Actualitate Recomandări

Fasolea şi cârnaţii îi fac pe români ca fraţii

(FOTO) Ploaia densă şi vântul rece nu i-au speriat pe bistriţenii care au fost gata să înfrunte orice urgie pentru o porţie de fasole cu cârnaţi. Oamenii s-au aşezat la cozi înainte să se termine parada militară şi au înfulecat care pe unde a putut. Alţii şi-au luat la pachet mâncarea primită pe tichetele distribuite de sindicate.

fasole 2 fasole 3 fasole 4 fasole 5


Este pentru al treilea an consecutiv în care Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud oferă mâncare de Ziua Naţională bistriţenilor care muncesc în fabricile din zona industrială, dar şi altor sindicalişti.

Iahnia de fasole cu cârnaţi a fost împărţită din căsuţele de lemn aflate în jurul Bisericii Evanghelice, inclusiv pentru cei care nu au avut tichete, o porţie fiind 10 lei. În aceşti bani, a mai intrat un pahar cu vin sau ceai cald, după preferinţe.

fasole 6 fasole 7 fasole 8 fasole 9

Cei cu care am stat de vorbă ne-au spus că ideea li se pare foarte bună. „Nu e vorba că nu avem ce mânca acasă. Pur şi simplu e un prilej să fim cu toţii împreună de Ziua Naţională. Înainte să se dea mâncare nu veneam fiindcă nu era nici parada şi nu aveam ce vedea, decât nişte politicieni care depuneau coroane. De câţiva ani e mai frumos. Primim şi steguleţe, vedem militarii şi apoi bem un vin cald în cinstea ţării noastre. Din păcate, vremea e destul de urâtă şi nu putem sta mai mult, dar mâncarea e gustoasă şi ne bucurăm pentru ea”, ne-a spus un bărbat.

Ca şi în anii precedenţi, jandarmii şi poliţiştii locali au avut grijă ca lumea să nu se înghesuie, ci să aştepte civilizat să îi vină rândul, porţii fiind suficiente pentru toţi.

fasole 11 fasole 12 fasole 13 Fasole 1

În timp ce lumea se înfrupta cu fasole și cârnați, pe scena de pe pietonalul Liviu Rebreanu se desfășura un spectacol folcloric extraordinar intitulat ”Noi suntem ai României”, organizat de Centrul Județean pentru Cultură și Centrul Cultural Municipal ”George Coșbuc”.

Au participat orchestrele reunite ale celor două instituții de cultură: ansamblul profesionist ”Dor Românesc” (dirijor folclorAnghel Urs), ansamblurile folclorice ”Cununa de pe Someș”, ”Balada”, ”Doinița”. Va fi prezent și ansamblul folcloric ”Lujo Davico” din Belgrad (Serbia).

Au cântat Petre Petruse, Nicolae Cioancă, Ioan Dordoi, Domnica Dologa, Mirela Petruș, Felix Gălan, Anuța Motofelea, Ioachim Spân, Cristina Retegan, Veronica Bălan, Oana Matei, Mărioara Sigheartău, Ioana Maria Ardelean, Cristina Bugnar, Paul Ban, Adina Băieșiu și alții.

Invitat special în concert, Dinu Iancu Sălăjanu. Interpreta Cornelia Ardelean Archiudean își va lansa cu această ocazie lansat albumul ”Ți-am cântat lume o viață”.

14 comentarii

  • o mizerie de organizare,in loc sa fie servirea cu fasole frumos pe pietonal a trebuit sa calcam prin noroi ,se vede si in cateva poze,o mizerie…….

    • inca o mizerie marca Cretu… in loc sa puna stalpii aia de doi bani pe pietonal mai bine lasa acolo casutele ca sa nu stea oamenii in noroi sa manance. bataie de joc, tipic comunista, de ziua nationala a romanilor. rusine.

  • Oare daca intreb si eu ca un pensionar, a carui pensie se duce 24% inapoi platind TVA ,50% pe medicamente,ce mai ramane se duce pe intretinere si un pic de mancare,de unde are CJ bani pt.dezmat?Oare aceste fasulici si carnaciori nu-s o mita electorala mascata?Noi papam fasulica,ca ciolanul e doar pt. chelneri,cantareti,si smecheri.PAREREA MEA

    • Nea Ioane , sunt fonduri alocate pentru asa ceva cuprinde in buget iar eu cred ca de ziua dumitale mai mare dezmat faci decat o fasole cu carnat , ziua Romaniei se sarbatoreste in toata tara cu fasole si carnat , ciolan si un vin, sunt curios daca nu se facea nimic ce ziceai , sau mergeai la Cluj la o fasole ca de la Boc e mai buna decat de la Moldovan. Asa ca , de ziua Romaniei nu poti vorbi de mita elecorala cand e in toata tara sarbatoare , mita electorala e uleiul , zaharul sau becul la care pui botu’ matale.

    • …Nea Ioane , de la revolutie incoa se sarbatoreste ziua Romaniei pe 1 decembrie si in fiecare an e fasole cu carnat , acum la 26 de ani te-ai gandit ca astia te mituiesc mascat. 🙂 . Esti prea sceptic …

    • D-nul Flavius va rog sa ma iertati,eu apreciez f.mult comentariile d-voastra,dar asa am considerat eu ca nu e normal sa dai tichete,doar liderilor de sindicat,presedinti de AL,sau pres.As de pens. sa dea numai la cei care stiti ca au votat cum vrem noi.Ori gratis pt. toti ,ori toti pe bani.In ce priveste gasca Boc et. comp.decat sa mananc de pomana din bani furati mai bine mamaliguta mea cu branza.PAREREA MEA.

  • aoleoooooo….aoleooooo….aoleoooooo….am mancat fasole cu carnati. aoleoooooo………!!!! 3 portii am servit….si nu m-am saturat. aoleoooooo….care mai aveti …care mai puteti…>>>???

  • din banii nostriii se plateste
    stati calm
    iar tichete normal ca se dau la cei ce iii voteaza ….
    totul e politic ….totul ca sa ramana la putere pacat ca nu exista opozitie puternica….sa-i mature pe pesedeiii astia….dar cu CALO et Company ce pana mea sa faci

  • Înjumăritorul…

    Cu fasole și ciolan /
    Creștinăm pe musulman /
    Cu pălincă și cârnat /
    Creștinăm și pe refugiat /

    Se dezic și de Sharia /
    De încearcă și piftia /
    Cu slană și afumătură /
    Facem din Coran Scriptură /
    Crucea o iubesc pe loc /
    Dacă ceafa-i tot din porc /

    Nici ura mahomedanului /
    Nu va bate vinul Domnului /
    Nici porunca Imamului /
    De cântarea lăutarului /

    Cu cât vom fi mai mulți la masă /
    Cu atât va fi și mai bogată /
    Iar de vom cina-mpreună /
    Oastea va pieri la Semilună /

  • Se pare ca primarul Cretu are „vocatia” mizeriei.Si nu-i prima data. A inceput cu „zilele orasului”, care in loc sa fie tinute in oras, asa cum este peste tot in lume si nu expediate in locuri dubioase ca oborul din Viisoara, unde gratarele sunt spalate cu apa murdara din baltoacele formate dupa ploi, cum s-a intamplat in 2014. De data asta a asezat chioscurile din lemn pentru Targul de Craciun pe gazonul din jurul Bisericii Evanghelice, iar in urma ploii oamenii sunt nevoiti sa intre in noroi, asa cum s-a intamplat de 1 Decembrie.

  • Aho, aho copii si frati,
    Dragi prieteni si gialati,
    Pentru voi am pregatit marti
    Fasolica si carnati
    PSD-ul sa-l votati.
    Si vin fiert va dau cu detu,
    Ca doar eu conduc judetu,
    Si Bistrita, si pe Cretu!
    Sindicatu-am cumparat
    Voturi am negociat.
    Iar de PSD nu mai vrei,
    Cotracost tu poti sa iei,
    Ca asa-i in obicei,
    Ia mai manati mai, hai, hai…
    Si la anu care vine
    Sa m-alegeti tot pe mine,
    Ca de ziua nationala
    Voi da cate o sarmala,
    Si o apa minerala,
    Sa trageti o ragaiala,
    Sa va mearga burta lin,
    Ca sa n-aveti nici un chin,
    Jebul sa va fie plin,
    C-o lasat Ponta camara,
    Plina ca si cum ii gara
    Din Beclean la zece seara,
    Ia mai manati mai, hai, hai…

    UPDATE!
    De la fasole si carnati
    Inapoi sa nu va dati
    Chiar de-ar fi sa cumparati
    Si-n noroi sa va bagati.
    Ca asta va face FRATI!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS