Actualitate

Grădiniţa nouă din Runcu Salvei, fără curent. Primarul dă vina pe directorul şcolii

Grădiniţa nouă, construită de Primăria Runcu Salvei cu bani europeni şi inaugurată vara aceasta, riscă să rămână cu lacătul pe ea la primul sunet al clopoţelului. Clădirea nu este legată la reţeaua de electricitate întrucât directorul şcolii, Ioan Man, refuză să facă demersurile pentru ca, din 15 septembrie, preşcolarii din comună să se bucure de cele mai bune condiţii.

Cel puţin aşa susţine primarul Anchidim Pavelea care, marţi, a venit supărat, la Prefectură, să discute despre această situaţie cu prefectul Ioan Ţintean. „Domnul prefect nu a vrut să mă primească. Mi s-a spus să aştept fiindcă urmează să sosească primarul din Livezile. Nu a mai venit colegul Simionca, dar eu am stat şi am aşteptat degeaba la uşă. Am înţeles mesajul: nu vrea să discute cu mine. Nu mi s-a mai întâmplat aşa ceva şi sunt revoltat fiindcă am venit să-i spun domnului prefect cum stau lucrurile cu grădiniţa. Directorul şcolii nu vrea să meargă la Electrica să deschidă curentul fiindcă, spune el, Primăria Runcu Salvei e obligată să-i predea clădirea. Noi nu avem cum să o predăm. E construită cu bani europeni şi timp de cinci ani e în monitorizare. Nici curentul nu pot să-l deschid fiindcă de la Electrica mi s-a spus să meargă cel ce plăteşte facturile. Şcoala are bani alocaţi pentru fiecare elev, cost per elev. Ea trebuie să plătească şi directorul trebuie să meargă să deschidă curentul. Am vrut să-i spun domnului prefect lucrurile acestea şi să-l rog să mă ajute să rezolvăm problema. Eu am depus un jurământ că voi face tot ce ţine de mine pentru binele comunităţii, dar, în aceste condiţii, chiar nu mai am ce să fac”, a declarat Anchidim Pavelea.

Edilul este supărat că, după ce s-a străduit să amenajeze poate cea mai modernă grădiniţă de stat din tot judeţul, acum aceasta nu poate fi folosită. „În vechea grădiniţă nu s-a făcut nici măcar o igienizare. Educatoarea a făcut alergie de la igrasie. Avem o grădiniţă nouă, dar nu o putem folosi. Nu vi se pare că e o bătaie de joc? Aşa ceva nu s-a mai văzut”, a spus Anchidim Pavelea.

Toate acestea, crede primarul, se întâmplă din cauza directorului şcolii, Ioan Man, care pur şi simplu nu îşi face datoria. De altfel, este cunoscut faptul că între cei doi este un conflict mai vechi, primarul insistând cu adrese la Inspectoratul Şcolar Judeţean să-l înlocuiască din funcţie pe director. Până acum, în zadar. Conducere ISJ susţine că Anchidim Pavelea se comportă ca un „şerif” şi refuză să-i dea curs cererii. Totuşi, nu ar trebui uitat faptul că, la mijloc sunt nişte copii care, iată, au de suferit din cauza unui conflict parcă fără sfârşit între adulţi.

Reamintim că Primăria Runcu Salvei a accesat un proiect de 2,5 milioane de euro, bani europeni cu care s-au asfaltat 9,5 kilometri de drum din comună, a fost dotat căminul cultural şi s-a făcut grădiniţa.

Cristiana Sabău

runcu salvei 18 runcu salvei 14 runcu salvei 15 Ioan Man

13 comentarii

  • Conducerea Inspectoratului ar trebui sa-l schimbe pe director , daca lucrurile merg bine atunci directorul este vinovat, nu trebuie tinut cont la numirea directorului de culoarea politica , ar trebui numit director un om care este agreia de profesori si sa aiba o colaborae buna cu toate institutiile altfel ne batem joc de invatamant.

    • da pe cine intereseaza….directorul a candidat la primarie, a stiut ca nu o sa iasa pentru ca nu avea cum si pentru asta i-au zis …. las ca noi o sa-ti dam directoratul scolii. Cine il cunoaste stie ca nu este un om sociabil prefera sa stea in directiune il loc sa discute cu profesorii in sala profesorala… dar ma repet: pe cine intereseaza?

  • Numai culoarea conteaza! Ce te faci cand sunt cameleoni?
    Cameleonul este o specie umana, cu gheare asemenea unui clește, care o ajută să se prindă de scaunul sefiei. Are proprietatea de a-și schimba culoarea pielii potrivit mediului politic. În prezent sunt cunoscute milioane de specii, cameleonii facând parte din rândul speciilor nevertebrate.
    Singuratic, cameleonul trăiește în birouri, dar este capabil să alerge rapid în cazul în care este amenințat. Gaseste adapost intr-o zona politica propice. Adaptat la viața, cameleonul are mintea odihnita, iar degetele mainilor si picioarelor sunt orientate in două laturi opuse, formând un clește cu care se prinde de scaunul ocupat cu atata zbatere politica.
    Si ce bine le merge!

  • Acea cladire si acel proiect au necesitat foarte multa munca si sudoare. Eu am facut consultanta proiectului si, tin minte, firma care a facut proiectarea proiectului a subfinantat gradinita, nu stiu din care motive. Domnul primar s-a luptat pentru acel proiect. Mi se pare o blasfemie din partea oricui sa boicoteze, din oricare motiv, o asemenea munca. Oamenii din Runcu Salvei merita sa aiba gradinita pentru copii! Va rog, nu va bateti joc de ceea ce altii au creat cu greu!

  • vaaii. din nou asta din runc… pai nu l mai primeste nimeni pe asta in audiente nici prefectu,nici pe la isj nu l mai ia nimeni in seama… el vrea doar sa o puna director pe amanta sa..atata… restu is povesti cu electrica etc….

    • Nu comenta daca nu sti adevarul , tu nu lucrezi in scoala sa vezi cum se comporta directorul , primarul are dreptate.

    • poate trebuia sa te puna pe tine, tu stii cum stau relatiile intre persoane mai bine ,daca dai cu presupusul, ce a facut asta ca director inafara de a urmarii profesorii la ce ora intra la cursuri , de a te verifica acasa daca tu chiar esti in concediu medical sau te-ai dus in Belize.Ar trebui sa-ti tii parerile pentru tine si sa nu face acuzatii…. ca oamenii in cauza sunt mult mai onesti si demni decat ai putea sa fii tu vreodata!!!!!!!!!!!!!!!

  • Doamne ce mai circ…ISJ-ul nu ia nici o masura…bine ca au schimbat atatia directori care chiar isi faceau treaba si pe asta… O fi putin ,,deplasat” primarul dar duceti-va la RUNC sa vedeti ce a facut omul asta !

  • Bine ca educatoarea a facut alergie de la igrasie!!! 🙂
    Noroc ca n-au facut si copiii ca ei sunt mai sensibili si cu imuniattea mai scazuta!!! 🙂 Sau copiii de la munte sunt mai zdaveni decat educatoarea???

    • da pe ei cine-i mai intreaba….. citititoare in stele…..tu ti-ai lasa copilul intr-o sala de 5/5 plina de mucegai si miros de igrasie, frig, impreuna cu alti 15 care la randul lor sunt bolnavi? De ce nu au creat conditii ca de aia sunt pusi acolo, bine ca din 10.000 ron alocati zugravitului nu s-a gasit 100 ron ca sa se igienizeze cum e normal la orice inceput de an scolar , educ. si copii n-au nici un drept nu?
      asta o stiai?…. sau stii prea bine…..ai fost sa vezi? sau o stii si pe asta…!!!

  • Școala aceia este reabilitată cu mulți, mulți bani din 2008, oare de ce tot vorbiți despre igrasie și mucegai dacă tot s-a străduit primarul să le facă perfecte? Ar fi trebuit măcar 10 ani să nu mai fie asemenea probleme. Am lucrat acolo și cunosc situația. Încă de la început s-a luptat omul acela cu centrala termică pentru că nu funcționa, mai mult, primăria a adus lemne verzi de foc prin luna noiembrie, iarna aceia l-am găsit de nenumărate ori pe director făcând foc la centralăA a ținut o școală cum a putut vreo 4 ani, cu materiale de curățenie de acasă și alte drumuri făcute în interesul școlii tot din resurse proprii, până când conducerea PDL l-a destituit din funcție abuziv în mai 2011. Din modestie, nu a făcut atâta scandal prin presă că a fost schimbat, a refuzat să atace decizia de schimbare, pentru că oricum cu conducerea de atunci nici nu avea rost să se lupte. Văd că unii au uitat peste noapte cum stau lucrurile, eu nu. Este localnic, este vecinul școlii și voi, cei care aruncați cu noroi în el, nu ar trebui să uitați acest lucru. Dacă toți directorii ar fii ca el nu ar mai fii scandaluri prin școli. De scandaluri știe toată lumea cine se ține, primarul Pavelea. Succes în noul an școlar și numai bine tuturor!

    • De la cine a avut fonduri , nu cumva de la primarie… are el fabrica de bani si noi nu stiam? nu stiu cand l-ai vazut tu sa faca el focul poate ai visat, poate ca primaria a adus lemne verzi dar daca el e atat de binevoitor de ce nu a construit o lemnarie macar in acei 4 ani in care fost director. Cum adica a tinut o scoala din resurse proprii dar banii alocati scolii unde erau iar drumurile facute fii sigur ca toate i-au fost decontate ca doar la secretariat a fost si este nevasta-sa pe care el e pus-o in functie, acesta organizand de fapt concursul…. Chiar nu a facut scandal ? pai ce scandal sa mai faca daca a primit nesatisfacator, un om care face toate bine si in litera legii nu-l doboara nimeni…. asa ca….. Si daca e vecinul scolii ce …. la vazut cineva mai devreme de 07.50 pe la scoala. Nu are nimeni treaba cu profesorul Man Ioan este un om care isi face treaba asa cum poate dar in calitate de conducator al unitatii este cat se poate de neputincios, el prima data zice nuu si apoi mai vedem…. asa ca…. ce mai e de zis…. hai ca toata lume stie, ca de-alungul timpului s-au perindat multi profesori pe acolo si toti stiu ca din ce stie el nu-l scoti…..!!!

  • Măi fraților, dar chiar vă roade șefia pe unii dintre voi rău de tot!!!! Până nu demult școlile nu aveau contabilitate și toate celelalte, iar de la primărie a primit până nu demult numai cu târâita, la început de an școlar câte un detergent, 2-3 sticluțe de soluție pentru geamuri, cataloage, curent, telefon, în rest primăria condusă de Pavelea a gestionat banii școlii. Legat de drumurile în interes de serviciu, d-ta care mai nou le știi pe toate, nici o delegație nu i-a fost decontată din 2007 până în mai 2011, nici lui și nici directorului educativ care era atunci, lucru care poate fii verificat și de care sunt sigur. Poate că vine la 7,50 dar nu d-ta închizi școala că el o face, așa cam pe la 17,18,19 sau chiar 20 când este cazul, nu la ora 12-13 cum o fac alții. Din câte știu școala nu a mai avut un director cu concurs din 1990 până la el, eu nu l-am văzut circulând în sus și în jos fără rost niciodată. Nu am nimic cu niciunul dintre voi, dar ce faceți 2-3 persoane acolo, mă uimește, este colegul vostru în primul rând și-apoi restul. Nu îmi place să scriu comentarii dar chiar am simțit nevoia. Doamne ajută de mai rău!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.