Actualitate

Zilele Filmului Maghiar la Bistrița

Un număr de 12 oraşe din Transilvania vor găzdui o nouă ediţie a Zilelor Filmului Maghiar/Filmtettfeszt. La Bistrița (8-9 octombrie), cele două zile de proiecții sunt asigurate de Asociația Culturală GroupSeven, Societatea de Concerte Bistrița și Organizația Teritorială UDMR Bistrița.

Pentru prima zi sunteți așteptați la Sinagogă, iar duminică 9 octombrie proiecțiile se desfășoară la sediul UDMR Bistrița, str. Nicolae Titulescu nr. 46. 

Vor fi proiectate filme de artă produse recent în Ungaria, premiate la importante festivaluri internaţionale de profil, filme a căror majoritate nu intră în distribuţia cinematografică din România. Intrarea este liberă la toate proiecţiile. Cu foarte puține excepții, filmele sunt subtitratre în limba română sau în limba engleză. 

Între filmele remarcabile ale festivalului se numără „Noaptea mea e ziua ta” (sâmbătă 8 octombrie, ora 21:00, Sinagogă), de Dési András György si Móray Gábor, pe care bistrițenii îl vor putea viziona pentru prima dată. Protagonistul producției suferă de insomnii. În timpul zilei, el trăiește o viață obișnuită, iar noaptea se amestecă în tot felul de întâmplări dubioase și periculoase. „Născută miercuri” (sâmbătă 8 octombrie, ora 19:00, Sinagogă), regizat De Horváth Lili, o producție tenebroasă și dramatică despre o mamă care este încă ea însăși copil, este un alt film de neratat din cadrul festivalului. 

Program complet: http://www.zilelefilmuluimaghiar.ro/program-2016#BES

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS