Actualitate Politică

Deputatul Stelian Dolha, mesaj după fuziunea cu PDL: Împreună vom da preşedintele!

Preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, Stelian Dolha, le-a transmis un mesaj colegilor săi prin care le spune că noul partid de dreapta va da ţării preşedintele la alegerile din toamnă şi că nu există altă cale decât aceea alături de PDL. „Va trebui să îngropăm securi ale războiului”, subliniază Stelian Dolha.

Iată mesajul pe care deputatul PNL Stelian Dolha l-a scris pe pagina lui personală de Facebook, cu referire la fuziunea PNL cu PDL:

„Astăzi, 26 iulie 2014 scriem istorie.

Hotărâm soarta dreptei, reechilibrăm o balanţă care stă de prea multă vreme dezechilibrată si îi dăm ţării o alternativă.

Alternativa la a abandona toate pârghiile de putere în mâinile baronilor roşii şi a creaţiei lor nereuşite, Victor Viorel. Noi, aici îi opunem unei puteri a imposturii vesele, a copy-paste-ului generalizat, minciunii, corupţiei, nepriceperii crase, mascate sub faldurile stângii, o forţă nouă, un partid de dreapta care să restabilească valorile profesionalismului, ale meritocraţiei, care să garanteze păstrarea valorilor unui stat de drept.

Săvârşim astăzi, 26 iulie 2014 ceva ce trebuia să facem de multă vreme. Am ratat momente importante, pentru că orgoliile si nişte lideri vremelnici care se credeau vizionari precum Tăriceanu şi Traian Băsescu au blocat un proces natural.

PNL nu are altă cale decât aceea alături de PDL într-un partid mare, o forţă de echilibru. Sigur că nu ne va fi uşor, sigur ca va trebui sa ne armonizăm unii cu alţii, va trebui sa ne adaptăm foarte repede culturile organizaţionale, va trebui pe alocuri să vindecăm răni, sa îngropăm securi ale razboiului.

Dar sunt convins că vom depăşi toate aceste obstacole. Că vom învata unii de la alţii sa fim un mare partid. Că în toamnă acest partid va câştiga primul examen. Că va da preşedintele.

Împreună vom da preşedintele!”

16 comentarii

  • deja incep sa va pling de mila. serios acum , dvs. credeti tot ce spuneti ? chiar tot ? si chiar va credeam un om adevarat.

  • Domnule..Dolha, prin tot ceea ce faceți se înțelege ca acceptați atrocitățile sociale făcute de PDL. Ma refer la tăierile de salarii și condamnarea bătrânilor la sărăcie cruntă. Dacă asa stau treburile înțeleg ca nu aveți coloană vertebrala și ca..a ți fost cumpărat de PDL. Nu o sa va votez la următoarele alegeri.Rușine rușine rușine rușine!!!!

    • nu ai inteles ca astia pentru un os se prostitueaza cu toti?…nu e nici o diferenta intre politica romanesca si centura !!!!

    • dolha are perfecta dreptate, „impreuna vom da presedintele” a vrut sa spuna ca daca merge pe centura impreuna cu o prostituata o sa dea „presedintele”, adica un ” floricoi”

  • El Emigrante în Palma de Mallorca, Spain
    ˝Stau si ma uit eu la tot balciul asta cu PNL-ul, de-aici de la 4000 de km departare de casa si ma gandesc la ziua cand toata sandramaua asta se va darama pe ei.
    Il vad pe MRU cu PC-ul lui, partid cu nume de otel beton, care pentru o functie de vice presedinte a renuntat la toate ”idealurile” si ma mai uit la Blaga, groparul PDL-ului cum da mana cu USL si mai spune ca este zi istorica.
    Pai sa stiti ca are dreptate. Este istorica.
    Asta e ziua cand comunistii au reusit sa mai dea o lovitura Revolutiei Romane din ’89 si sa calce cu bocancii lor sovietici tot ce am sperat atunci.
    Nu vreau sa iasa o poveste lacrimogena, departe de mine gandul asta. Dar nu pot sa nu fiu mahnit cand vad ca tot ce am crezut ca vom schimba, ca tot zbuciumul nostru de 25 de ani s-a dus dracului.
    O sa castige Ponta alegerile. Cu siguranta.
    Si Romania va deveni o insula la care UE ii va intoarce spatele pentru o perioada.
    Jur ca nu doresc asta, dar va castiga Ponta. Pentru ca sunt prea multi imbecili care gandesc invers decat e normal.
    Cu un USL asa mare… adica 75% din politicieni, nimeni nu mai are sanse sa schimbe ceva acolo. Poate peste 5 ani.˝

  • Azi 26 iulie domnule Dolha,aţi reuşit să-l readuceţi în prim-planul politicii
    din jud. nostru pe „Aligatorul” de Oltean ,acest învăţãtor ratat care nu a făcut
    timp de zece ani decât să-si promoveze „Fufele” şi Camarila lui care îl
    înconjoară.
    Vă sugerez personal, să aveţi grijă de el mai mare decât de colegii din
    fosta aliantă.

  • V ati unit toti hoti care ati pradat Romania cu Blaga Olteanu Mru unguient Orban si mai nou Dolha oameni fara coloana vertebrala si fara caracter care spun una si fac alta daca romani vor vota o astfel de dreapta cu astfel de oameni ne vom intoarce cu 20de ani inapoi sa nu fereasca DUMNEZEU

  • Ce tot il domniti? Cacarau dupa ce a vindut PNL ul pentru nevasta sa lui Base,a spalat putina .In judet liberalii sun la picioarele broscoiului.Ce liberali avem?!!!! Acestia sunt slugoii broscoiului.

  • Stimati comentatori, aveti dreptate si uneori nu aveti… De ce? Fiindca, eu cred ca, acest neam inca traieste si apreciaza „valorile” stangii,( vezi cele intimplate din 1947- incoace) , Iliescu de cateva ori, Basescu (pe care eu, nu-l consider de dreapta) ! Intr adevar, ticalosi sunt in toate partidele dar dupa cum am mai scris, trebuie scosi din prima linie! Trebuie dovediti si obligati de catre membrii conducerilor , sa faca pasul in spate! De o constructie serioasa si puternica de dreapta, avem nevoie! In ceea ce priveste votul, orice ezitare costa, ne costa si cine credeti ca profita : stanga, ati ghicit! Si atunci sa vezi : presedinte-PSD , Cam. dep- PSD, guvern PSD + ,Senat- papagal PSD si restul…tot asa! In concluzie, este foarte usor sa critici, chiar trebuie dar intotdeauna 😮 judecata profunda , o analiza lucida si un pic de intelepciune ne vor conduce spre drumul cel bun ! Pana la urma, „fiecare pasare sau broasca pe limba ei piere” si daca ne gandim la alegeri , grecii spuneau : Ne quid nimis – Nimic prea mult ! in cazul nostru, PUTEREA,ar trebui impartita !! Sa auzim numai de bine !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS