Actualitate

Stelian Dolha: Indecizia nu face parte din fişa postului unui preşedinte de CJ. Un artificiu ieftin

Cu mandat sau fără, indecizia nu face parte din fişa postului unui preşedinte de Consiliu Judeţean. Radu Moldovan a primit, în lipsă, mandat de la consilierii judeţeni ai puterii să se abţină de la votul decisiv de astăzi din ADI Deşeuri care tranşează dacă se dublează sau nu tarifele la salubritate în întreg judeţul. Un artificiu ieftin, nedemn de un preşedinte de Consiliu Judeţean, ales uninominal de locuitorii judeţului tocmai pentru a lua decizii în interesul lor”, spune într-un comunicat copreședintele PNL Bistrița-Năsăud, deputatul Stelian Dolha.

El a adăugat că președintele CJ Radu Moldovan ”pasează răspunderea pentru o situaţie cu adevărat murdară pe umerii oricui altcuiva”: ”A te ascunde în spatele unor consilieri ai partidului pe care-l conduci pentru a ieşi basma curată dintr-o poveste care miroase mai rău decât dâra lăsată de maşinile de gunoi ale firmei în cauză e o practică din arsenalul prietenului Ponta, nicidecum o atitudine decentă a unui preşedinte responsabil. În condiţiile în care acelaşi preşedinte PSD şi de Consiliu Judeţean a participat totuşi la şedinţele mai multor consilii locale care au decis să voteze pentru majorare în şedinţa ADI, dar a absentat suspect de la şedinţa decisivă pe care ar fi trebuit să o conducă. În traducere liberă, Moldovan, preşedintele PSD şi al Consiliului Judeţean, cel care în urmă cu doi ani îşi făcea un titlu de glorie din tarifele mici practicate de firma care tocmai din acest motiv a câştigat licitaţia pentru atribuirea serviciilor de salubritate în întreg judeţul pasează răspunderea pentru o situaţie cu adevărat murdară pe umerii oricui altcuiva”.

Dolha a menționat că un președinte de CJ nu se poate ascunde ”ca ultimul laș”. ”Răspunderea este a celui care a fost ales uninominal să conducă Consiliul Judeţean, să ia decizii şi să fie ordonator principal de credite în măsură însutit mai mare decât a oricărui altcineva din acel for deliberativ. Un preşedinte care are dubla calitate de şef de Consiliu Judeţean şi şef de filială nu se poate ascunde ca ultimul laş, pasând răspunderea dublării preţului pentru populaţie ca un cartof fierbinte, în braţele cui vrea să o prindă”, a comentat deputatul liberal.

Etichete

5 comentarii

  • Predomina interesele proprii.Normal ca Radu Moldovan se ascunde cum poate, asa de fatada el este bunatatea intruchipata, iar consilierii lui fac munca asta derizorie.

  • Vitallia = firma de casa a CAMARILEI PSD !
    La pretul de licitatie ” castigat ” cele trei firme intra in faliment, asadar a ramas o singura optiune de scumpire a taxei care sa aduca un castig bun, printr-o ANEXA la contractul initial incheiat cu A. D.I – Deseuri…
    Ce optiune politica avea Raducu….decat una singura, sa fuga… iar primarul Bistritei printr-o manevra politica perversa a obtinut investirea consilierilor sa voteze in AGA – ADI…. impotriva cresterii taxei … smecher nu ?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS