Forever iobagi. Tabloul umilinţei, la Jelna

Biserica din Jelna a primit o „uriaşă” infuzie de capital din partea guvernului maghiar – 15.000 de euro – cât costă o vânătoare cu ştaif la Dealul Negru sau un concert de Anul Nou la Bistriţa. Totuşi, suma derizorie pentru orice buget, fie el şi de comună, a pus în genunchi toată funcţionărimea de rang doi de la noi, profund recunoscătoare pentru acest act de mare generozitate.

Ce-i drept, dacă nu venea un ONG maghiar să scrijelească pereţii bisericii şi să găsească urme din „Navicella” lui Giotto, dacă nu trâmbiţau respectivii descoperirea prin lumea întreagă şi dacă nu băteau la uşile potrivite, comunitatea din Jelna şi noi toţi ne uitam la ruinele bisericii de pe terasa casei parohiale şi ne întrebam cât mai durează până se fac una cu pământul şi se eliberează terenul ca să poată face popa vreo anexă sau vreun garaj poleit cu aur.

Ieri la Jelna, când să intru în parcul din faţa turnului Bisericii Evanghelice – pentru care s-au găsit bani, evident – aud muzică în boxe. L-am întrebat pe managerul Complexului Muzeal, Alexandru Gavrilaş, care se chinuia să vorbească tare la un microfon al televiziunii locale ca să se audă ce spune care e ideea. Mi-a explicat că e „surpriza” primarului din Budacu de Jos, Florin Simionca, pentru reprezentantul Guvernului Ungariei ce urma să sosească. Frumoasă surpriză, ce să zic? Ţie îţi cade biserica, vin ungurii să ţi-o salveze şi, în loc să intri în pământ de ruşine, le pui muzică! Slavă Domnului că nu i-a trecut prin minte să cheme şi vreun ansamblu de bărbuncaşi în foişorul din parc. De dragul pozelor şi al publicităţii gratuite s-ar fi sacrificat un alt Simionca de la Centrul Judeţean pentru Cultură, aflat în campanie electorală să ajungă senator, şi ar fi dănţuit dezlănţuit.

Doi vlăjgani se ocupau aşadar de toată această surpriză muzicală în timp ce în perimetrul bisericii, unde lucrau de zor nişte muncitori din Satu Mare, zăceau munţi de iarbă proaspăt cosită.  În loc să-i fi trimis să care iarba şi să cureţe tulpinele în care oaspeţii şi-au agăţat pantalonii, primarul şi-a pus aghiotanţii să trândăvească în foişor şi să pună muzică.

Al doilea tablou, la fel de bizar, are legătură cu primarul însuşi care nu era la locul faptei să aştepte înaltele feţe din ţara vecină fiindcă – am aflat ulterior – trebuia să facă pe şoferul de autobuz.  Adică în toată comuna pe care o păstoreşte, nu există alt şofer capabil să conducă un autobuz în afară de el? Se pare că da. Poate că atunci ar trebui să lăsat să facă această meserie care pare să îi fie dragă şi la care se pricepe şi să lase pe altul să se ocupe cu treburile cetăţeneşti.

În mintea mea, primul gospodar al unei comune nu vine ultimul la niciun eveniment găzduit de comunitatea sa, ci primul, ca să se asigure că toate-s în regulă. Florin Simionca avea treabă cu autobuzul, dacă mă înţelegeţi, căra nu ştiu ce copii dintr-o parte în alta. A venit ultimul, dar purta costum pe sub geaca de piele maro. În momentul în care oficialul maghiar şi-a dat haina jos (în semn de respect faţă de jurnalişti şi publicul lor, mă gândesc, fiindcă nu am prea văzut pe la noi obiceiul acesta), hop şi Florin Simionca s-a înghesuit în cadrul strâmt, la costum şi cravată, extrem de ţanţoş. În locul lui mă ascundeam de ruşine. E primar de nici nu mai ştiu câţi ani, iar în mandatele lui, când de pedelist, când de pesedist, biserica evanghelică din Jelna a fost aproape de dispariţie. L-a preocupat orice altceva decât salvarea acestui monument, nu şi-a bătut capul să o treacă în proprietatea statului, nu a făcut absolut nimic sub pretextul că păstoreşte o comunitate săracă şi nu are bani.

Să mă iertaţi, domnule primar, dar nu e deloc aşa, dovadă că lângă biserica în ruină e biserica ortodoxă nouă, cu altar de vară sau foişor de uitat la meci – după caz, cu ditamai casa parohială poleită cu aur. Vizavi e Centrul de informare turistică. Pe cine şi în legătură cu ce informează nu ştie nimeni. Aţi luat nişte bani, aţi făcut o clădire şi aţi pus lacătul pe ea. Comunitatea din Jelna a avut şi are bani, prea mulţi pe alocuri, dar pare-se că primarul ei nu e primul gospodar, ci primul şofer de autobuz al comunei.

Pe de altă parte, dacă deţineam orice funcţie în administraţie, nu m-aş fi dus la Jelna, de ruşine. La câţi bani toacă acest judeţ pe festivaluri de doi lei şi pe sindrofii de tot felul  să nu găseşti tu 15.000 de euro în buget să acoperi amărâta de biserică în care plouă e deja blasfemie. Nu aş fi acceptat în ruptul capului donaţia Guvernului Ungariei. Aş fi mulţumit politicos pentru ea şi aş fi stat drept, cu capul neplecat. Indiferent cât m-ar fi costat, făceam pe cheltuiala mea. Demnitatea nu are preţ.

Fireşte că ne putem ascunde în spatele unor cuvinte frumoase, cum ar fi „cooperarea internaţională”, minunata colaborare româno-maghiară pentru salvarea unei biserici a saşilor, dar realitatea dură şi tristă este cu totul alta. Statul român e atât de indolent şi incapabil încât nu a găsit 30.000 de euro să acopere ruinele de la Jelna. A trebuit să vină Guvernul Ungariei să-i dea jumătate. Românii sunt atât de hulpavi de orice încât a fost nevoie să vină un arhitect maghiar să facă, fără bani, proiectul de salvare a bisericii fiindcă ai noştri erau ocupaţi să proiecteze blocuri mov şi case pentru politruci cu aspect de cazarmă. A trebuit să vină nişte iubitori de artă din Ungaria să descopere că avem o comoară la Jelna, „Navicella” lui Giotto, fiindcă marii cunoscători de artă români, istorici, critici, erau ocupaţi să toace banii judeţului ca să se laude unii pe alţii, tipărind noi cartoline cu numele lor scrise cu majuscule şi să deschidă noi şi noi galerii ca şi cum cele existente nu sunt destul de goale.

Secretarul de stat maghiar a spus aşa: „Biserica Evanghelică Jelna este un monument simbolic din vremea Regelui Ludovic, monument care este o dovadă certă că, din punct de vedere cultural, cei care au trăit aici, români, maghiari, saşi, erau ancoraţi în cultura mondială. Noi ne simţim responsabili pentru aceste monumente care sunt parte a culturii mondiale, iar valoarea culturală a acestui monument creează o obligaţie a Guvernului Ungariei de a salva aceste monumente„.

Mulţi din asistenţă s-au întrebat: ce vor ungurii, de ce salvează biserica din Jelna, ca să ne ia Ardealul? Sinceră să fiu, analizând această declaraţie, nu cred, însă tot ce pot spune, comparând aceste vorbe cu ce au declarat şi au făcut ai noştri, este că noi am rămas tot nişte iobagi. Forever iobagi! Stăm cu capul plecat şi cu căciula în mână şi la final, orice am primi, spunem: „Sărut-mâna, boierule!”