Doi ”mesageri ai folclorului din judeţ”, premiaţi de Primărie şi CJ la Festivalul ”Pană de păun”

Holistic
În deschiderea celei de-a VIII-a ediţii a Festivalului naţional de interpretare a cântecului popular românesc ”Pană de păun”, artiştii Mărioara Precup Stoica şi Simion Pop au primit diplome de excelenţă din partea primarului Ovidiu Creţu şi a preşedintelui Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, ”pentru promovarea folclorului autentic din Bistriţa-Năsăud pe marile scene ale lumii”.

Vicepreşedintele CJ Alexandru Pugna, directorul festivalului, a spus că de opt ani, în noiembrie, capitala folclorului românesc este Bistriţa. ”De opt ani la Bistriţa vin tineri care îşi etalează valoarea, în care am dat girul unor interpreţi care au confirmat şi au ajuns nume îndrăgite. Sunt opt ani de când aducem acasă interpreţi care au dus în ţară şi în străinătate cântecul popular de pe aceste meleaguri. Festivalul se doreşte a fi o sărbătoare a folclorului. Ne-am obişnuit ca în fiecare an să fim alături de acei mesageri ai folclorului autentic din judeţul nostru. I-am sărbătorit pe cei care împlineau o vârstă rotundă sau care trăiesc departe de locurile natale, dar promovează autenticul. Anul acesta sărbătorim două mari nume ale cântecului popular, care au scos de-a lungul timpului din lada de zestre a ţăranului român de pe aceste plaiuri cântece nemuritoare. Sărbătoriţii acestei ediţii: Mărioara Precup Stoica, îndrăgită interpretă a cântecului popular de pe Valea Ilvelor, zeci de ani solistă a ansamblului ”Mureşul”, şi Simion Pop, interpret al cântecului popular din Bistriţa-Năsăud şi din Ardeal, zeci de ani solist al ansamblului ”Ciocârlia”. A fost primul cântăreţ din Ardeal care a reprezentat folclorul din acest judeţ în America, în 1966. Vrem să le aducem un omagiu, să le acordăm însemnele preţuirii noastre”, a precizat Pugna.

1 pana de paun 2013 2 pana de paun 2013 3 pana de paun 2013 4 pana de paun 2013

Primarul Ovidiu Creţu şi preşedintele CJ Radu Moldovan le-au înmânat diplome de excelenţă celor doi interpreţi.

”Niciodată nu am uitat de unde venim, toţi cei care avem părul alb suntem veniţi din satele acestui judeţ sau din afara lui. Am trăit de mici cu folclorul, cu creaţia populară. Tinerii de astăzi nu mai au privilegiul de a se bucura de aceste lucruri. Trebuie să îi apreciem în mod deosebit pe cei care nu lasă să moară creaţia seculară a poporului. Merită să îi cinstim pe aceşti oameni, care s-au străduit să nu lase să dispară un tezaur cu care puţine popoare se pot mândri. Trebuie să fie în panoplia de onoare a localităţii. Ne mândrim cu Mărioara Precup Stoica şi Simion Pop. O diplomă ar trebui să primească şi Alexandru Pugna. El organizează acest festival de opt ani şi dacă ar fi pus arma jos nu s-ar mai fi făcut. ”Pană de păun” oferă o salbă de nestemate ale folclorului românesc ”, a spus Ovidiu Creţu.

”Trebuie să arătăm recunoştinţă oamenilor care şi-au sacrificat o parte din viaţă pentru a promova folclorul din Bistriţa-Năsăud. Chiar dacă o să fiu criticat că în perioadă de criză banii ar trebui să meargă în altă parte, avem obligaţia ca tradiţiile noastre să fie susţinute. Fac parte din categoria celor care îşi vor asuma criticile, dar vor rămâne alături de artişti”, a spus Radu Moldovan.

5 pana de paun 2013 6 pana de paun 2013 7 pana de paun 2013 8 pana de paun 2013

Festivalul se desfăşoară sub formă de concurs de interpretare, la care au fost invitaţi tineri interpreţi vocali ai cântecului popular românesc din întreaga ţară, cu vârsta cuprinsă între 16 şi 30 de ani. În acest an s-au înscris 28 de concurenţi din peste zece judeţe. Participanţii au prezentat în Teatrul de vară din centrul Bistriţei două cântece, unul fără acompaniament orchestral (doină, baladă, cântec doinit) şi un cântec cu acompaniament muzical, asigurat de Orchestra Profesionistă ”Dor Românesc” a Centrului Judeţean pentru Cultură.

Duminică, la Gala laureaţilor, se acordă următoarele premii: marele premiu – 800 de lei şi un clop cu pană de păun, premiul I – 600 de lei, premiul II – 500 de lei, premiul III – 400 de lei, premii speciale şi menţiuni – 200 de lei. Publicul spectator va desemna câştigătorul premiului de popularitate.

În prima seară au susţinut recitaluri grupul folcloric ”Valeria Peter Predescu”, Mărioara Precup Stoica, Simion Pop, Matilda Pascal Cojocăriţa, Ioan Dordoi, Domnica Dologa, Mirela Petruş, Felix Gălan, Anuţa Motofelea, Nicolae Cioanca, Ioachim Spân, Cristina Retegan, Veronica Bălan. Duminică vor concerta Lavinia Chifor – laureata ediţiei 2012, Bogdan Toma, Sorin Filip, Gheorghiţa Nicolae, Alexandru Pugna, Ionuţ Fulea.

9 pana de paun 2013 10 pana de paun 2013 11 pana de paun 2013 pana paun tv

Eugen Gheorghe

A absolvit Facultatea de Litere, Secția Română-Engleză, a Universității București. A debutat în presă în 1996 la publicația Steaua Sport Magazin. A lucrat, de-a lungul timpului, la ziarul ProSport, postul de radio Europa FM, agenția de presă Mediafax, dar și la clubul de fotbal Gloria Bistrița, unde a fost purtător de cuvânt. Din 2011 scrie la Timp Online.
Eugen Gheorghe

Google Ads

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.