Actualitate Politică

Doina Pană, pe lista miniştrilor care riscă remanierea pentru că în Guvern trebuie să intre PLR

Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Doina Pană, ar putea pierde portofoliul alături de alţi miniştri ai Guvernului Ponta, trei titulari şi mai mulţi delegaţi. Întors din concediu, premiul a anunţat că va propune restructurarea Guvernului încât şi PLR să fie reprezentat la nivel de miniştri.

Ioana Petrescu (Finanţe), Remus Pricopie (Educaţie) şi Constantin Niţă (Economie) se numără printre miniştrii care ar putea fi remaniaţi de premierul Victor Ponta, din viitorul Cabinet urmând să nu mai facă parte nici majoritatea miniştrilor delegaţi, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse politice.

Sursele citate au arătat că, în afară de Petrescu, Pricopie şi Niţă, care sunt miniştri plini, Ponta ar putea să-i remanieze şi pe Mihnea Costoiu (ministru delegat pentru Cercetare), Bogdan Stanoevici (ministru delegat pentru Românii de pretutindeni), dar şi pe alţi miniştri delegaţi, cu scopul de a comasa ministerele. Miniştri delegaţi mai sunt Darius Vâlcov (Buget), Florin Jianu (IMM-uri şi Turism), Doina Pană (Ape, Păduri şi Piscicultură), Răzvan Nicolescu (Energie), Aurelia Cristea (Dialog social).

Pe de altă parte, surse parlamentare au precizat că premierul Victor Ponta i-ar fi promis liderului PLR, Călin Popescu-Tăriceanu, două posturi de miniştri în viitorul Guvern, unul dintre acestea fiind portofoliul Finanţelor.

Sursele citate au mai arătat că vicepremierii actuali vor fi menţinuţi şi în viitorul Cabinet.

Premierul Victor Ponta va propune, după data de 10 decembrie, în discuţia coaliţiei de guvernare, o restructurare a Guvernului, în aşa fel încât şi PLR să fie reprezentat la nivel de miniştri în cadrul Guvernului.

„Prin prevedere constituţională, în momentul în care o altă formulă politică intră în componenţa Guvernului, trebuie un vot în Parlament, ori pentru ca să intre PLR cu siguranţă va fi un vot”, a precizat premierul Victor Ponta, marţi.

El a evitat să precizeze de ce ar fi nevoie de un vot în Parlament în condiţiile în care PLR nu există din punct de vedere juridic, iar cooptarea unor membri ai acestei formaţiuni în Cabinet nu ar reprezenta, aşadar, o modificare a componenţei Executivului.

„Trebuie să stabilim juridic şi de aceea ne-am luat şi timpul necesar pentru a face această propunere. După doi ani de guvernare o să vedem exact, poate o să fie mai puţini miniştri, o să vedem exact ca şi repartizare a portofoliilor. Asta înseamnă o restructurare, o repornire a Guvernului pentru 2015-2016”, a precizat Ponta.

El a spus că PLR va avea în viitorul Guvern „exact ponderea” pe care o are această formaţiune în Parlament.

Ponta a mai precizat, marţi, că nu are niciun semnal privind retragerea UDMR de la guvernare. Precizarea a fost făcută după ce senatorul Marko Bela, fost preşedinte al UDMR, a declarat că Uniunea va discuta săptămâna aceasta, de principiu, despre o nouă majoritate cu PNL şi probabil în 2015 va încerca formarea unei alte majorităţi parlamentare.

18 comentarii

  • Nu fi suparata tanti Doina . Oricum guvernul Ponta mai are de trait doar pana la primavara asa ca pentru 3 luni n-are rost sa te strofoci . Chelnerul nu mai are nici o treaba cu Bucurestiul asa ca nu ai pe umarul cui sa bocesti . Daca nu se fac alegeri anticipate mai traiesti bine inca 1 an jumate din politica , ca doar esti madam deputat .

    • remaiere, remaieri s. f. (er.) act sexual.
      Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

      a remaia ochiul expr. (er. glum.) a avea contact sexual.
      Sursa: Argou (2007) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

  • Ba, iarasi ai sarit gardul spitalului si ai ramas fara tratament! Fuguta inapoi la nenea doctoru, ca-ti creste si mai mare buba de la cap.

  • Faaaa Doinito adu-ni-l te rugam si pe berbecul de Stetcu ca prea a facut de c…t Bistrita.Da-ti ceva de lucru ca din primavara cam tre sa-si cate.Va puteti lua din nou de manuta si sa mai dati o tura pe la ocoale asa, doar… doamne feri nu in campanie…

  • Fă Doina nu fi speriată
    C-o să fi remaniată,
    Radaru ţi s-o stricat
    Te-ai cam făcut de rahat.

    Tericeanu te foxează
    Ponta te remaniază.

    Dară tu te resemnează
    Că pe ape ai navigat
    Prin păduri tu ai umblat
    Şi peşte mult ai mâncat.

  • stetcule vezi cum se combate braconajul?nu bagi in puscarie un vanator simplu care pusca un tap necajit..tinteste mai sus acolo unde se braconeaza cu acte in regula…o hartie si mor 10 porci….daca tu esti inefficient si nu poti demonstra un braconaj,au putut astia de la DNA..au tintit la Traienuc,ii face un dosar in baza careia I se retrage permisul de arma si nu maimor sute de animale:))sa mor io ca-s buni astia de la DNA:)))))

  • ”o hartie si mor 10 porci…”. Gheorghe, de care hârtie este vorba? Verzișoara cu iz occidental? Numai una? Eu am înțeles că te referi la hârtie de aprobare, fiindcă este mare șef la București, aș putea spune că este mai degrabă ”lupul la stână”, așa cum a fost și pe aici, în județ.

  • În ce o privește pe d-na Pană, i-ar sta mai bine în rolul de bunicuță și ar trebui să învețe să tricoteze la propriu: ”unul pe față, unul pe dos” (cum a făcut ca politician).

  • Sincer, cred că i se face un mare bine lui tanti Pană prin faptul că va pleca din guvern… poate o să realizeze cum s-o făcut de cacao alturându-se cu Ponta şi gaşca. Zău, rolul de bunicuţă ar prinde-o mult mai bine!

  • fratilor stetco are asigurat loc la ocolu prund unde sia facut loc cind la dat afara pe Rusu pt a face loc altora care impreuna cu Triscanii braconeaza padurile prundenilor. In republica Dominicana sa aranjat totul de domnu primar si de Trisca sa il dea afara pe Rusu ca sa poata pune mina pe padurile comunei sau credeti ca oamenii sunt prosti si nu vad. Oare firma lui Trisca cel care acopera un accident mortal nu este incompatibila la prund cind au un grad apropiat de rudenie cu sefu de ocol? Stie tot Birgaul ca cel care a omorit doi oameni conducea cu stirea lor dar nu sa rezolvat nimic pt ca afirma ca au relatii sus puse pe la IPJ rugan DNA-ul sa se sesizeze si in acest caz poate ei vor face dreptate cu adevaratii hotii de padure.

  • Sa inteleg ca cei care comenteaza la acest articol lucreaza in domeniul silvic? Sau vorbim despre tipicul roman care se pricepe la de toate. Cred ca mai degraba vorbiti sa va aflati in treaba. Nu intelegeti cat bine a facut Doina Pana pentru domeniul silvic. Nici nu aveti cum atata timp cat stati cu capul in ….

    • Să fim serioși, doamna Pană, este un mare specialist silvic! Dânsa se pricepe la toate după cum comentezi, măi Tic. Hai, dacă tăceai filozof rămâneai. Se vede cu ochiul liber cum dispar pădurile, se vede cum munții sunt tot mai pleșuvi. Cine o ascultă pe bătrânică?

  • Liniste si pace azi pe acest site. Se pare ca „ospataru-securistu” nu a fugit din spital, si a primit la timp tratamentul. Sa-i dorim sa o tina tot asa.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS