O persoană pe care nu o cunosc nu a mai îndurat. Sub protecţia anonimatului, mi-a spus că Ioan Iany Moroşanu, fost director adjunct al AJOFM (cu salariu lunar de zeci de milioane de lei vechi), a refuzat să se prezinte la concursul pe postul lui restructurat. Drept premiu, a ajuns consilier al ministrului demisionar Ioan Botiş şi s-a dus direct la minister. Am scris povestea lui Moroşanu în Bistriţa 24. Textul îl puteţi lectura aici. Ulterior, am continuat să urmăresc acest caz şi am ajuns aici.
Sursa mea m-a informat corect. Nu ştiu nici în ziua de astăzi cine este şi nici nu vreau să ştiu. Ce-mi dă speranţă este că oamenii au decis să nu mai tacă. Cu orice risc, au început să spună ce nu e drept şi corect.
Am aflat ulterior că Asociaţia Parteneriat Euroactiv Bistriţa are legături cu familia Botiş, dar nu m-am documentat foarte bine aşa că mi-am înghiţi limba la o conferinţă de presă cu ministrul Botiş. Ştiam subiectul, dar nu voiam să-mi închidă el mie gura cu un răspuns în doi peri şi cu vreun citat adaptat din Biblie „Să tacă cei neinformaţi…”.
Aşa că am aşteptat. Întâmplarea face că am mers la bursa locurilor de muncă săptămâna trecută, am discutat cu un om foarte necăjit de 53 de ani care nu mai câştigase un leu din noiembrie şi, în timp ce vorbeam cu acest om, vedeam cu coada ochiului cum Alina Căpraru, fosta şefă de cabinet a lui Botiş, nu se mai oprea din făcut fotografii pe care să le posteze probabil pe undeva şi să se laude cu reuşitele. În timp ce vedeam toată maimuţăreala din colţul Asociaţiei Parteneriat Euroactiv, am simţit că mi se urcă sângele în cap. Era mult prea aproape şi mult prea evidentă discrepanţa între cele două lumi, lumea şmecherilor cu proiecte şi lumea amărâţilor fraieriţi de ei. Atunci mi-am spus că sunt obligată să aflu adevărul. De-asta sunt jurnalist, să aflu ADEVĂRUL.
Am venit acasă şi l-am căutat. Pe site-uri, prin pliante, peste tot unde am ştiut că există ceva. Cu informaţiile pe care le aveam, nu am putut dovedi că soţia lui Botiş ia bani de la Euroactiv, dar mi s-a părut suspect că are o firmă cu acest nume, că Alina Căpraru a mai înfiinţat o asociaţie „Şansa la demnitate”.
Lipsa de imaginaţie a acestor oameni care au folosit până la obsesie două cuvinte: „euroactiv” şi „demnitate” m-a ajutat să le dau foarte uşor de urmă. Luni seara, subiectul a fost preluat de Realitatea TV şi s-a pornit furtuna.
Motorul acestui taifun e un om simplu care s-a uitat în ochii mei şi a plâns în timp ce vorbea. Dacă nu era el, poate că aş fi trecut pe lângă standul Euroactiv şi mi-aş fi spus că nu are sens chiar dacă aş scrie. În fond, nimănui nu pare să-i mai pese. Noi lătrăm, caravana trece. Nimeni nu ne bagă în seamă. Aş fi plecat de acolo convinsă că e inutil să fii jurnalist în zilele acestea şi că e mai bine să-mi caut o meserie onorabilă. Dar omul acela pe care simt că mi l-a scos Dumnezeu în cale m-a făcut să gândesc altfel. M-a făcut să mă simt OBLIGATĂ să strig în gura mare, pe site-ul acesta la început de drum şi poate deloc interesant la prima vedere, că e NEDREPT.
M-am gândit apoi la toţi oamenii care sunt obligaţi să muncească pe bani puţini, tot mai puţini, şi să-i vadă pe oamenii lui Botiş cum intră triumfal în Agenţie şi intră în baza lor de date ca să ia toate informaţiile cu care să deconteze bani europeni, să vadă “gaşca lui Botiş” plătită cusume între 2500 şi 9200 de lei fiecare lunar ca să facă nimic.
M-am mai gândit şi la tupeul pe care îl au aceşti oameni din gaşca lui Botiş. Să vii şi să faci un lucru ilegal obligând alţi funcţionari să-şi pună job-urile în pericol fiindcă, de teama ministrului Muncii, cel mai mare şef al lor, nu au avut ce face decât să execute ordinele? Să te mai şi mândreşti cu asta, să te fotografiezi în delir în faţa unui panou în timp ce pe lângă tine trec râuri întregi de oameni necăjiţi? Cum e posibil aşa ceva? Cum puteţi să vă mai uitaţi în oglindă, cum puteţi să mai dormiţi noaptea? Cum?
Nu-mi dau seama cum. Ce ştiu este că nu am mai putut suporta atât de multă nedreptate, dar nu aş fi reuşit absolut nimic dacă nu obţineam informaţii de la oameni care au crezut în mine cu toată puterea lor, informaţii esenţiale pentru ca acest demers jurnalistic să nu fie un alt lătrat degeaba. Lor le mulţumesc aici pentru încredere şi le spun că nu am avut de partea noastră decât ADEVĂRUL, dar adevărul ne face liberi.
Dragii mei, cred că e vremea ca Botiş şi ai lui să conceapă proiecte la fel ca şi alţii, să aştepte cu anii o aprobare şi să piardă finanţările din cauza unei virgule. E vremea ca Botiş şi ai lui să nu mai primească salarii de 8400 de lei lunar pentru lecţii de făcut CV-uri, să se întoarcă acolo unde le este locul, să ia la rând mesele cu angajatorii de la bursă (cu locuri de muncă fictive) şi să încerce să se angajeze şi să muncească cu 600 de lei lunar. A venit vremea ca noi să nu mai suportăm nedreptatea şi impertinenţa acestor oameni care au făcut din nesimţire icoana la care se închină zi de zi.
Există Dumnezeu, iar dreptatea lui niciodată nu se lasă aşteptată! Să nu uitaţi asta niciodată.
Cu respect pentru toţi cei care credeţi în adevăr şi în puterea lui,
Cristiana Sabău
65 comentarii