Actualitate

Dolha: Modificări în Legea atestatelor de producător

”Am dorit să aflăm în Comisia de agricultură direct de la noul șef al ANSVSA cum funcționează la modul concret supravegherea şi controlul trasabilităţii cărnii, laptelui și produselor lactate (adică urmărirea produsului pe tot lanțul de la producție, procesare până la distribuție și desfacere) în supermarketuri. Conducerea ANSVSA a fost invitată la dezbateri în contextul pachetului de legi aflat în comisie care includ modificarea legislației supermarket-urilor, a regulilor de etichetare a produselor lactate și altor produse etc. Numărul îngrijorător de mare de cazuri de produse expirate întrate în țară în ultimul timp pentru a fi revândute ca produse proaspete, produse alimentare contrafăcute pun sub semnul întrebării eficiența controalelor, inclusiv la marii retaileri. S-a cerut și intensificarea verificărilor la frontieră inclusiv asupra produselor intracomunitare pentru a stăvili un fenomen care a căpătat deja proporții”, a scris pe Facebook copreședintele PNL Bistrița-Năsăud, deputatul Stelian Dolha.

El a adăugat că produse precum crenvurști fără carne și lapte fără lapte intră la categoria ”detergenți”. 

În comisia de agricultură s-au dezbătut și modificările la Legea 145/2014 privind carnetele și atestatele de producător. ”Pentru că aplicarea legii a creat disfuncționalități profităm de inițiativa de modificare pentru a încerca să o revizuim cap-coadă. Discuțiile intense au fost atât la capitolul valabilitatea atestatului de producător, adică poate fi valabil pe durata anului calendaristic sau un an de zile din momentul emiterii. Tot la fel de disputată este și chestiunea avizelor fără de care atestatul nu poate fi emis. Am propus ca atestatul să poată fi emis pentru simplificare de primării, fără avizele DADR-ului sau ale asociațiilor de producători, alți colegi au considerat că avizele ar trebui să rămână valabile. În cele din urmă, colegii au considerat că e nevoie de avizul consultativ al asociațiilor, dar că primăriile sunt obligate să emită atestatul în 5 zile. Iar în privința valabilității, formula votată de comisie a fost un an de zile de la solicitarea atestatului. Modificările legislative vor merge în plen”.

Etichete

1 comentariu

  • E foarte riscant sa clasati acele produse la detergenti!!!
    Va imaginati ca acei „detergenti” nu sunt bune nici la „spalari intestinale”?
    Dumneavoastra aveti curajul sa va spalati intestinele cu acei detergenti?
    AAAA….aveti curajul pentru aveti „antidotul” in familie!!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS