Politică

Eu vreau să rămân primar! Azi Vasile Borş din Maieru (PDL)

În aceste vremuri în care administraţia locală este, la nivel declarativ, o corvoadă şi o meserie prost plătită cu multe responsabilităţi, se întâmplă totuşi ca majoritatea primarilor să îşi dorească să rămână în funcţii. Curioşi să aflăm de ce îşi doresc primarii să nu plece din birourile lor, le-am adresat întrebarea: De vreţi să mai fiţi primar?

Primul cu care am stat de vorbă a fost Vasile Borş, primarul PDL al comunei Maieru, aflat la al doilea mandat, cel care deţine şi funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL Bistriţa-Năsăud.

După ultimele sondaje făcute în comună, este cotat cu peste 90% şanse să fie primar pentru al treilea ciclu electoral consecutiv şi ar avea, de asemenea şanse mari să câştige funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean. O preferă totuşi pe prima.

„E grea funcţia de primar mai ales când ai multe proiecte în derulare. Eu candidez fiindcă nu vreau ca, după ce am muncit cât am muncit pentru ele, să vină altul şi să spună că el le-a făcut. E multă birocraţie, sunt multe hârtii de făcut ca să ajungi să câştigi un proiect. Numai cine nu a făcut spune că e uşor. Eu nu am primit bani pentru comuna Maieru, eu am adus bani în comună după ce am muncit la proiecte. De aceea vreau să mai fiu primar încă un mandat ca să văd terminate proiectele începute. Apoi, poate mă retrag la o parohie ca să îmi mai văd şi de cele ale sufletului”, a spus Vasile Borş.

Primarul din Maieru spune că, până în comuna lui, nu s-a simţit valul tsumani de la Consiliul Judeţean, zguduit de scandalul de corupţie în care sunt implicaţi Liviu Rusu şi Luca Iancu. De altfel, nici nu vrea să vorbească despre subiect, convins că, în politică, iese fum şi de unde nu s-a făcut foc.

Deşi e al doilea om în partid după Ioan Oltean, nu vrea să spună ferm dacă Liviu Rusu ar mai trebui să candideze sau ar fi bine să se retragă. Crede că e treaba Biroului Permanent Judeţean să decidă, iar el va spune ce are de spus acolo, la partid.

În ce priveşte comuna Maieru, care a pierdut, anul acesta, după ultimul recensământ, statutul de cea mai mare comună din judeţ, Vasile Borş spune că are o responsabilitate faţă de ea, să ducă la bun sfârşit ce a început.

„Cred că după al treilea mandat, o să mă retrag la o parohie să îmi văd de cele ale sufletului. În politică, faci multe lucruri care nu au legătură cu viaţa spirituală. Timpul trece şi trebuie să ne îngrijim şi de viaţa noastră spirituală”, a spus Vasile Borş.

Cristiana Sabău

1 comentariu

  • Uite ca trebuie sa ne intoarcem aici.
    Domnule Bors, de ce a trebuit sa renuntati la primaria Maieru ?
    Cu ce a putut d-ul Olteanu sa va amageasca atat de rau ?
    Sunteti de acord cu mine ca faceti parte din pleiada celor de care s-a folosit d-ul Olteanu in decursul timpului, iar unora le-a distrus carierele ?
    Sunteti si dvs. ca acei tineri cu care a defilat mereu d-ul Olteanu, dar pe care i-a folosit doar la inaintare sau la obtinerea controlului asupra unor sectoare.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS