Politică

Dorin Dobra la jumătatea mandatului: O experienţă bogată, totul s-a schimbat radical din 2012

Dorin Dobra a declarat că ”minimele fricţiuni interne în PNL sunt inerente, unele dintre ele pot duce la şlefuiri, altele la mari despărţiri”. El a adăugat că a prins cel mai dinamic mandat de senator şi că nu vede de ce i-ar fi mai greu lui Crin Antonescu la Bucureşti decât lui în acelaşi partid cu Ioan Oltean.

”Anul acesta am semnat 17 iniţiative legislative dintr-un număr total de 26 în doi ani de mandat. În 18 decembrie s-au împlinit doi ani de la depunerea jurământului în plenul Senatului. Din cele 17 iniţiative, două îmi aparţin: cea cu meritele personalului militar şi cea referitoare la steaguri. Am adus un amendament la Legea Ocoalelor Silvice, care prevede posibilitatea de a scoate o anumită suprafaţă de teren pentru a o transforma în parc educaţional, şi un amendament referitor la Legea consultanţilor fiscali. Ambele au trecut şi sunt mândru. Un mandat atât de dinamic ca acesta pe care noi l-am prins nu ştie nimeni să mai fi fost. Acum doi ani, situaţia din Parlament pentru PNL era exact opusă, eram la guvernare cu cei cu care împotriva cărora facem azi opoziţie. Totul s-a schimbat în mod radical de atunci. Pentru cine poate trage învăţăminte, e o experienţă mai bogată decât a oricui. Jumătate din cei doi ani am fost la guvernare, jumătate în opoziţie. La deschiderea sesiunii din noiembrie am ţinut un discurs în care spuneam că am înţeles unde e blocată activitatea parlamentarilor. Oamenii aşteaptă să venim acasă cu rezultate, măcar legislative.

Activitatea Parlamentului e blocată de avizele din partea Guvernului. Jumătate din proiectele de lege din Senat sunt iniţiative ale Guvernului, iniţiativele parlamentarilor au în 99% din cazuri aviz negativ de la Guvern, astfel că prea puţini dintre noi vor spune după patru ani că au fost în stare să pună în dezbatere şi adoptare o lege pentru cetăţeni. Parlamentul trebuie pus în situaţia de principal legiuitor. Am vrut să iniţiez eu o modificare a regulamentului, dar semnalul s-a multiplicat şi comisia a luat în considerare modificarea regulamentului.

N-am mers în Parlament să aflu părerea Guvernului despre legile iniţiate de mine, am crezut că merg în Parlament să discut cu colegii mei despre legile bune pe care trebuie să le creăm. Nu se întâmplă deloc aşa, nu discutăm îndeajuns, cei care sunt în opoziţie nu au nicio şansă să treacă vreo lege, puterea fiind prea ocupată să asigure mersul lin al guvernării. Această greşeală au făcut-o toate guvernele, dar aşa singuri ne săpăm fundamentul. La viitoarele iniţiative legislative voi discuta şi cu parlamentari din zona puterii, pentru a avea mai multe şanse să trec în iniţiativele legislative.

La nivel general, văd încetul cu încetul firească o intregrare a UDMR în marele PNL, e un comportament european, partidele etnice în Europa tuturor nu au o viaţă asigurată, rezultatele UDMR din ultimii ani arată descreşterea constantă a opţiunilor electoratului, similitudinea de doctrină populară face acest gest cu atât mai probabil. Salut opţiunea UDMR de a ieşi de la guvernare.

Există un singur PNL, mai mare ca niciodată. Minimele fricţiuni interne sunt inerente, unele dintre ele pot duce la şlefuiri, altele pot duce la mari despărţiri. Nu văd de ce i-ar fi mai greu lui Crin Antonescu la Bucureşti să stea în acelaşi partid cu Traian Băsescu decât de multiplicat la nivel local lui lui Dorin Dobra să stea în acelaşi partid cu Ioan Oltean. Aceste opţiuni vor deveni evidente la un moment dat, acum sunt sărbătorile şi n-aş vrea să le stric nimănui, în primul rând mie. Nu e momentul să intervin cu mesaje, vedem cum evoluează situaţia generală din ianuarie”.

Etichete

5 comentarii

  • ma bucur domnule dobra…avansati!….data trecuta ati invatat sa calculati….MEDIA ARITMETICA DIN CAP …acum avansati si a ti trecut la calcule superioare…RADICAL din 2012!!

  • Mai nenorocitule,tu te uiti dimineata cand te trezesti in oglinda?
    Nu pot sa-mi dau seama,cum te mai suporti tu pe tine ! Te rog frumos,
    nu mai iesi in presa macar o vreme,lasa-ne sa putem bucura de frumoasele
    sarbatori,pentru ca prezenta ta atat de deasa imi provoaca greata.
    Te poti lua de mana cu Alin,ca si ala se trezeste vorbind.Mai bine linge blidele
    la Tintean si lasa-ne pe noi in pace.

  • Opoziția nu are șansă la legiferare, dar votează într-o veselie ce vrea guvernul. Siguranța Cibernetică s-a votat în unanimitate, mâine ne vor spune că a fost o greșeală, erau în pauza de somn.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS