Politică

Deputatul PSD Daniel Suciu, la aniversarea PNL: Suntem adversari, dar niciodată duşmani!

Deputatul PSD Daniel Suciu, prezent la aniversarea celor 140 de ani de la înfiinţarea PNL, a transmis un mesaj din partea PSD care a fost răsplătit cu ropote de aplauze mai ales de către membrii vechiului PNL, cei cu care social-democraţii au câştigat, în 2012, alegerile parlamentare.

„Prezenţa mea aici trebuie să o luaţi ca pe o dovadă de respect pe care adversarul dumneavoastră politic vi-l acordă într-un ceas aniversar. Aceasta este motivaţia prezenţei mele. Vă aduc salutul preşedintelui (filialei judeţene a PSD -n.r.) Radu Moldovan şi al tuturor colegilor mei. Am fost împreună cu dumneavoastră şi colegi, şi inamici, şi adversari, dar sper că niciodată duşmani. Vă doresc la mulţi ani! Cât despre succes, sunt convins că îl vom împărţi aşa cum vor dori cei care ne votează. Vorba unui coleg al dumneavoastră, istoria este cea mai frumoasă poveste. Ea are ironiile sale. Această sală a o istorie în ce priveşte colaborarea noastră. Îmi doresc să fim parteneri pentru oamenii dijn judeţul Bistriţa-Năsăud, iar la 140 de ani, vă doresc să continuaţi această poveste, să vă continuaţi istoria şi să vă ridicaţi deasupra valorilor pe care le reprezentaţi. La mulţi ani, liberali”, a spus Daniel Suciu, în timp ce Ioan Oltean părăsea sala în care avea loc festivitatea.

Imediat după ce şi-a încheiat discursul, parlamentarul i-a strâns mâna copreşedintelui PNL Bistriţa-Năsăud, Stelian Dolha, şi senatorului Dorin Dobra, după care a părăsit sala în care erau celebraţi cei 140 de ani de PNL.

Cristiana Sabău

3 comentarii

  • Bravo ! Nu poți decât sa lauzi o astfel de abordare . Tinerii au alta viziune , alta deschidere către conciliere si depășirea orgoliilor , spre deosebire de vechii politicieni ! Succes !

  • Asa arata o tara civilizata . Un parlamentar de la putere vorbeste si membrii opozitiei din sala il aplauda . Incet incet incepem si noi sa ne desteptam .

  • Felicitari D-le Deputat SUCIU. Ati avut un discurs ecologizat din start. Asa incepe normalitatea in politica.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS