Actualitate

Groapa din Subcetate, în sfârşit, semnalizată. Pe cine dă vina Primăria Bistriţa

După ce un cititor a semnalat pericolul la care se expun şoferii care circulă pe strada Subcetate, unde s-a surpat asfaltul în jurul unei guri de canal, groapa a fost semnalizată corespunzător. Firma Îndemânarea, care a câştigat un contract de refacerea infrastructurii după intervenţii la reţeaua de apă şi canalizare, are obligaţia să intervină, spune viceprimarul Cristian Niculae, care are în subordine Direcţia de Servicii Publice a Primăriei Bistriţa.

„Am văzut fotografiile făcute de persoana respectivă. Ce pot să vă spun este că, în mai multe locuri din oraş se crapă căminele, acea ramă de beton. O să am o discuţie cu cei de la Îndemânarea, fiindcă ei execută reparaţiile după intervenţiile Aquabis. În mod normal, şi în cazul acestor canale trebuie să ne adresăm tot Aquabis să le repare. Se circulă cu maşini de mare tonaj şi nu mai rezistă lucrările acestea. Trebuie să vedem cu cei de la Poliţia Rutieră să limităm tonajul”, a spus viceprimarul Cristian Niculae.

Reamintim că un cititor a semnalat următoarea situaţie: „Pe strada Subcetate, care este realmente subdimensionată pentru traficul greu ce se desfășoară pe ea, toate canalele sunt sfărâmate de zecile de autobuze și camioane de mare tonaj care se strecoară cu greu printre tomberoane și mașini parcate. Partea nou asfaltată din zona noilor blocuri ANL este cu canalele la 10 cm deasupra noului covor asfaltic (oare cine a făcut recepția lucrării?) și urmează ca, în câteva săptămâni, pe lângă faptul ce ne rupem mașinile prin zonă, să se crape ca și cel din poză și filmarea dată drept exemplu. De fapt așa este tot orașul Bistrița un imens crater cu străzile distruse complet, pline de gropi și brăzdate de șanțuri astupate în bătaie de joc. Ne distrugem mașinile zilnic și nu luăm nici o atitudine. Poate ne merităm soarta”, a scris acesta, ataşând o fotografie şi o filmare în susţinerea celor afirmate.

4 comentarii

  • Avem un oras care e plin de praf datorita gropilor si a santurilor care brazdeaza strazile orasului (ne) european al lui cretu. Avem o primarie incompetenta pe care nu o intereseaza de ce se intampla prin oras. Pe strada compozitorilor este o gropa de 3-4 luni de un metru patra in care daca da cineva cu masina in ea isi va pierde cu siguranta roata si culmea ironiei s-a sapat un sant chiar la intrare pe strada dinspre dedeman care si asta este mai jos fata de asfalt…. incompetenta romaneasca te face sa vomezi chiar pe masa primarului

  • Hai sictir!…Dar oare să limitați tonajul şi pe centură, că şi acolo e plin de gropi în jurul capacelor de canal…Ca să vezi ce soluție ingenioasă, în loc de o lucrare de calitate…

    • Pe fosta centura trebuie puse limitatoare de viteza si obligate basculatele grele care lucreaza la construrea reatail park-urilor sa circule pe alt traseu.

  • Solutia este costruirea noi Variante Ocolitoare care sa scoata o mare parte din trafic din oras. Restul sunt povesti rasuflate bune de spus in campania electorala.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS