Cultură Politică

Doru Crişan: Regele Brazilor nu este un festival care să bucure comuna Prundu Bârgăului

Festivalul "Regele Brazilor", care are loc în fiecare an la Prundu Bârgăului, nu este unul care "să bucure comuna", spune primarul Doru Crişan. Edilul susţine că se cheltuiesc prea mulţi bani pentru "câteva ore" în care localnicii văd portul ansamblurilor din trei ţări străine şi ascultă "două cântece". Cu toate acestea, în 15 august va avea loc o nouă ediţie la insistenţa CL.

Primarul comunei Prundu Bârgăului, Doru Crişan, a declarat că şi anul acesta va avea loc Festivalul „Regele Brazilor”, manifestarea urmând să aibă loc în 15 august.

„Nu mă implic eu total. Eu am vrut să facem altceva şi nu au vrut nicicum. Au spus că aceasta este tradiţia şi trebuie să o respectăm. Eu am vrut să fac cu totul altceva pentru că sunt mulţi bani în joc. Nu este un festival de care să se bucure comuna. Este un festival în care cheltuim nişte bani pe străini, aducem formaţii din trei ţări la care le dăm cazare şi mâncare timp de trei zile, iar noi facem festivalul într-o singură zi câteva ore. Le vedem portul şi două cântece. Eu le-am explicat că de banii respectivi putem face cu totul altceva de altă amploare. Anul acesta însă, Consiliul Local Prundu Bârgăului nu a fost de acord şi eu i-am lăsat în pace să vedem ce fac. Din acest considerent nu mă implic prea mult”, a declarat Doru Crişan.

Anul acesta, urmează să aibă loc ediţia a XIII-a a Festivalului Internaţional de Folclor „Regele Brazilor”. În anii trecuţi, au participat la festival formaţii din Moldova, Bulgaria, Ucraina şi Israel. Evenimentul este organizat de Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud în colaborare cu Primăria Prundu Bârgăului. 

Anul acesta, în ciuda greutăţilor financiare de care se plâng toate administraţiile locale, nicio comună din judeţ nu a renunţat să organizeze diverse festivaluri şi serbări câmpeneşti.

Cristiana Sabău

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS