Politică Sport

Cupa PNL la fotbal s-a disputat la Romuli

Zece echipe formate din membri ai unor organizaţii locale ale liberalilor din Bistriţa-Năsăud s-au întrecut în acest weekend la baza sportivă din comuna Romuli în cadrul unei prime ediţii a cupei interjudeţene PNL la fotbal. Au câştigat liberalii din Sîngeorz-Băi care i-au învins pe cei din Telciu în finală. Pe locul al treilea s-au situat liberalii din Romuli, gazdele competiţiei.

Competiţia, dedicată aniversării a 138 de ani de la înfiinţarea Partidului Naţional Liberal, a fost câştigată de echipa PNL Sîngeorz-Băi, urmată de echipa liberalilor din Telciu şi de echipa gazdă din Romuli.

 Întrecerea sportivă a  fost devansată de o şedinţă a Biroului Judeţean PNL Bistriţa-Năsăud , organizată tot la Romuli.

“ Acest gen de acţiuni sunt foarte importante pentru a menţine viu spiritul de echipă, sentimentul apartenenţei la o organizaţie. Suntem membrii aceleaşi formaţiuni politice nu doar în campanii, ori în şedinţe când facem proiecte şi ne stabilim obiective, ci şi şi în timpul liber”, a spus preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, Stelian Dolha.

Biroul de presă PNL Bistriţa-Năsăud

Cupa PNL (8) Cupa PNL (2) Cupa PNL (3) Cupa PNL (4) Cupa PNL (5) Cupa PNL (7) Cupa PNL (1) Cupa PNL (6)

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS