Actualitate

EXCLUSIV Managerul Teraplast Bistrița, Florin Urîte, riscă să-și piardă astăzi funcția

Managerul Teraplast, Florin Urâte, ar putea fi înlocuit astăzi din funcție de conducerea firmei. În jurul prânzului se va întruni Consiliul de Administrație și va lua în discuție posibila înlocuire a lui Urâte.

Potrivit unor surse www.timponline.ro, Florin Urîte ar putea fi înlocuit chiar astăzi din funcția de manager al firmei Teraplast Bistrița, un gigant al zonei industriale a orașului.

Contactat în legătură cu acest subiect, Emanoil Viciu, președintele Consiliului de Administrație al Teraplast, a declarat pentru publicația noastră că nu confirmă, dar nici nu infirmă acest zvon.


„Suntem o companie listată la Bursă. Fiecare decizie trebuie anunțată mai întâi acolo, așa spune legea.  La ora 12.00 avem o ședință, iar apoi voi fi în măsură să anunț ce hotărâre am luat. Nu confirm, dar nici nu infirm informația dumneavoastră”, a declarat Emanoil Viciu.

Întrebat dacă  Teraplast Bistrița, care apare ca membru fondator al Asociației Parteneriat Euroactiv Bistrița (organizație cu sediul acasă la Ioan Nelu Botiș -n.r), a fost implicată în vreun fel în scandalul accesării banilor europeni, Viciu a declarat că firma nu are niciun amestec.

„Asociația aceasta nu a avut nicio activitate. Nici nu știu cum de a ajuns Teraplast să fie membru fondator. Cred că prin Camera de Comerț s-a întâmplat totul. Nu avem niciun amestec, nu știm ce s-a întâmplat. Eu am fost plecat toată luna aprilie din țară și nu am prea multe informații. Tot ce vă pot spune este că Asociația Parteneriat Euroactiv nu a avut nicio activitate până acum când am văzut cu toții ce s-a întâmplat”, a declarat Viciu.

În ce privește situația  Teraplast, Emanoil Viciu a confirmat că firma a avut probleme cu încasările și că a avut întârzieri la plata salariilor de circa două zile.

„Au fost niște datorii la stat ce au trebuit achitate și s-a întârziat cu salariile vreo două zile. Sunt probleme cu încasările de la stat fiindcă statul nu plătește, dar nu mai mari ca la alte firme”, a spus Viciu, care nu a dorit să comenteze nimic din situația lui Florin Urîte și nici motivele pentru care acesta ar putea fi înlocuit din funcție.

Reamintim însă că, la ultima întâlnire a oamenilor de afaceri din Bistrița cu fostul ministru al Muncii, Ioan Nelu Botiș, managerul Teraplast, Florin Urîte, a anunțat că firma pe care o conduce s-ar putea retrage din UGIR 1903, organizație cu care Botiș intrase în conflict pe tema noului Cod al Muncii. Totuși, la Bistrița, primul președinte al filialei județene a UGIR 1093 a fost însuși Emanoil Viciu, sub conducerea sa organizația patronală cunoscând un trend ascendent. 

Cristiana Sabău

1 comentariu

  • Câta dreptate are Emanoil Viciu si cât adevăr grăieşte!!!!!!!!!
    Firma in cauză nu are nici un bilanţ depus, cel puţin aşa arata site-ul ministerului de finanţe pe care am încercat sa aflu câte ceva……
    http://herdesm.wordpress.com/2011/04/20/cand-pui-hotisul-lupul-paznic-la-oi-fonduri-europene/
    De altfel informaţiile publice de pe acel site demonstrează ca asociaţia respectivă nu a avut activitate. Mai mult ca sigur că scopul ei era de extras euroi de la UE ca vorba ceea ce sa facem cu macaragii, motostivuitorişti când tătucu’ tuturor românilor şi mentorul PD-L taman cu ceva vreme în urmă recomanda sa facem barmani, ospătari……. Dar vedeţi dumneavoastră ca urmau preţioasele indicaţii ale celui la care fac referire cu astfel de meserii nu mai puteau lua ei toţi banii fiindcă chiar că se găseau destui sa se recalifice (apăreau si alte costuri…să le spunem …reale)…………… 😛

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS