Actualitate

De Ziua Copilului, DGASPC Bistriţa-Năsăud încurajează din nou familiile să adopte copii orfani

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului organizează de 1 Iunie serbări pentru copiii care beneficiază de măsuri de protecţie specială. Marţi, 2 iunie, se vor desfăşura activităţi cultural-artistice şi sportive pentru copiii ocrotiţi în Centrele de plasament, iar în 5 iunie va fi organizată serbarea pentru copiii plasaţi la asistenţii maternali profesionişti din judeţ.

Potrivit unui comunicat al instituţiei conduse de Delia Fontul (foto), data de 2 Iunie este declarată Ziua Naţională pentru Adopţie. Pentru a marca această zi, DGASPC Bistriţa-Năsăud, prin Biroul Adopţii şi Postadopţii, organizează la sediul instituţiei, la ora 11:00, o masă rotundă cu tema: ”Adopţia- dialog deschis”, la care sunt invitaţi specialişti din domeniul protecţiei copilului, părinţi adoptivi, precum şi persoanele interesate de acest domeniu.

De asemenea, începând cu ora 16:00, copiii adoptaţi, familiile adoptive şi reprezentanţii DAGASPC Bistriţa-Năsăud vor participa la evenimentul destinat celebrării adopţiei, ”Petrecerea bulgăraşilor de aur”, ediţia a VI-a, care va avea loc la spaţiul de joacă din cadrul complexului ”Hills” Bistriţa.


”Fiecare copil vine pe lume cu mesajul că Dumnezeu nu este încă dezamăgit de oameni” (Rabindranath Tagore)

Povestea fiecărui copil începe înainte de a se naşte, iar viaţa lui nu este o greşeală. Viaţa copilului, de la naştere la maturitate, este o călătorie spre independenţă. Deşi toţi copiii au aceleaşi drepturi, nu toţi pornesc la drum cu aceleaşi şanse. Care este interesul superior al unui copil aflat la începuturile vieţii? Acela de a avea o familie capabilă să-i satisfacă majoritatea nevoilor impuse de o dezvoltare sănătoasă, o familie capabilă să-l respecte. Când, din diferite motive (condiţiile materiale precare, probleme de sănătate, lipsa de educaţie, vârsta fragedă a mamei în momentul în care a dat naştere copilului, constrângeri din partea familiei extinse, etc ), părinţii biologici se află în incapacitatea de a-şi creşte copilul, este de datoria statului să preia această responsabilitate şi să găsească o soluţie optimă.

Singura soluţie definitivă este adopţia

Adopţia este definită de legislaţia românească drept operaţiunea juridică prin care se creează legătura de filiaţie între adoptat şi adoptator, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului. Dincolo de această legătură de filiaţie, adopţia este un proces extrem de complex, cu implicaţii juridice, sociale şi psihologice, care schimbă definitiv viaţa unei familii şi a unui copil.

Familiile adoptive sunt familii speciale. Adopţia implică multă responsabilitate, sensibilitate, devotament, înţelegere şi deschidere din partea familiei adoptatoare, adopţia înseamnă iubire, grijă, atenţie, disponibilitate, răbdare, sens al permanenţei, sentiment de apartenenţă.

Odată cu adopţia, între familie şi copil se stabilesc legături profunde, iar familia îşi asumă responsabilitatea de a oferi cele mai bune condiţii copilului adoptat, astfel încât acesta să crească şi să se dezvolte armonios din toate punctele de vedere. Aşadar, relaţia pe care părinţii adoptivi o stabilesc cu copilul adoptat este cea care determină evoluţia şi comportamentul viitor al copilului.

Adoptând un copil, poţi schimba un destin!

Există mulţi copii care au nevoie de o familie iubitoare şi sigură, de părinţi adoptivi decişi să sprijine evoluţia lor favorabilă, pe termen lung, ca persoane autonome.

În prezent, în judeţul Bistriţa-Năsăud, 15 copii pentru care a fost încuviinţată deschiderea procedurii de adopţie, aşteaptă o familie adoptivă care să răspundă nevoilor lor.

La nivelul judeţului nostru există 12 persoane/familii care sunt atestate ca fiind apte să adopte, însă caracteristicile copiilor adoptabili (etnie, situaţie psihosociomedicală, vârstă, etc.) nu corespund aşteptărilor lor.

Totuşi, statisticile sunt încurajatoare. În anul 2014, au fost identificate familii pentru 22 de copii care aveau domiciliul în judeţul Bistriţa-Năsăud şi de la începutul anului 2015, 11 copii declaraţi adoptabili şi-au întâlnit părinţii adoptivi.

La mulţi ani tuturor celor care au fost adoptaţi, aşteaptă să fie adoptaţi, celor care au adoptat sau adoptă, dar şi tuturor copiilor din judeţ!

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS