Politică

Dobra despre Creţu, Moldovan şi proiectele sale boicotate. ”A ne tăia aripile face rău tuturor”

Senatorul PNL Dorin Dobra a declarat că ”lipsa de minim respect reciproc faţă de cei cu care în urmă cu doi ani ai făcut campanie electorală e principala cauză nu pentru nereuşitele lui Dorin Dobra, ci pentru neîncrederea cetăţenilor în actuala clasă politică”. ”Răspund pentru proiectele de care mi-am legat numele”.

”Sunt singurul care şi-a legat numele de câteva proiecte locale pentru care voi şi răspunde. Desigur că e mai uşor să nu-ţi legi numele de nimic şi să spui după aceea, arătând cu degetul, ce n-a făcut Dobra. E mult mai uşor, e igienic, asta îţi asigură perpetuarea. Că ele se numesc biserica din Jelna, din Cetate, din Satu Nou, că ele se numesc parcul educaţional sau chiar locomotiva, toate astea sunt proiecte în care cred în continuare şi am avut ”bucuria” să constat că şi cei din jurul meu le boicotează. Pot să înţeleg că nu e în interesul primarul Bistriţei ca Dorin Dobra să nu pună pe panou vreo realizare în oraş, dar pentru asta trebuie să fac un efort să înţeleg prihologia egoistă a primarului municipiului Bistriţa. Pot să înţeleg că nu e în interesul lui Radu Moldovan ca Dorin Dobra să reabiliteze vreo biserică în judeţ, dar pentru asta trebuie să înţeleg supărările lui Radu Moldovan, în special din ultimul an, pe tot ce n-a intrat în trena PSD. Aproape pe toate pot să le înţeleg, dar n-am să înţeleg niciodată de ce nu ne respectăm între noi, de ce unii care au rămas cu dreptul de semnătură şi ştampilă la împărţirea priorităţilor îşi permit să taie cu dezinvoltură tot ce nu e al lor, n-am să înţeleg de ce nu înţeleg aceşti oameni că atunci când vor pierede puterea vor păţi exact la fel, în baza comportamentului pe care ei îl multiplică de câte ori prind puterea. Această lipsă de minim respect reciproc şi faţă de cei cu care în urmă cu doi ani ai făcut campanie electorală e principala cauză nu pentru nereuşitele lui Dorin Dobra, ci pentru neîncrederea cetăţenilor în actuala clasă politică. După ce ne-am girat unii pe alţii, a ne tăia pe unde putem aripile nu ne face decât rău tuturor, lucruşoarele alea asupra cărora am căzut de acord n-ar trebui tăiate pentru că nu mai facem parte din majoritate. E nevoie de minim respect unii faţă de alţii”, a spus Dobra într-o conferinţă de presă.

Dorin Dobra şi-a deschis cabinet parlamentar în interioprul Shopping Center, pe Bd. Republicii, ”din convingerea că noi politicienii ne-am cam retras în cochiliile noastre numite sedii politice”: ”Cabinetul unui parlamentar trebuie să fiu un spaţiu deschis publicului, să fie prima dată public şi mai puţin politic. Cred că în cele două săptămâni de când activez aici mi-au călcat pragul mai bine de 100 de oameni, am invitat pe rând Organizaţiile Municipale şi Judeţeană să ţină câte o şedinţă aici. Pentru a deschide acest sediu publicului larg, invit aici orice organizaţie din societatea civilă să-şi ţină întâlnirile fără a datora nimănui nimic. Invit aici pe toţi cei care au ceva de spus în legătură cu oraşul şi judeţul. Îmi propun un program cu măcar un eveniment pe săptămână şi deschid această linie luni la ora 18.00, cu proiecţia filmului ”Profetul”. Vom ţine o serie de seri de lecturi literare, publice, cu ajutorul câtorva membri ai comunităţii consacraţi în acest sens”.

”După an în care priorităţile noastre au fost mai degrabă politice şi mai puţin spre interesul imediat al alegătorilor, îmi propun un 2015 mai puţin orientat înspre activitatea politică şi mai mult orientat înspre nevoile cetăţenilor, imediate şi directe. Voi relua audienţele publice, suspendate pe perioada campanie, voi fi deosebit de atent la semnalele venite dinspre cetăţeni. Schimbarea politicii şi a clasei politice de-abia începe, ea nu se adresează doar PSD-ului, deschiderea mai largă a partidelor înspre cetăţeni e un prim pas în această perspectivă. Dacă această perspectivă se traduce prin Dorin Dobra la Primăria Bistriţa? Astăzi nu”, a comentat Dobra.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS