Actualitate Recomandări

De ce e sortit eşecului proiectul unei universităţi autonome la Bistriţa

Proiectul potrivit căruia Bistriţa să aibă propria universitate, autonomă de cele din Cluj-Napoca sau din alte centre universitare, este sortit eşecului, crede directorul Extensiei Bistriţa a Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj, conf. dr. Mircea Mureşianu.

„Spunea domnul primar Ovidiu Creţu (la deschiderea anului universitar de la UBB -n.r.) că e visul domniei sale ca să existe o universitate bistriţeană autonomă, desprinsă de marile entităţi universitare, de UTCN sau UBB. Cred că s-ar putea să fie o poveste sortită eşecului. Vrând, nevrând, dacă noi suntem puncte de polarizare în spaţiul municipiului Bistriţa, suntem prin polaritatea pe care am dobândit-o prin statutul nostru de branduri naţionale şi internaţionale. UTCN e cunoscută şi recunoscută în plan naţional şi internaţional, iar UBB la fel. Am mai multe experienţe de tipul conferinţelor naţionale şi internaţionale şi îmi aduc aminte că, în 1997, am participat în Germania la o conferinţă internaţională, iar ei au scris pe ecusoane doar numele şi ţara. Un profesor din Italia, trecând pe lângă noi, delegaţia din Bistriţa, într-un moment de relaxare, a închinat respectuos paharul şi ne-a întrebat dacă suntem de la UBB. Dacă şi un profesor din Italia văzând doar România scris pe ecusoane ne-a pus această întrebare înseamnă că suntem cunoscuţi. Un punct de atracţie este şi notorietatea pe care UBB a dobândit-o”, a spus conf. dr. Mircea Mureşianu.

Potrivit acestuia, la Extensia Bistriţa a UBB Cluj cea mai veche specializare este Administraţie publică din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, înfiinţată în 1997, a urmat apoi profilul Geografia turismului din cadrul Facultăţii de Geografie din 1998, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din 2000. Facultatea de Studii Europenea scos trei-patru promoţii după care s-a retras şi a lăsat locul Facultăţii de Business care şi-a ocupat prima toate locurile obţinute de la ARACIS. De asemenea, la Bistriţa, mai funcţionează şi un master interdisciplinar despre care Timp Online a scris deja aici.

Conf. dr. Mircea Mureşianu a mai anunţat că anul acesta, la UBB Bistriţa învaţă 557 de studenţi astfel: 193 la Geografia Turismului, 147 la zi la Administraţie Publică şi 47 la ID, 142 la Business 142 şi 75 la Educaţie Fizică şi sport. La masterul în turism sunt 53 de înscrişi.  „Noi suntem mulţumiţi cu aceste cifre de şcolarizare şi mai ales că ne-am revenit după ce acum doi, ani unul dintre decanii uneia dintre facultăţi voia să-şi ia mâna de pe specializarea respectivă. A intervenit Prefectura, am discutat cu rectorul şi situaţia s-a redresat, dar faptul că s-a scris în presă că se clatină Extensia Universitară Bistriţa ne-a făcut mult rău. Îna nul următor, refluxul candidaţilor a scăzut dramatic. Noi a trebuit să ne luptăm doi ani să spulberăm confuzia aceea şi cred că suntem în faza de redresare a imaginii”,a spus Mircea Mureşianu.

Primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, a spus, la deschiderea anului universitar de la Extensia Bistriţa a UBB, că şi „aşa-zisele SRL-uri de oferit diplome” au un rol în societatea noastră şi, cu toate că sunt mult criticate, el personal se declară în favoarea lor. Primarul a spus şi ce planuri are pentru Bistriţa în ce priveşte domeniul academic.

„Ceea ce doresc eu pentru Bistriţa este o universitate bistriţeană. Nu e simplu, dar poate că o vom avea într-un viitor mediu. Îmi doresc acest lucru pentru că un oraş universitar este fundamental diferit de un oraş neuniversitar. Bistriţa câştigă nu numai neuroni pe metru pătrat prin ceea ce faceţi voi aici – şi vă mulţumesc pentru asta- câştigă acel tumult, acel farmec al vieţii tinere şi inteligente. Asta face mediul universitar. Asta veţi constata peste mulţi ani, uitându-vă în spate, că aţi realizat aici. Vă doresc să aveţi mult success, să vă împliniţi. Baftă!” a spus Ovidiu Creţu.

8 comentarii

  • asta e din categoria: „cretu in wonderland”… Este absurd ce propune dl primar. De ce să vrei o universitate bistriteană, de parcă ar fi o batalie a orgoliilor nationaliste locale. Universităţile nu sunt nici bistriţene, nici clujene, nici bucureştene, ele sunt cât se poate de simplu ROMÂNEŞTI. Dar dl. primar până nu dă cu mucii în fasole nu se lasă. Defapt e prea mult „provincialism” la dl. primar… Pe de altă parte, e foarte ciudat cum dl. primar vrea universităţi bistriţene dar firma care primeşte milioane de euro pe o pârtie pe care ocirum nu o să fie zăpadă nu e nici măcar clujeană, e chiar, ce să vezi cât se poate de austriacă…

  • Cretu este un primar mediocru si nu trebuie bagat in seama. El are o gandire comunistoida limitata de tip autarhic si vrea cu orice pret sa faca la Bistrita si ceea ce nu se poate. Cel mai evident exemplu de gandire proasta este in cazul partiei de schi Wonderland, unde investitorii privati nu se inghesuie intr-o astfel de afacere paguboasa, fara perspective, in timp ce primarul se cramponeaza sa iroseasca banii imprumutati de primarie de la banci pe pasunea din Unirea in loc sa rezolve problemele de ordin edilitar ale orasului. La fel si in cazul invatamantului superior, primarul vrea ca fiecare sa aiba universitatea lui, in loc sa sprijine dezvoltarea extensiilor universitare existente la Bistrita prin construirea unui campus universitar modern.

  • Extensia UBB de la Bistrita ar trebui dezvoltata prin infiintarea unei facultati de biologie, avand in vedere ca in 2014 Universitatea Babeș-Bolyai(UBB) a câștigat definitiv și irevocabil în instanță castelul Bethlen Arcalia din județul Bistrița-Năsăud din satul cu același nume, comuna Șieu-Măgheruș, impreuna cu parcul dendrologic in suprafata de 16,5 ha (cu cca 150 de specii botanice autohtone şi exotice) , unde inca din 1963, timp de trei decenii a functionat Centrul de Cercetari Biologice. Prin urmare, acum ar putea fi reanfiintat Centrul de Cercetari Biologice, constituind în acelaşi timp o bază pentru practică a studenţilor unei viitoare facultati de biologie a extensiei UBB Bistrita.

  • E sortit eșecului din punctul dumnealui de vedere, pentru ca clujului îi este frică de concurență. Bistrița nu trebuie să stea în umbra acestui oraș. Asta este una dintre putinele idei pozitive a primarului în dublu sau mandat.

  • Universitatea Babeș-Bolyai(UBB) din Cluj, este una din cele mai bune universitati din Romania si cu toate acestea nu se clasifica intre primele 500 universitati din lume. Si totusi, in loc sa sprijine extensiie UBB si UTCN prin construirea unui campus universitar modern, care sa atraga viitorii studenti, tovarasul Cretu (care are ceva cu neuronii) vrea sa se infiinteze o universitate autonoma la Bistrita care sa nu conteze in clasamentele de performanta si care sa functioneze ca o „fabrica de diplome” fara valoare. Despre ce vorbim?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS