Actualitate

Dorel Vișan, recital extraordinar la Bistrița de Ziua Mondială a Teatrului

Cunoscutul actor Dorel Vișan (79 de ani) vine la Bistrița pentru un recital poetic extraordinar Eminescu de Ziua Mondială a Teatrului, care se sărbătorește în 27 martie. Spectacolul ”Eminescu – om, geniu și poet divin” va avea loc la Palatul Culturii, sub egida Centrului Cultural Municipal, începând cu ora 18.00.

Evenimentul va îmbina poemul eminescian cu muzica, în spectacol fiind invitat pianistul Ionică Pop.


Dorel Vișan: ”Eminescu este geniu, și când era tânăr, și mai târziu. Este om, și când era tânăr, și mai târziu. Și are sfințenie – harul lui Dumnezeu – pe tot parcursul vieții sale. Prin acesta, Eminescu devine poet divin – pentru că era depozitarul întregii învățături din vremea lui. Cred că Eminescu singur ne-a transmis un testament ontologic, prin marea lui capodoperă Luceafărul, o autocaracterizare tragică. Și-a trăit acest fapt conștient de marile daruri pe care i le-a dat Dumnezeu. După 1989, Eminescu a fost uitat, lăsat în umbră, ignorat și chiar contestat.La modul direct și foarte degradant pentru o nașiune care se consideră civilizată și vrea să se așeze pe valori. Se pare ca noi am uitat cum arată valoarea. Din această cauză nu putem așeza societatea modernă decât pe ignoranță”.

Dorel Vișan a interpretat peste 40 de roluri în teatru, în cea mai variată gamă, de la Molière la Shakespeare, de la Marivaux la Büchner, iar în film a avut peste 50 de roluri în producții românești și internaționale. Este unul din cei mai importanți actori de film din România. De-a lungul carierei sale, a fost laureat cu numeroase premii, find decorat cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler ”pentru prestigioasa carieră artistică și talentul deosebit prin care a dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS