Actualitate

Cum va vota Dolha în cazul lui Oltean

Deputatul PNL Stelian Dolha a vorbit într-o conferință de presă despre poziția pe care o va adopta în cazul celuilalt președinte al PNL Bistrița-Năsăud, deputatul Ioan Oltean:

”Statutul PNL prevede că dacă este arestat, orice membru PNL este suspendat din funcțiile de conducere pe perioada arestării, dacă este trimis în judecată în prima instanță își pierde funcția politică dar rămâne membru PNL, dacă este condamnat în prima instanță își pierde calitatea de membru PNL, dacă este condamnat definitiv este exclus. Astea sunt criteriile și se aplică pentru oricine. Justiția trebuie să-și facă treaba și nimeni nu e mai presus de lege, am spus-o întotdeauna și cred în asta, susțin asta. Este și poziția PNL. Fiecare beneficiază de prezumția de nevinovăție până o instanță nu vine cu o decizie definitivă. Dacă vine cu acea decizie, lucrurile se schimbă radical. Da, voi vota pentru încuviințarea arestării preventive pentru că e o poziție a PNL și asta nu numai în cazul lui Ioan Oltean. Și Ioan Oltean ar fi făcut la fel, e o decizie a PNL pe care orice liberal o respectă, să fie foarte clar. Nu o fac ușor. Legat de un prejudiciu de imagine, lăsați-ne pe noi să decidem asta”.


Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kövesi, l-a sesizat pe procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a cere preşedintelui Camerei Deputaţilor încuviinţarea arestării preventive a lui Ioan Oltean.

Foto: arhivă

8 comentarii

  • Stelica ,draga Stelica
    Tu nu a-i un pic de frica?
    Doar si tu a-i ciugulit
    Din bugetul praduit.
    Mai stelu ,tu sa ne ierti
    Dar cand vindea-i pufuleti
    Nu purtai haine de firma
    Nici mii de dolari in mana
    Ne-am cam saturat de voi
    De chelneri si de broscoi
    De Crinute si lenute
    De Doris clop cu paun
    Si de Pana nu mai spun
    De Popescu si de Pugna
    Toti de mana si hai…dunga

  • Ipocritul așteaptă demult momentul acesta ! Toți PD-L isti vor fi maziliți de Iohanis pana nu rămâne niciunul . Ați uitat ce zicea Atanasiu la Bistrita ?

    • USL a jurat moarte PDL! dar cate sunt ascunse dupa asta??
      Nu poti avea incredere in ei nici de la mana pana la gura!

    • Putea sa zică adevarul ! Dar se pare ca acest om este antrenat sa zică ce trebuie nu ce gândește ! De ce l-am crede cu alte ocazii , dacă a zis ceva ce nu crede nuci el ? !

  • Iohannis a fost propulsat de pe umerii acestor oameni!!!!!!!!!!! foarte frumos…un presedinte care a facut avere din acte false, sustinut de greii mafiei din tara…….foarte frumos!!! bravos natiune!!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS