Actualitate

”Cununa de pe Someș” devine ansamblu profesionist. Primăria Bistrița înființează Biroul turism

În cadrul centrului Cultural Municipal ”George Coșbuc” Bistrița se va înființa Serviciul producție artistică profesionistă, cu un număr de 37 de posturi, care cuprinde: Teatru de proiecte (3 posturi de actori cu studii superioare) și Ansamblul profesionist ”Cununa de pe Someș”, care va fi condus de un șef de serviciu și format din orchestră (16 posturi) și ansamblu de dansuri (17 posturi).

Ansamblu etalon al folclorului din ţinuturile Bistriţei şi Năsăudului, ”Cununa de pe Someş” a luat fiinţă în anul 1968 pe structura deja existentă a unui ansamblu întemeiat în anul 1952. Pe lângă suitele de dansuri populare specifice judeţului Bistriţa-Năsăud, ”Cununa de pe Someş” interpretează în egală măsură jocuri populare din diverse zone şi subzone etnofolclorice din provinciile istorice ale României, dispunând în acest sens şi de o costumaţie autentică pentru fiecare zonă în parte. ”Cununa de pe Someş” a participat la numeroase festivaluri şi concursuri naţionale şi internaţionale.

În subordinea contabilului șef se înființează Centrul documentar expozițional, cu două posturi (este vorba de centrul inaugurat nu de mult pe pietonal). De asemenea, se înființează Centrul de artă tradițională ”Casa cu Lei” (2 posturi consultant artisitic, un post recuziter, un post operator sunet, un post muncitor calificat).

În cadrul Primăriei Bistrița, Serviciul educație-turism devine Serviciul tineret, educație, sport, se înființează Biroul turism. Acesta preia Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Bistrița și Compartimentul marketing zone de agrement (2 funcții de execuție) care va asigura promovarea turistică și administrarea pârtiei de schi.

La Direcția Economică se creează două noi posturi cu atribuții în colectarea, urmărirea și gestionarea veniturilor generate de deschiderea pârtiei de schi din Wonderland, precum și de încasarea taxei de salubritate.

Două posturi vor fi și la Compartimentul tehnologia informației, atribuțiile fiind de monitorizare a sistemelor de supraveghere de pe raza municipiului Bistrița.

Toate aceste proiecte vor fi aprobate în ședința Consiliului Local Bistrița din 27 octombrie.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS