Timp de gândire

Fetele bune şi băieţii răi

Bistriţa a găzduit, aseară, în premieră, concursul Miss Transilvania, adică un next level al Miss Bistriţa care devenise, în ultimii ani, extrem de neatractiv fiind eliminat din câteva ediţii ale sărbătorii oraşului.

În afară de faptul că a fost prezentat de nişte bărbaţi musculoşi –aşa-zise vedete de televiziune – concursul nu a adus nimic interesant. Nici măcar premii. Nici nu m-aş da jos din pat – vorba unui primar celebru de prin vecini– pentru o Fii tare 2Fii tare 1plimbare prin Bucureşti la braţul unor băieţi, fie ei şi “tari”. În schimb, 20 de fătuce au considerat asta o recompensă demnă de arătat chiloţii unui public pestriţ şi complet neavizat. OMG!

Să nu fim răi din prima şi să începem cu punctele tari ale concursului. Întrucât ştim cu toţii că e valabilă încă zicala potrivit căreia “nu le poţi avea pe toate”, salut faptul că organizatorii Miss Transilvania au sărit peste proba de aşa-zisă cultură generală a concursului de frumuseţe. Ne-ar fi durut urechile probabil de ce aveam să auzim din guriţele fetelor care îşi petrec zilele citind, potrivit fişelor de prezentare din care „băieţii tari” au citit abia abţinându-se să nu râdă cu lacrimi. Mai apreciez şi că frumoasele participante la concurs nu au fost lăsate să vină de acasă cu ale lor penibile costume de baie sau cu rochiţele alese după gusturi discutabile cu mama, defilând în faţa oglinzii şi că, per ansamblu, tabloul a avut puţină coerenţă. Nu multă!

Pe de altă parte, ca puncte slabe, e clar că 90% dintre fetele care au apărut pe scenă erau nişte diletante. Nu ştiau să meargă pe tocuri şi nici să se poarte cu dezinvoltură. Au văzut şi ele – nu ştiu pe unde – că se împart “pupici” şi au împrăştiat cu tona către public. Au făcut, bietele, nişte repetiţii înainte de finală, dar nu s-a prins mai nimic de personalitatea lor. Nu am văzut nicio frumuseţe răpitoare, pe de altă parte. Şi nu mă miră deloc lucrul acesta. Plimbarea prin Bucureşti la braţul “băieţilor tari” nu mi se pare un premiu pentru un concurs care se pretinde a fi unul cu vedete tv şi cu pretenţii. Nu cunosc foarte bine mişcarea “Fii tare” din care fac parte tot felul de băieţi musculoşi, dar vă pot spune că erau nişte copile de 10-12 ani care şi-ar fi dat viaţa pentru un selfie cu Raul Popa şi Bogdan Vlădău, dar şi nişte mame care şi-ar fi aruncat copiii ca pe nişte mingi numai să-i prindă în braţe menţionaţii, de altfel băieţi interesanţi, cu mâinile tatuate, blugi rupţi, tricouri albe mulate să se vadă că au tras de fiare (foto sus). Nu a interesat pe nimeni ce citeau ei de pe nişte foi, că nu îşi aminteau numele concurentelor şi de-astea. Oricum, sonorizarea a fost, ca de obicei, de nota 2, iar dacă s-a auzit ceva, cu siguranţă că a fost de neînţeles. Cert este că am ajuns să trăim vremurile în care băieţii cu muşchi şi cântă, să ştiţi, dacă se poate numi cântat ceea ce prestează ei dând din fund mai ceva ca şi “Cadânele lunii” utilizate de primarul din Livezile cu scopul de a scoate ţăranii din casă.

Pe de altă parte, eu mă tot întreb cam câtă minte au părinţii unor fete de 16 ani să îşi trimită copiii la asemenea şarade. Sunt convinsă că adolescentele îşi imaginează că vor deveni “vedete” dacă sunt “văzute” în toată splendoarea lor, cât mai descoperite şi mai lipsite de accesorii şi că vor fi următoarele Cruduţe, Biance sau cum se mai numesc “asistentele” tv. Nu contest faptul că un concurs de frumuseţe poate ajuta în carieră, însă mi-ar fi foarte greu spre imposibil, dacă aş fi părinte, să-i permit copilului meu să defileze în faţa unor oameni complet neavizaţi, grosolani, adesea grobieni, capabili să vorbească despre o fată care folosind cuvinte pe care nu aş putea să le aud vreodată. Mi se pare că specia noastră a decăzut foarte mult din moment ce a transformat corpul uman într-un obiect de batjocură.

Să ajungi să evaluezi un om doar prin prisma kilogramelor sale, a lungimii picioarelor sau a mărimii sânilor cred că este de un primitivism ieşit din comun. Cu toate acestea, dacă stăm bine să ne gândim, trăim într-o ţară în care “asistentele” de la televizor – deţinătoarele unor forme perfecte cu care le-a înzestrat natura sau medicul plastician – sunt foarte bine plătite fără să fi făcut niciun alt efort decât abţinerea de la mâncare, sală, defilare pe podiumuri şi exersat umblatul pe tocuri. Nu tu şcoală, nu tu facultate.

Vorba cântecului “Lăsaţi femeile să facă ce vor” pe care au defilat concurentele: „fetele bune sunt cu băieţii răi/nu toată lumea înţelege asta, măi”

13 comentarii

  • Cine este tuciuriul ăsta doamna jurnalist ? Vi s-a părut interesant să-l mediatizați ? Este bun de trimis să presteze pt. Discovery Channel în reportajele despre maimuțe.

  • Targul Mare al Bistritei= probabil cea mai jenanta experienta traita de bistriteni in ultima perioada.
    Spectacol??? Balci, nu alta, de fapt targ…in loc sa ne deschidem orizonturile ne intoarcem cu pasi repezi spre sat…nu ar fi rau daca am fi la sat dar pentru ca suntem la oras ar trebui ca manifestarile asa zis artistice sa fie pe masura, nu credeti domnilor organizatori?
    Pe mine prestatia ” artistica” a dlui Brenciu m-a lasat fara replica: dupa ce a batut apa in piua cu Bistrita si bistritenii pana ce s-a prins si ultimul prost ca ne ia la misto a inceput sa se poarte ca un staroste de la nuntile de la tara…mai lipsea un cover cu Coco Jumbo…
    Daca nici un ceasul al 14-lea nu observa cei responsabili cu actele culturale din oras ca zilele urbei s-au transformat intr-un ghiveci grotesc …eu zic sa ne mutam in Beclean …ca din pctul asta de vedere ne da clasa de multi ani.
    Inchei optimist: ” Nu am rabdare… pana vara viitoare…oare cine se va produce artistic la Targul Mare???”
    PS: asta-i doar parerea mea…cine stie, poate altora le-a placut…

  • O tonă din orice, pute ! Propun rafinarea manifestărilor „fără număr” care ne sufocă şi organizarea lor la intervale de câte 5 ani, (extraelectoral) ! Mai puţin înseamnă mai mult, adesea.

  • Raman la parerea ca asemenea evenimente ar trebui produse de catre profesionisti. Nu e suficient sa ai boxe, microfon si ‘scule’, mai tb si un inginer de sunet, meserie nu prea cunoscuta la noi. Director artistic pt concursul de Miss… Selectia trupelor care urca pe scena…
    Si nu in ultimul rand un raport de venituri-cheltuieli ai banilor publici investiti in eveniment. Iar daca e pe minus, cine raspunde

  • Iar dc ni se spune ca banii au fost cheltuiti pt fericirea cetatenilor sau pt community brand awareness, exista metode de cuantificare valorica a acestora. Nu conteaza culoarea politica a edililor, sunt cheltuiti banii nostri si doar in Romanica nu se justifica asemenea investitii si nu se emite la final un raport de buget executat

  • asa ar putea fi denumirea
    BALCIUL ETERN AL DESERTACIUNII BISTRITENE
    sa si-l …….F…..pe brenciu si alti ANONIM
    bani de banii se duc aiurea, festivaluri GROBIENE Pesedisto-fesenisto……correene
    ar trebui sa se faca pe stadion ceva in stil COREEEAN si s aplanga toata lumea la aparitia marelui CARMAITOR al ORASULUI

    • nu-i da idei ca cine stie ce face la anu , si te vad batind din palme pe stadion.

  • Sunt concurente in acest concurs care sunt mai destepte poate ca tine de ce cataloghezi pe toata lumea daca nu sti ce pot fetele iar faptul ca te ai legat de baietii de la fi tare fa tu emisiune si fii tare sau nu ai suportat faptul ca nu te au bagat baietii in seama sau ca esti nesatisfacuta cred ca de multa vreme

    • : ))) Geta, o fi asa cum spui tu, dar pana una alta, tu ti-ai dat singura nota. Exista o materie la scoala, la care i se spune gramatica. Probabil ai lipsit…. Doamna Sabau nici macar nu s-a obosit sa iti raspunda, cred ca inca se prapadeste de ras, citind ce si cum ai scris.

  • Incisivă şi mereu la obiect!Apreciez nespus stilul dvs de a spune lucrurile fără perdea, de a supăra oameni… Sunt perfect de acord cu opinia exprimata in articol. Mi se pare ca in societatea zilei de azi, accentul s-a mutat prea mult de la valorile importante la chestiunile superficiale şi trecatoare. Consider ca un asemenea concurs ar trebui să includă şi evaluarea cunoştiinţelor generale a participantelor dar şi o portretizare mult mai bună a personalităţii fetelor! Promovarea atât de intensă a stereotipurilor fizice ideale nu face decât să mărească presiunea resimţită de adolescente în privinţa înfăţişării fizice şi să dezorienteze şi mai mult cu privire la alegerile pe care tineretul le are de luat. Nu toti trebuie să îmbrăţisăm aceleasi stereotipuri sociale! Unitate în diversitate… Cât despre marele premiu al concursului, nu mi s-a părut nimic interesant sau demn de luptat pentru a-l obţine. Multă notorietate gratis a unor personaje deloc remarcabile!
    Oricum felicit câştigătoarea pentru curajul de a defila în faţa unor străini şi pentru tinereţea şi frumuseţea pe care o are!
    Cât despre celebrul refren :”Lăsaţi femeile să facă de vor” l-aş schimba puţin şi l-aş generaliza:” Băi fraţilor, lăsaţi-vă mintea să mai crească!”
    În ceea ce priveşte Marele Târg al Oraşului au existat atât aspecte pozitive cât si negative. Uneori o schimbare face bine!

  • Nu îmi place Brenciu, e cam măscărici, dar am fost să văd dacă a evoluat de la ultimul concert susținut la Bistrița. Din păcate a involuat. Se scălâmbăie şi mai mult, „cântările” sunt submediocre, noroc cu coverurile.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS