Actualitate Recomandări

Gimnast de la CSM Bistriţa, accidentat la Campionatele Europene de la Cluj-Napoca

(FOTO-VIDEO) Sportivul Laurențiu Nistor, primul român care a intrat în concurs la Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Cluj-Napoca, legitimat la CSM Bistriţa, a suferit, miercuri, o accidentare la spate în urma exercițiului său la bară fixă și a fost scos cu targa din sală de echipa de medici.

Potrivit agerpres.ro, la câteva secunde de la începerea exercițiului, Laurențiu Nistor a ratat prinderea barei și a căzut pe burtă la mare distanță de aparat. Rămas nemișcat, sportivul a fost imediat înconjurat reprezentanții staff-ului lotului României și de o echipă de medici. El le-a comunicat acestora că accidentarea a survenit la spate, iar medicii au decis să îi imobilezeze gâtul. Nistor a petrecut câteva minute nemișcat pe saltea, până când medicii l-au scos pe targă, în aplauzele de susținere ale spectatorilor prezenți la Sala Polivalentă.

Laurențiu Nistor a fost transportat cu ambulanța la Unitatea de Primiri Urgență 1 din Cluj-Napoca, însă președintele Federației Române de Gimnastică, Adrian Stoica, a declarat pentru că gimnastul a suferit doar o contractură.

Laurențiu Nistor a fost primul român care a intrat în concurs la Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Cluj-Napoca, în a doua subdiviziune de calificări. El a încheiat prima rotație la bară fixă și urma să mai concureze și la paralele.

În vârstă de 23 de ani şi originar din Sibiu, Laurențiu Nistor activează de 10 ani sub culorile CSM Bistriţa. Clubul mai are un reprezentant la CE, pe Cristian Bățagă.

Campionatele Europene de gimnastică artistică se desfășoară în perioada 19-23 aprilie la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, la 60 de ani de la precedenta ediție găzduită de România, la startul competiției aliniindu-se 274 de sportivi (168 la masculin și 106 la feminin) din 37 de țări.

România este reprezentată la Europene de 10 sportivi. Lotul feminin este format din Olivia Cîmpian, Ioana Crișan, Larisa Iordache și Cătălina Ponor, iar cel masculin din Marian Drăgulescu, Cristian Bățagă, Vlad Cotuna, Adelin Kotrong, Laurențiu Nistor și Andrei Ursache.

Programul Campionatelor Europene de la Cluj-Napoca este următorul: miercuri — calificări masculin și ceremonia de deschidere (10,00-20,40), joi — calificări feminin (10,00-20,30), vineri — finală individual compus masculin (13,00—15,45), finală individual compus feminin (17,30-19,30), sâmbătă — finale masculin la sol, cal cu mânere, inele și finale feminin la sărituri și paralele (13,30-16,40), duminică — finale masculin la sărituri, paralele, bară și finale feminin la bârnă și sol (13,30-16,40).

La ediția de anul trecut, de la Berna, România a cucerit două medalii de argint la masculin, ambele prin Marian Drăgulesc.

Sursa foto și video: TVR

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS