Actualitate

George Avram și Ioan Blaga, sub control judiciar! Sunt acuzați de cumpărare de influență și fals în înscrisuri

Administratorul public al municipiului Bistrița, George Avram, președintele Asociației ”22 Decembrie 1989”, dar și Ioan Blaga, membru al asociației, ambii deținători ai titlului de ”Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant”, au fost puși sub control judiciar pentru cumpărare de influență și fals în înscrisuri sub semnătură privată în dosarul acordării titlurilor de revoluționar.

George Avram a fost la București pentru a da declarații, el participând apoi la ședința Consiliului Local Bistrița din 17 noiembrie, de la care a plecat brusc. ”Nu am cunoștință de existența unor percheziții la noi în județ. Cel puțin, eu unul nu am avut nicio percheziție. Am fost chemat la București la Parchetul General să dau o declarație, am calitate de invitat. Sincer, nu cred că la noi s-a întâmplat așa ceva”, declara fostul viceprimar George Avram (PSD) în ziua în care Parchetul de pe lângă ICCJ anunța percheziții în Bistrița-Năsăud în acest dosar (16 noiembrie).

Comunicatul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

”În continuarea cercetărilor în cauza cunoscută generic sub denumirea „Certificate de revoluţionar false”, procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea următorilor inculpaţi:

– SANDA ADRIAN, TĂNASE DENISA-CORINA şi CECHI CRISTINA-VALENTINA, sub aspectul săvârşirii a câte patru infracțiuni de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi a unei infracțiuni de abuz în serviciu;
– GADINĂ MIHAIL VALENTIN, sub aspectul săvârşirii a două infracțiuni de trafic de influență;
– DRAGOMIR ANDREEA, sub aspectul săvârşirii infracţiuni de trafic de influență;
– NEAGU GHEORGHE, sub aspectul săvârşirii a cinci infracțiuni de trafic de influență;
– IOSEF IONEL, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de influență și fals în înscrisuri sub semnătură privată (sub forma instigării).
În cursul zilei de astăzi, inculpaţii urmează să fie prezentaţi cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi de libertăţi de la Curtea de Apel Bucureşti.

De asemenea, faţă de următorii cinci inculpaţi s-a dispus măsura controlului judiciar:
– ARĂNUȘI CIPRIAN ALBERT, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de trafic de influență;
– PĂDURARU ȘTEFAN, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de cumpărare de influență;
– ADAM CRISTIAN, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influență (sub forma complicității);
– AVRAM GEORGE şi BLAGA IOAN (foto stânga), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influență și a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat următoarea situaţie de fapt:

Legea nr. 341/2004 a recunoștinței pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 prin introducerea unei noi categorii de revoluţionari, aceea de „Luptător cu Rol Determinant”, atribuit celor care în perioada 14-22 decembrie 1989 au avut un rol determinant la declanşarea şi victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, şi-au pus viaţa în pericol în confruntările cu forţele de represiune, au ocupat şi apărat obiectivele de importanţă deosebită, care au aparţinut regimului totalitar, doar în localităţile în care, în urma acestor acţiuni şi confruntări, au rezultat persoane ucise, rănite sau reţinute, până la fuga dictatorului.

Acest aspect a favorizat apariția, atât la nivelul asociațiilor județene de revoluţionari, cât şi la nivelul celor două instituții publice cu atribuții în acordarea acestor titluri (Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 – CPRD şi Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989- SSPR) a unor persoane interesate să promoveze acţiunile revoluţionarilor din ţară, solicitându-le acestora în schimb diferite sume de bani pentru obţinerea în mod fraudulos a titlurilor de „Luptător cu Rol Determinant” în cadrul Revoluţiei şi, implicit, obţinerea ilegală a drepturilor băneşti aferente.

Întrucât este obligatoriu ca o persoană care solicită acordarea titlului de “Luptător cu Rol Determinant în Revoluție” să fi desfășurat acțiuni revoluționare în localităţile incluse în categoria celor cu rol determinant în cadrul Revoluţiei, mai multe asociații de revoluționari din țară au depus la nivelul SSPR cereri și documentație aferentă, în vederea includerii și altor localități în categoria celor în care au rezultat persoane ucise, rănite sau reținute, până la fuga dictatorului, altele decât cele prevăzute în prevăzute la art. 1 indice 2 din H.G. 1412/2004, așa cum a fost modificată de H.G. nr. 99/2015, după cum urmează: Deva, Buzău, Herculane, Târgoviște, Brăila.

În urma evaluării modului în care Comisia de analiză din cadrul SSPR a introdus și alte localități în categoria celor cu rol determinat la revoluția din decembrie 1989, s-a constatat că membrii comisiei, formată din inculpații Sanda Adrian (secretar de stat, președinte al Comisiei) Tănase Corina-Denisa (secretarul general al SSPR, membru), Cechi Cristina-Valentina (șefa Departamentului pentru revoluționari, membru), în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin încălcarea dispozițiilor legale în materie, au produs prejudicii bugetului de stat, prin plata indemnizațiilor acordate revoluționarilor care au încasat beneficii materiale plătite de către casele județene de pensii.

Astfel, s-a constatat că prin emiterea deciziilor prin care Comisia de analiză din cadrul SSPR a decis includerea orașelor Deva, Buzău, Brăila, Târgoviște şi Herculane în categoria localităților în care au rezultat persoane ucise, rănite sau reținute până la fuga dictatorului, deși aceste localități nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru includerea lor, au fost încălcate prevederile legale în vigoare. Pe cale de consecinţă, un număr de 290 de persoane beneficiază în mod ilegal, începând cu data de 1 ianuarie 2015, de o indemnizaţie lunară de 2020 de lei, prin aceasta cauzându-se un prejudiciu estimat bugetului de stat în valoare totală de 12.887.600 lei.

Din analiza actelor aflate la dosarul cauzei a reieșit faptul că mai multe persoane interesate să obțină calitatea de “Luptător cu Rol Determinant în Revoluție” au promis, oferit sau dat bani ori alte foloase pentru ei sau pentru alții, direct ori indirect, unor persoane din cadrul SSPR și CPRD, care aveau influență sau au lăsat să se creadă că au influență asupra unor funcționari din cadrul acestor instituții cu putere de decizie, pentru a-i determina pe aceștia să îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu sau să îndeplinească aceste acte contrar acestor îndatoriri.

Astfel, s-a stabilit că inculpatul Neagu Gheorghe, având influenţă asupra angajaţilor SSPR şi CPRD, solicita diferite sume de bani de la revoluţionarii din judeţul Braşov, pentru a obţine validarea dosarului aferent calităţii de “Luptător cu rol determinant în Revoluție”.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul Gadină Mihail Valentin, inspector de specialitate în cadrul Secretariatului de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 – Departamentul pentru revoluționari, ce a făcut parte din secretariatul tehnic al Comisiei, acesta şi-a exercitat influența asupra membrilor comisiei pentru punerea în aplicare în vederea avizării și implicit a obținerii de către anumite persoane în mod fraudulos a titlului de “Luptător cu rol determinant în Revoluție”, deși nu îndeplineau condițiile cerute de lege.

Inculpatul Iosef Ionel, preşedinte al unei asociaţii de revoluţionari din Bucureşti, şi-a exercitat influenţa atât asupra inculpatei Tănase Denisa-Corina, cât şi asupra inculpatei Dragomir Andreea, angajat al CPRD. Inculpatul solicita diferite sume de bani de la persoanele cointeresate, cu scopul de a-şi trafica influenţa în vederea avizării pozitive a cererilor pentru acordarea titlurilor de “Luptător cu rol determinant în Revoluție”.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale”.

Reamintim că președintele României, Klaus Iohannis, a semnat în martie a.c. decretul cu lista cuprinzând persoanele cărora li se acordă titlul de ”Luptător pentru Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant”. George Avram, se află pe lista celor 1.667 de revoluţionari. În anexa respectivă figurează și Ioan Bența, fostul președinte al Asociației ”22 Decembrie 1989” Bistrița, care a refuzat să primească titlul, dar și Ioan Blaga, membru al asociației, după cum Timp Online a scris aici.

21 comentarii

  • Mi-l amintesc pe Blaga prezentând primul program al libertății visate doar înainte, întocmit ad-hoc, din balconul Comitetului Județean PCR, în ziua de 22 decembrie 1989, înainte de fuga „cuplului prezidențial”. Se pare că libertatea i-a fost povară!

  • Ce usor va este sa vorbiti acum, toti sunteti curajosi, as fi vrut sa va vad in 21 Decembrie’ 89 pe unde va ascundeati in timp ce Blaga, Avram, Chereji, Carmen Moldovan,…….. erau in balconul prefecturii. Dupa razboi multi viteji se arata !
    Pe de alta parte daca au gresit sa plateasca !- conform legii – dar sa nu uitam si partea plina a paharului.

    • eu am iesit in 21 decembrie…s-au facut liste in orasul unde eram… liste de care unii au profitat….asa ca … vezi ca se dau terenuri pentru revolutionari in livada de la statiune si se vand certificatele de revoluitionar cu 1000 euro aria

    • Vladimirescule, da ce revolutie a fost la Bistrita? Astia de care zici tu au fost comunisti cu carnete PCR vizate la zi… Astia au fost revolutionari?

    • pai si noi stateam in balcon….cam toti, si ne uitam cand pe geam cand la TV !!!! In Bistrita! ca i orasele martire nu se discuta!!! acolo a fost pe bune !!!

  • Parchetul are dreptate, mi de oameni a iesit in strada o data cu fosta zona industriala.Cu ce sunt uni mai presus de cat alti ,revolutionar de drept ar fi numai acei care au fost raniti sau au pierdut pe cineva din familia lor .La bistrita a fost exclus .pe mine era sa ma omoarecei cu statutul de revolutionari bistriteni care au ajuns in birourile cj de acum si au devastat tot ,au aruncat pe geam cartile acele mari comuniste si mau lovit in cap de stul de rau ,sa dea bani inapoi si terenurile primite ,si facilitatile.

  • Mizerabili pe care ii tine in brate p.s.d.-ul din banii nostri le-au umplut buzunarele lor.si se plingeau ca nu sunt bani pentru salarii si pensii.si streangul este prea putin pentru ei.sa restituie totul la bugetul statului.

  • Si acum nu sunt bani pt copii, nu mai au cornul si laptele….poate pt a asigura necesarul de afise si pliante….Iar in locurile in care se arunca gunoiul nu mai poti ajunge la containarele ingropate in care se aduna reciclabilele din cauza containarelor pe roti…sunt in total aproximativ 10 containare in fiecare loc….aceasta este alta jmecherie. Le aruncam pe cele vechi pt a pune containare ingropate si apoi aducem langa cele ingropate altele ca cele vechi…a ce miroase aceasta afacere? Acestia au luat puterea dupa „revolutie” si fac ce vor si este doar un mic exemplu’. Zona industrial, terenuri agricole, immobile…etc. , toate au trecut prin mana unora ca acestia.

  • S-a tras macar un foc de arma in bistrita?Normal ca astia au iesit in balconul prefecturi dupa ce au vazut la TV ca a fugit Ceausescu,au facut exact ce fac si astazi si-au schimbat orientarea politica din mers!In 21decembrie erau comunisti devotati in 22decembrie au devenit revolutionari.Adevaratii revolutionari sunt cei care au avut curaj sa iasa in strada inainte de 22decembrie.Lor trebuie sa le multumim si sa-i cinstim ca adevarati revolutionariAstialalti au stat ca sobolanii ascunsi in casa si au iesi dupa, cu pieptul inainte nu pentru a sprijini revolutia cat pt.a pazi ciolanul.Cea ce sa si intamplat au ros la ciolan in comunism rod la ciolan si in „democratie”cu mentiunea ca acum sunt”eroi ai revolutiei”.Sa-i ajute D-zeu sa fie si eroi dupa gratii.

  • O masura corectă şi cred că acceptată de majoritate ar fi: decretarea desfiinţării tuturor privilegilor pentru toţi revoluţionarii, indiferent de meritele lor, cu excepţia unor indemnizaţii sau pensii invalizilor-infirmilor, ori moştenitorilor minori ai invalizilor sau infirmilor care au decedat.
    În rest – un decret de apreciere globală a tuturor merituoşilor care, astfel, s-ar bucura şi de respectul nostru.

  • Faceti o socoteala 25 de ani cu 500 euro pe luna+teren pentru case+teren prin statiune+scutiri de impozite, etc, spatii comerciale. Nu le e rusine? S ai dea inapoi totul.

  • Tudore, indemnizatia a fost cat 3 salarii +teren pantru casa, teren viran, scutiri de tzxe, spatii comercisle, Tudore imi spui si mice pentru ce ?????

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.