Actualitate

Cuplurile longevive, premiate de Primăria Bistriţa. Viceprimarul Cristian Niculae: Sunt modele

Primăria Bistriţa a premiat şi anul acesta cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Momentul festiv a avut loc într-un local din Bistriţa cu ocazia Zilei Persoanelor Vârstnice. De data aceasta, viceprimarul Cristian Niculae a fost cel care i-a felicitat pe bunici şi le-a urat să mai aibă parte de şi mai mulţi ani de viaţă împreună.

„Cu ocazia aniversării a 50 de ani de căsătorie neîntreruptă, Primăria Muncipiului Bistriţa şi-a arătat prețuirea și respectul față de cei care au avut bucuria să sărbătorească acest moment important al vieții lor, prin înmânarea unor diplome de fidelitate și premii. Cu toții am fi fericiți să trăim o astfel de experiență care presupune șansa de a-ți găsi perechea potrivită şi de a reuși să treci cu bine peste toate încercările vieții. Consider ca acești oameni sunt modele de la care avem de învăţat deoarece pentru ei familia a reprezentat cu adevărat o prioritate, chiar şi realizarea lor profesională găsindu-şi aici sprijinul necesar. La mulţi ani cu sănătate şi bucurii, dacă se poate pentru încă o jumătate de veac împreună!”, a scris, pe Facebook, viceprimarul Cristian Niculae.

Aici puteți vedea mai multe fotografii de la eveniment.

În fiecare an, la data de 1 octombrie, în întreaga lume sunt sărbătorite persoanele vârstnice. Anul acesta se împlinesc 25 de ani de la prima celebrare a Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice.

Sărbătoarea vârstnicilor a fost instituită în decembrie 1990 de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, în baza Rezoluției nr. 45/106.

Primul plan de acțiune privind ajutorarea persoanelor în vârstă a fost elaborat de ONU în 1982. Printr-o serie de rezoluții ulterioare, Adunarea Generală a ONU și Consiliul Economic și Social (ECOSOC) au cerut guvernelor statelor membre ONU să elaboreze cu prioritate programe vizând sprijinirea persoanelor de vârsta a treia. În acest sens, în cadrul guvernelor statelor lumii au fost înființate departamente specializate pe acest gen de probleme.

Potrivit aprecierilor Oficiului European de Statistică (Eurostat), aproape o treime din cetățenii Uniunii Europene vor avea vârsta de peste 65 de ani până în 2050. Procentul persoanelor de peste 60 de ani va depăși actuala valoare de 17,1%, ajungând la 33%, în 2050. Populația în vârstă de 80 de ani va crește de la 4,4% în prezent până la 11,4%, în 2050.

În România, persoanele în vârstă de 60 de ani și peste reprezentau, în 1990, 10,3% din totalul populației, în 2000—18,7%, în 2003—19,9%, iar pentru anul 2030 se preconizează un procent de 12,9%. Studiul arată că România va cunoaște o îmbătrânire a populației, în condițiile în care numărul de persoane încadrate în categoria de vârstă 0-14 ani se va reduce de la 3,5 milioane în 2004 la 2,1 milioane în 2050. În segmentul populației vârstnice se va înregistra o tendință de creștere de la 3,1 milioane în 2004 la 5 de milioane în 2050.

La nivel european, speranța de viață atinge valoarea medie de 81 de ani la femei și 75 de ani la bărbați. În perspectivă, specialiștii în demografie preconizează că va dispărea diferența de șase ani existentă între femei și bărbați în ceea ce privește speranța de viață.

Sursa foto: Facebook Cristian Niculae 

batrani-premiati-5 batrani-premiati-4 batrani-premiati-3 batrani-premiati-2

1 comentariu

  • Asa isi fidelizeaza psd pensionarii. Asa au castigat inclusiv ultimele alegeri. Diferenta e acum ca ii serveste vicele asta , tanara lor speranta pt primarie in 2020 cand pleaca cretu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS