Actualitate

Dosarul ”Hidra” al ”mafiei fierului vechi” din Hunedoara, judecat la Bistriţa

Dosarul „Hidra” al „mafiei fierului vechi din Hunedoara”, aşa cum au fost numiţi membrii grupărilor acuzate că au produs pagube de mai multe milioane de euro combinatului siderurgic, se află pe rolul instanţei Tribunalului Bistriţa-Năsăud. În proces sunt inculpaţi peste 50 de oameni, cei mai mulţi din municipiul Hunedoara, acuzaţi de furturi repetate de fier de pe plaforma industrială, de evaziune şi spălare de bani.

Faptele s-au petrecut de la începutul anilor 2000, până în 2006, când au avut loc zeci de arestări ale membrilor grupărilor, dosarul fiind deschis în 2007. În 29 septembrie a.c., soluţia instanţei „a fost amânată pentru continuarea cercetărilor judecătoreşti pentru 29 octombrie 2015”, se arată pe portalul instanţelor de judecată unde se mai menţionează că inculpaţii sunt acuzaţi de „iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup”.

Potrivit procurorilor, aşa numita ”mafie a fierului vechi” din Hunedoara, din care făceau parte şi patronii unor centre de colectare şi angajaţii lor, a produs prejudicii de peste 12,5 milioane de lei, prin delapidare, spălare de bani şi evaziune fiscală. Lor li s-au adăugat pagubele de milioane de lei provocate de bandele de hoţi, care acţionau organizat, în cârdăşie cu administratorii centrelor de fier vechi răsărite în jurul combinatului.

Fierul furat în flux continuu de pe platforma industriale, întinsă pe aproape 200 de hectare, era vândut centrelor de colectare, care funcţionau în număr de peste 40 funcţionau în Hunedoara, cele mai multe în imediata vecinătate a combinatului.

Printre cei care s-au implicat în soluţionarea dosarului penal a fost şi fostul comisar şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Hunedoara, dar şi Codruţa Laura Kovesi, actualul procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, arată presa din Hunedoara.

În vara anului 2006, comisarul Traian Berbeceanu şi procurorul Laura Codruţa Kövesi erau eroii principali în ceea ce s-a numit cea mai grea lovitură dată mafiei fierului vechi din Hunedoara. Peste 40 de hunedoreni au fost reţinuţi în dosarul Hidra, al reţelelor de infractori care s-au îmbogăţit de pe urma furturilor din Combinatul Siderurgic Hunedoara. În mai puţin de un an de la data trimiterii după gratii a membrilor „mafiei fierului vechi”, dosarul a ajuns pe rolul Tribunalului Hunedoara, iar în toamna anului 2007, procesul a fost strămutat la Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Între timp, toţi cei peste 40 de inculpaţi au fost eliberaţi din arest.

În 2005 – 2006, peste 40 de centre de preluare a fierului vechi funcţionau în Hunedoara, cele mai multe în imediata vecinătate a combinatului. După ce intra în centru, fierul vechi cumpărat la negru cu preţuri de 0,5 – 0,7 lei pe kilogram era revândut de administratorii societăţilor chiar combinatului, dar şi altor companii, cu sume de până la 1,4 de lei. Cuprul şi cromul aveau şi mai mare căutare. În urma acestor afaceri, câteva zeci de localnici s-au îmbogăţit rapid şi ilegal. Cea mai fulminantă ascensiune au avut-o capii grupărilor de hoţi şi administratorii unor centre de colectare, deveniţi milionari peste noapte. Unii dintre administratorii fostelor centre de colectare a fierului vechi şi-au continuat afacerile şi chiar au prosperat, dar sunt anchetaţi sau judecaţi în alte dosare de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS