Actualitate

Cum merg lucrările la Campusul CNLR

(FOTO) Clădirea școlii gimnaziale de la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” va fi recepționată joi 24 martie. ”Constructorul și-a ținut cuvântul și în 28 martie, deci luni, elevii vor intra în clădirea respectivă”, a anunțat primarul Ovidiu Crețu.

”Am fost cel puțin săptămânal pe șantier și pot spune că a fost o demonstrație de forță a celor de la MIS Grup referitor la acest corp de clădire, dar și la celelalte. La un moment dat, în fiecare clasă lucrau trei-patru oameni la instalațiile electrice, la zugrăveli, tencuieli. Erau în acea clădire peste 120 de muncitori. Lucrările sunt de o calitate foarte bună și pot să spun că firma nu a făcut economie inclusiv la mobilier, fiind achiziționat unul de foarte bună calitate, de la Satu Mare. Celelalte obiective sunt în lucru, cel mai aproape de finalizare este internatul, cu trei nivele, cu camere pentru 4 elevi, inclusiv baia de rigoare în fiecare cameră, iar la mansardă sunt 4 sau 6 garsoniere pentru profesorii care nu au locuință temporară. Se lucrează la sala de sport veche, la centrul de documentare, la sala de sport nouă. Pentru toate termenul este 30 iunie și după ceea ce a demonstrat MIS Grup sunt convins că vom finaliza la termen”, a spus Ovidiu Crețu.

Primăria Bistriţa implementează proiectul ”Edificare şi construire Campus Şcolar Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”, inclus pe ”Lista proiectelor cu risc de neimplementare în perioada de eligibilitate a POR 2007-2013”. Proiectul a făcut obiectul unor acte adiţionale de prelungire a duratei, în scopul finalizării integrale a lucrărilor, însă pe cheltuiala administrației. Termenul de finalizare este acum 30.06.2016. Contractul de finanțare a fost semnat în 11.09.2014. ”În timpul implementării proiectului s-au constatat necorelări între cererea de finanţare, partea desenată şi devizele de lucrări. De asemenea, datorită faptului că documentaţia tehnico-economică a fost elaborată şi aprobată în anul 2008, a apărut necesitatea de modificare a unor soluţii tehnice prevăzute în proiectul tehnic, precum şi de corelare cu legislaţia nou apărută. Acestea au condus la întârzieri în execuţia lucrărilor şi la nefinalizarea lor până la data de 31.12.2015”, a explicat municipalitatea.

În urma modificărilor, costurile totale ale proiectului ajung la 32.500.979,77 lei (7,4 milioane euro). Lucrările care fac obiectul contractului de finanţare constau în: reabilitare imobil şcoală gimnazială (cu mansardare), reabilitare internat şcolar (cu mansardare), reabilitare sală de sport şi transformare în sală de sport polivalentă cu extindere (sală de gimnastică), reabilitare, mansardare şi refuncţionalizare imobil existent în centru de documentare şi informare, construire cantina si sala de sport polivalenta precum şi sistematizare pe verticală.

Valoarea estimată a lucrărilor în 2016 la Campusul CNLR: 17.900.000 lei din bugetul local. Constructor: SC MIS Grup SRL Anieș.

1 lucrari campus cnlr 24 mar 16 2 lucrari campus cnlr 24 mar 16 3 lucrari campus cnlr 24 mar 16 4 lucrari campus cnlr 24 mar 16 5 lucrari campus cnlr 24 mar 16 6 lucrari campus cnlr 24 mar 16 7 lucrari campus cnlr 24 mar 16 8 lucrari campus cnlr 24 mar 16

3 comentarii

  • Cand vine vorba de Campusul CNLR, Cretu ar trebui sa taca mai mult. Fiindca entuziazmul afisat de Cretu este tardiv si pagubos.
    Primarul Ovidiu Crețu trebiua sa manifeste entuziasm in mobilizarea constructorului pana la 31 decembrie 2015 pentru ca lucrările la Campusul Școlar al Colegiului Național ”Liviu Rebreanu” să fie finalizate cu fonduri europene. Numai ca atunci pe Cretu l-a parasit entuziazmul si toata vara lui 2015 nu s-a lucrat nimic la Campusul Scolar, iar prin luna august primarul era preocupat nevoie-mare de semnarea contractului de executie a partiei de schi din Wonderland pe bani din imprumuturi bancare suportate din buzunarul bistritenilor. Si cum un rau nu vine niciodata singur, intarzierea cu 6 luni a lucrarilor la Campusul Scolar inseamna o paguba de 3,5 milioane de euro , suma ce va trebui suportata tot din bugetul local. Daca lucrarile nu vor fi incheiate pana la 30 iunie,2016 se poate pierde intreaga suma de 7,4 milioane euro, prevăzute în proiectul ”Edificare şi construire Campus Şcolar Colegiul Naţional ”Liviu Rebreanu”.

    • Din nou fatarnicia politrucilor nesimtiti!!! Nu conteaza cat a pierdut… conteaza ca poate sa taie o panglica… nu conteaza cand si cu ce pret!!!
      Faptul ca mobilierul e din Satu Mare este garantul calitatii!??? De ce n-ar fi cel din Ikea la fel de bun, sau mai bun… macar ala cu siguranta are garantie!!!

  • Cretu a facut in asa fel ca sa se termine scoala generala abia in anul cu alegeri. Daca va iesi primar lucrarile se vor finaliza la restul campusului abia peste 4 ani.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS