Recomandări Social

Dacă femeile nu vin la analize, se duce laboratorul la ele. Unitate mobilă de screening în judeţ

Femeile cu vârste între 25 şi 64 de ani din 20 de localităţi ale judeţului vor fi testate gratuit pentru depistarea incipientă a cancerului de col uterin de o unitate mobilă de screening care se va deplasa în teritoriu. Unitatea mobilă aparţine Institutului Oncologic „Prof. dr. Ioan Chiricuţă” din Cluj-Napoca şi face testările în baza unui program derulat de Ministerul Sănătăţii şi finanţat cu fonduri norvegiene.

Caravana mobilă se va deplasa în decurs de o lună în comunele Feldru, Rodna, Şanţ, Spermezeu, Târlişua, Dumitriţa, Cetate, Lechinţa, Mărişelu, Maieru, Leşu, Uriu, Căianu Mic, Petru Rareş, Chiochiş, Lunca Ilvei, Ilva Mică, Livezile, Bistriţa Bârgăului şi Beclean unde va testa toate femeile care doresc acest lucru, pentru conştientizarea lor că sunt importante aceste teste urmând să fie mobilizaţi inclusiv primarii, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan.

„Vrem să beneficieze de aceste teste un număr cât mai mare dintre femeile care sunt eligibile pe acest proiect. Testele sunt gratuite fiind suportate din fonduri guvernamentale şi norvegiene prin Ministerul Sănătăţii. Voi avea o discuţie personală cu fiecare dintre colegii primari să sprijine aceste întâlniri fiindcă, din informaţiile pe care le avem dintr-un studiu, doar 47% din populaţia eligibilă ştie de existenţa acestor teste gratuite. Atunci încercăm să popularizăm acest proiect şi cu ajutorul primarilor, şi al preoţilor şi chiar al şefilor de post dacă e nevoie”, a spus Radu Moldovan într-o conferinţă de presă.

Potrivit şefului CJ, programul de screening va continua şi în următorii cinci ani, iar laboratorul mobil al institutului clujean va mai veni în judeţ şi cu alte ocazii.

Doctorul Florian Nicula, coordonatorul Centrului de prevenire și control al cancerului de la Institutul „Prof. dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca, a declarat, în acelaşi context, că la cancerul de col uterin, în românia, incidenţa şi mortalitatea sunt cele mai ridicate din Europa.

„Deşi există aceste programe de screening descoperite de mai mulţi ani care au la bază cercetările unui savant român, test Babeş-Papanicolau, imaginat de acest savant care a salvat milioane de vieţi feminine. În judeţul Bistriţa-Năsăud, din 78.000 de femei aflate în zonă de risc de acest tip de cancer, până la un sfert dintre acestea, deci una din patru, au beneficiat de acest test. Rămân de testat încă multe femei ele fiind mai ales în zona rurală, motiv pentru care am iniţiata cest program cu unităţi care se deplasează în judeţ, aceste femei având oportunitatea să afle că există acest test, acest program şi că au oportunitatea să aibă acces gratuit la el”, a spus dr. Nicula.

Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud, femeile de la oraşe pot să îşi facă gratuit testul la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud sau la Clinica Sanovil.

Din cele 700 de cazuri noi de cancer depistate în 2016, 42 erau de cancer de col uterin. Dacă boala e descoperită la timp poate fi tratată.

Etichete

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS