După 70 de ani. Aşa va arăta monumentul dedicat exodului saşilor bistriţeni

Consiliul Local Bistriţa se întruneşte în şedinţă extraordinară pentru acceptarea donaţiei dreptului de proprietate asupra monumentului de for public ”Exodul saşilor”, care va fi amplasat în piaţeta din apropierea fostei Mănăstiri Dominicane, azi Căminul pentru persoane vârstnice de pe str. Mihail Kogălniceanu, în amintirea zilei când saşii au plecat în refugiu.

1 exodul sasilor plan monumentPrintr-o adresă înregistrată la Primăria Bistriţa, Asociaţia saşilor bistriţeni din Germania şi Austria Bistritz-Nosen (preşedinte Hans Georg Franchy) şi-a exprimat intenţia de a amplasa în piaţeta din str. Mihail Kogălniceanu un basorelief care să amintească de exodul saşilor din nordul Transilvaniei în toamna anului 1944, lucrare de for public finanţată în întregime de asociaţie. Aleşii locali sunt convocaţi să-şi dea acordul într-o şedinţă extraordinară programată marţi 11 martie.

Monumentul este realizat din bronz de către artistul plastic Mircea Mocanu, iar amplasarea în teren se va face după planurile arhitectului Petre Podar, piaţeta urmând să fie amenajată corespunzător.

Basorelieful care va reprezenta ”o mărturisire a tragediei istorice în conştiinţa cetăţenilor bistriţeni” ar urma să fie dezvelit în luna 2 exodul sasilor plan monumentseptembrie, atunci când la Bistriţa vor fi organizate o serie de manifestări dedicate împlinirii a 70 de ani de la plecarea forţată a 40.000 de saşi din zonă şi la care vor participa numeroşi cetăţeni de etnie germană din Bistriţa stabiliţi în străinătate: ”Bistriţa păstrează o bogată zestre culturală creată de către coloniştii saşi, care au venit după anul 1,200 întemeind localitatea Nosen, iar regiunea din jur a fost numită Nosnerland. Bistriţa a făcut parte din cele şapte cetăţi reprezentative ale Transilvaniei medievale Siebenburgen, saşii din Bistriţa punîndu-şi amprenta pe cultura locală şi totodată lăsând un patrimoniu arhitectural de care cetăţenii oraşului beneficiază şi în ziua de azi”.

În 12 septembrie 2014 se împlinesc 70 de ani de la exodul saşilor bistriţeni, în urma invaziei trupelor sovietice. Sătenii au plecat atunci  în refugiu cu care trase de boi sau cai, iar orăşenii în camioane şi vagoane de marfă. Oraşul austriac Wels, cu care Bistriţa se va înfrăţi chiar în 12 septembrie, i-a primit pe saşi în 1944 când a fost emigrarea în masă. Acolo trăiesc în prezent circa 3.500 de saşi şi cam tot atâţia în Wiehl (Germania).

Eugen Gheorghe

Eugen Gheorghe

A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
Eugen Gheorghe

Google Ads

Comentarii

  1. arh.

    Pe latura opusa basoreliefului, respectiv pe partea inierbata a movilitei in care este inglobat monumentul, ar putea fi amenajat un ceas floral, element de arhitectura peisagera, menit sa dea mai mult farmec si animatie pietei.

    (0)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.