel mai puternic apărător din Parlamentul European al intereselor fermierilor europeni. Grupul PPE este cel care a asigurat în timpul ultimei reforme a PAC un buget substanțial UE pentru agricultură.

Propunerile noastre pentru abordarea crizei:

1. Extrem de importantă pentru agricultura UE este asigurarea condițiilor de concurență echitabile pe piața internă, în special pentru exploatațiile agricole familiale, care reprezintă coloana vertebrală a comunităților noastre rurale. Grupul PPE solicită acțiune imediată pentru înlăturarea dezechilibrului de putere dintre producători și sectorul comerțului cu amănuntul.

  • Trebuie să analizăm de urgență gradul de concentrare al distribuitorilor și practicile comerciale folosite pe teritoriul UE pentru a propune noi măsuri legislative în UE, care să combată practicile comerciale neloiale din lanțul de aprovizionare cu produse alimentare. Normele antitrust și cele în materie de concurență nu trebuie să le permită distribuitorilor individuali să aibă o poziție dominantă pe piețele naționale sau regionale.
  • Măsurile din domeniul concurenței și cele antitrust nu trebuie să permită sub nicio formă sectorului comerțului cu amănuntul să rezilieze unilateral contractele atunci când scad prețurile. La stabilirea prețurilor se solicită prețurile nete pentru a preveni actualizările netransparente. Trebuie abolite și interzise toate sistemele care solicită taxe pentru includerea pe lista distribuitorilor/ furnizorilor.
  • Ar trebui verificată punerea în aplicare corespunzătoare a Directivei privind întârzierea în efectuarea plăților și, dacă este necesar, revizuită. Ar trebui stabilit un termen de plată de cel mult 30 de zile, care să nu poată suferi modificări pe baza contractelor individuale; acesta ar trebui să fie obligatoriu și garantat prin lege la nivelul UE în zonele de schimb din sectorul alimentar. Fiecare stat membru poate stabili termene de plată mai scurte.
  • Toate mărcile proprii ale distribuitorilor privați disponibile în Europa trebuie etichetate în mod clar, pentru a se vedea cine sunt producătorii. Numele mărcii producătorului sau, în cazul în care nu are nume, numele companiei, trebuie să apară pe ambalaj cel puțin la fel de vizibil ca marca proprie a distribuitorului. Grupul PPE consideră că această problemă trebuie să reprezinte o prioritate pentru „Inițiativa privind lanțul de aprovizionare”.

2. Trebuie introdusă o formă de ajutor specific pentru unitățile de prelucrare și pentru producția și promovarea de produse de înaltă calitate în regiunile defavorizate, precum regiunile montane și ultraperiferice.

3. Grupul PEE salută eforturile depuse de comisarul european Phil Hogan pentru deschiderea de noi piețe. Barierele netarifare ar trebui eliminate. Grupul PPE solicită introducerea rapidă a garanțiilor de export/ instrumentelor de creditare suplimentare pe teritoriul întregii UE, în cooperare cu BEI, lucru care ar putea completa sistemele folosite de către statele membre”. 

Material publicat cu sprijinul Grupului PPE. Daniel Buda, membru al Comisiei de Agricultură şi Dezvoltare Rurală a Parlamentului European

Etichete

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS