Actualitate

Gala SQS – drumul de la obișnuit la extraordinar. Cine sunt speakerii. Tibi Ușeriu, în juriu

Asociația Comunitarium invită bistrițenii în data de vineri 24 februarie, ora 18.00, la Hotel Metropolis, la Gala SQS – un eveniment interactiv în care șapte speakeri vor concura prin discursuri pentru a sprijini zece copii din mediul rural cu performanțe de top la învățătură, dar cu o condiție materială precară.

Gala SQS aduce în fața publicului bistrițean șapte personalități locale, care vor vorbi despre traseul lor către succes – drumul parcurs de la o viață obișnuită, la o viață care-i inspiră pe cei din jurul lor. Fiecare poveste va fi o sursă de inspirație și motivație pentru cei prezenți în sală. Discursurile vor primi note atât din partea unui juriu, cât și din partea publicului prezent.


Prețul unui bilet de intrare este 15 lei și întreaga suma adunată împreună cu contribuțiile sponsorilor va fi direcționată către sprijinirea educației celor zece copii selectați, pe care îi puteți vedea în clipurile de prezentare postate pe event-ul de facebook creat de Asociatia Comunitarium – https://www.facebook.com/events/797362113753211/

Cei șapte concurenți în cadrul Galei SQS, prezentați în detaliu pe link-ul de facebook de mai sus, sunt: Vasile Duda – istoric de artă, Horea Ștefănescu – directorul catedrei de educație fizică și sport la UBB Bistrița, Ana Dragu – fondatorului CRRA ”Micul prinț”, Monica Halaszi – director Casa Corpului Didactic, Zorin Diaconescu – scriitor, Bogdan Pandea – fondator și CEO la ”Cuibul de antrepenori”, Cristian Codărean – consilier municipal, director BCVO Logistics.

Juriul evenimentului va fi alcătuit din Tibi Ușeriu (alergător de perfomanță, în același timp invitatul special al evenimentului), Camelia Toma (coordonator trupa de teatru Corint), Liana Țirău (profesor Colegiul Național ”Liviu Rebreanu”) și Sidor Costinași (trainer certificat John Maxwell Team Romania).

Prezentator: Gavrilă Urs, Asociația Comunitarium – ”Vă invităm să susținem împreună visele și performanțele acestor copii, în drumul lor de la obișnuiți la extraordinari. În 24 februarie, ora 18.00 la Hotel Metropolis!”.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS