Actualitate

Parasca: Modificări esențiale în Codul de procedură fiscală. Efecte asupra contribuabililor

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud informează contribuabilii că în Monitorul Oficial nr. 547/2015 a fost publicată Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Câteva modificări esenţiale care au efecte atât pozitive dar și negative asupra contribuabililor:

Inspecţia fiscală


O modificare pozitivă o reprezintă încetarea inspecției fiscale în situația în care aceasta depășește dublul duratei legale de desfășurare. Totuși, în cazul marilor contribuabili, o inspecție fiscală nu va putea depăși 1 an și șase luni, având în vedere posibilitatea de suspendare a inspecției doar pe o perioadă de maxim 6 luni.

Penalitatea de nedeclarare

Pe de altă parte, un impact negativ îl reprezintă introducerea penalității de nedeclarare, neexistând o diferențiere între nedeclarare și sub-declarare. Astfel, nivelul accesoriilor pentru stabilirea de sume suplimentare la plata prin decizie de impunere ajunge din nou la 0.1% pe zi de întârziere.

Rambursarea TVA

Termenul legal în care urmează să se efectueze rambursarea TVA a fost majorat de la 45 de zile la 90 de zile în situația soluționării unui decont de TVA cu control anticipat. Mai mult, termenul de 90 de zile poate fi prelungit la rândul său cu încă 6 luni în situația în care este necesară verificarea declarațiilor efectuate în sistemul VIES sau sunt necesare informații de la autoritățile fiscale din alte state. Se ajunge astfel la un termen legal de 9 luni în care se poate soluționa o cerere de rambursare a TVA, fără posibilitatea pentru contribuabil de a cere dobânzi pentru rambursarea cu întârziere a TVA”.

Termenul de prescripție

O nouă modificare importantă priveşte curgerea termenului de prescripţie a dreptului organului de inspecţie fiscală de a stabili obligaţiile fiscale. Astfel, dacă până acum termenul de 5 ani curgea de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală, existând diferenţe semnificative între contribuabili și autorităţile fiscale în interpretarea momentului la care se considera că s-a născut creanţa fiscală, prin modificările aduse s-a dorit o clarificare a acestui moment, stabilindu-se ca dată de început a termenului de prescripţie data de 1 iulie a anului următor celui pentru care se datorează obligaţia fiscală. Rezulta că, pentru taxele și impozitele pentru care baza impozabiăa se stabileşte anual (impozit pe venit, impozit pe profit), autoritatea fiscală va putea efectua inspecţia fiscala si stabili obligaţii fiscale într-un interval de 5 ani și 6 luni de la stabilirea acesteia (încheierea exercițiului financiar), iar pentru taxe și impozite pentru care baza impozabilă se stabileşte lunar (TVA), termenul poate fi și de 6 ani și 4 luni de la data stabilirii bazei impozabile.

Procedura de contestare

În ceea ce privește procedura de contestare, modificările aduse prin Noul Cod de procedură fiscala reușesc, în mare măsură, sa rezolve o serie de probleme practice. În primul rând, contribuabilul va dispune de un termen de 45 de zile pentru formularea contestaţiei fiscale – termen mai generos față de actuala reglementare, care permite astfel o pregătire mai temeinică a argumentaţiei fiscale si juridice precum și identificarea eventualelor probe noi ce ar putea fi folosite împotriva actului contestat. În al doilea rând, introducerea unei prevederi ce permite contribuabilului să solicite să-și susțină verbal contestația fiscală în fața organului de soluționare.

26 octombrie 2015 – ultima zi pentru plata primei tranşe de 50% a impozitului aferent veniturilor din agricultură impuse la norma de venit

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsaud reaminteşte contribuabililor care realizează venituri din activităţi agricole impuse pe bază de norme de venit că data de 26 octombrie este ultima zi pentru  plata primei tranşe de 50% a impozitului şi a contribuţiilor de asigurări de sănătate aferente acestor venituri, stabilite  în baza  declaraţiei “formular 221  ”, depusă la organul fiscal.

Contribuabilii care nu au achitat până la această dată impozitul datorat, sunt invitaţi să efectueze plata impozitului precum şi a contribuţiilor sociale  de sănătate aferente, conform  deciziilor de impunere primite de la administraţiile fiscale  orăşeneşti/municipale la care sunt arondaţi.

Pentru plata cu întârziere a obligaţiilor, se datorează dobânzi şi penalităţi calculate pentru fiecare zi de întârziere, în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală.

Șef Administrație, Cristian Parasca

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS