Actualitate Recomandări

Doina Pană: Pe justiţie sunt urgenţe foarte mari. E de înţeles nerăbdarea noastră

Deputatul Doina Pană, vicepreședinte PSD, a declarat că pachetul de legi pregătit de Ministerul Justiţiei nu poate întârzia foarte mult, pentru că România riscă amenzi de la CEDO.

“Sunt convinsă că ministrul Justiției îşi va face treaba, ceea ce a promis, adică să vină cu acel pachet pe legile justiţiei, dar e de înţeles şi nerăbdarea noastră, pentru că au existat foarte multe dezbateri publice în sensul ăsta, pentru că realmente societatea o cere, este una din propunerile din programul nostru de guvernare. Deci un pic ca tempo nu ne potrivim. Pentru că proiectul nostru de guvernare înseamnă ceva inedit, înseamnă nu doar un şir de axiome, ci înseamnă măsuri pe fiecare domeniu, cu termene, cu impact, cu absolut tot dinainte prestabilit, ne dorim dacă se poate nu neapărat să devansăm, cum s-a întâmplat cu alte lucruri pe care noi ni le-am asumat, dar măcar să fim în grafic cu ceea ce noi am promis. Noi considerăm că pe justiţie există foarte mari urgenţe. Vă aduc aminte discuţiile uriaşe care au fost legat de faptul că noi vom fi amendaţi de către CEDO şi va trebui să plătim despăgubiri uriaşe deţinuţilor cărora nu le asigurăm condiţiile din penitenciare conform normelor internaţionale. Or asta însemna un set larg de măsuri şi legislative şi de construire de noi penitenciare şi de modernizare a celor care există. Deci acest pachet eu nu cred că poate întârzia foarte mult, pentru că odată ce primim amenda pe urmă e mai complicat”, a spus Doina Pană la RFI.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, afirmase că va cere o audienţă la ministrul Justiţiei, deoarece Tudorel Toader întârzie „nepermis” cu legea de modificare a Codurilor penale şi nu se poate să beneficieze de susţinere „la nesfârşit”.

Ministerul Justiţiei a anunțat că va organiza, pe 26 aprilie şi 15 mai, două dezbateri publice privind proiectul legislativ de modificare a codurilor penale, pe care l-a publicat pe site-ul ministerului.În ceea ce priveşte abuzul în serviciu, proiectul prevede înlocuirea sintagmei „îndeplineşte în mod defectuos” din articolul 297 al Codului penal cu sintagma „îndeplineşte prin încălcarea unei legi, a unei ordonanţe a Guvernului sau a unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului”, potrivit unei decizii a Curţii Constituţionale.

Astfel, articolul 297 va avea următorul cuprins: „(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea unei legi, a unei ordonanţe a Guvernului sau a unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.”

Proiectul de lege modifică şi articolul 301 al Codului penal, înlocuindu-se sintagma „raporturi comerciale”, declarată neconstituţională, cu sintagma „raporturi specifice celor dintre profesionişti”. Astfel, noua formă a articolului 301 ar fi următoarea: „(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv, ori pentru o altă persoană cu care, în ultimii cinci ani, s-a aflat în raporturi de muncă ori in raporturi specifice celor dintre profesionişti, sau din partea căreia a beneficiat, în aceeaşi perioadă, ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.”

Alte modificări vizează articolul 308 din Codul penal, privind infracţiuni de corupţie şi de serviciu comise de alte persoane. Astfel, articolul 308 va avea următorul cuprins: „(1) Dispoziţiile art. 289 – 292, 295, 297 – 300 şi 304 privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice. (2) Dispoziţiile art. 301 privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2). (3) În cazurile prevăzute la alin.(1) şi (2), limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime”, potrivit proiectului.

Proiectul de lege mai prevede că pentru stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile nu este permisă combinarea prevederilor din legi succesive.

De asemenea, actul normativ face referire şi la confiscarea extinsă, pentru transpunerea Directivei europene 2014/42/UE. „Alineatele (1) şi (2) ale articolului 112 se modifică şi vor avea următorul cuprins: (1) Sunt supuse confiscării şi alte bunuri decât cele menţionate la art. 112, când faţă de o persoană se dispune condamnarea pentru o faptă susceptibilă să îi procure un folos material şi pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de patru ani sau mai mare, instanţa îşi formează convingerea că bunurile respective provin din activităţi infracţionale. Convingerea instanţei se poate baza inclusiv pe disproporţia dintre veniturile licite şi averea persoanei. (2) Confiscarea extinsă se dispune asupra bunurilor dobândite de persoana condamnată într-o perioadă de cinci ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanţei” , se arată în proiectul publicat pe site-ul Ministerului Justiţiei.

10 comentarii

  • Stati linistita doamna ca n-am uitat. Urgenta era atat de mare ca v-ati apucat de lucru „noaptea ca hotii”.
    Marți 31 ianuarie a.c, la Digi24, Doina Pana, vicepresedinte PSD, declarar despre modificarea Codului Penal: „Era o urgenta maxima”!
    In ceea ce priveste proiectul initial de ordonanta referitor la gratiere, Doina Pana a spus, tot acum trei luni, ca il vede ca pe o idee buna si spera sa fie adoptat in procedura de urgenta, „ca sa nu riscam sa intram in acea decizie-pilot si sa nu lăsăm românii din afara penitenciarelor să plăteasca sume, pentru că, in definitiv, din banii fiecaruia”
    „Faceţi un calcul şi o să vedeţi că sunt aproape 250 euro pe lună. Deci îi oferi casă, masă, chiar dacă în condiţii defectuoase, şi 250 euro pe lună. Şi eu vă pun întrebarea: este corect pentru românii liberi, care mulţi poate lucrează trei schimburi şi nu au aceşti bani, sau pentru atâţia pensionari care nu au pensia în cuantum de 250 euro? Cât de nebun trebuie să fii ca stat să plăteşti aceste penalităţi unor oameni care execută nişte pedepse, pentru că nu ai reuşit să vii cu un pachet în acest sens?”
    Iată că au trecut trei luni de la lansarea ideii de urgența a legii grațierii și nu a venit nimeni din Europa ca să ne întoarcă buzunarele pe dos pentru a plăti 250 de euro pe lună pușcăriașilor. Unde era urgența madam?

    • Cu siguranta se vor rezolva si nu vom avea probleme cu CEDO. Mereu aveti de criticat.. probleme ar fi fost indiferent de partidul care era la putere.

  • Ati furat codrii, ati furat petrolul si multe alte avutii ale poporului nostru.folosesti cuvintul sa-si faca treaba.Poi numai traba v-ati facut-o de la revolutie pana in prezent.NUMAI TREABA.pISIDEI NENOROCITI.

  • Inedit, prestabilit, zice Doamna Pană, printre alte banalități care nu prea au caracter de urgență. Urgentă este doar salvarea șefului!

  • Doamna asta stă cu gura cascată să audă de a grăit dragnea, pentru ca apoi să-i răspândească profundele cugetări în mase.
    Cam puțin, doamnă, cam puțin pentru pretențiile noastre.
    Cu niște ii, de ispas, nu ne duceți de nas.
    Ceva de la dv., să vă reprezinte, ceva inedit, nu aveți ?
    Că noaptea ca hotii îi soră cu PSD și vă regăsiți de parcă , vorba romanului, o tunat și i-o adunat.
    Acuma vă doare amenda CEDO ? Fiți sigură că CEDO nu vă dă amenzi pentru lucruri corect făcute. Și nu ne mai mințiți că cineva a pus prag la abuz.
    Voi vreți un prag cu un leu mai mare decât furtisagul alor voștri !
    Ști voi care.

  • Prioritatea absoluta pentru romani, in ceea ce priveste justitia, este incatusarea tuturor politicienilor penali si trimiterea lor la mititica, plus confiscarea averilor obtinute prin coruptie.
    E clar ca prioritatile politicienilor sunt de sens contrar, iar madam Pana e un exponent al dorintelor penalilor din PSD… si nu numai.

  • După cum vedeți oamenii au cu totul altă parere față de a dvs.Aceeași parere ca ei o am și eu si mulți alții. Primul partid care a dat drumul la jefuirea ROMANIEI a fost PSD .Problema este că a fost vândut totul la pret de nimic și uite așa au apărut milionari in lei si valută. Dacă ar fi puși să își justifice averea nu cred că ar avea cum.Noi cei de rând muncim și abia ne descurcam de la o zi la alta. Dar muncim cinstit si ne bucuram de fiecare leu cheltuit. Nu are cum să se îmbogățească nimeni prin muncă cinstită. Asa că toți politicienii sunteți o apă și un pământ. Sper și imi doresc ca Bunul DUMNEZEU să se indure de Țara noastră si să ne ajute !

  • Reintroducerea legii 18/1968 abrogată abia în 1996 ca să vă asigure LINIȘTEA , asta ar fi urgența urgențelor! Atunci să vedeți cum apar mii de km de autostrăzi, sute de spitale , acareturi infinite și ce ar mai fi necesar…pe lângă salarii ca în Elveția, șamd.
    Toți politicienii ante și post-decembriști ați ciordit până v-ați zăpăcit de cap, prin muncă cinstită nu s-a îmbogățit nimeni de când e LUMEA lume. ,,Turnați” basme pe înțelesul celor slabi de înger, altcineva oricum nu vă crede.

  • Felicitari ministrului Tudorel Toader, care nu-si lasa inteligenta calcata in picioare de niste psdisti atat de competenti ca ca Doina Pana .

  • Pai da, sunt urgente foarte mari pe justitie. Se aude tot mai tare zornaitul de catuse, tremura mustata lu sefu de frica. De asta trebuie anihilata justitia, ca sa punem mai repede o tara intreaga la picioarele Teleormanului.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS