Actualitate

Creţu vrea prelungirea contractului cu Transmixt: ”Nu putem face o nouă licitaţie pentru transport”

Primarul Ovidiu Creţu a spus că municipalitatea nu poate organiza licitaţie pentru pentru atribuirea serviciului public de transport local până nu se finalizează Planul de mobilitate urbană, plus că în ecuaţie intră şi ”proiectul strategic” linie verde. Astfel, va propune CL prelungirea contractului cu Transmixt.

În contextul dezbaterii în CL a proiectului de hotărâre privind modificarea tarifelor de transport public local de persoane, efectuat de SC Transmixt SA prin curse regulate, în Bistriţa şi localităţile componente, consilierul municipal PNL Gheorghe Tuţă a precizat că liberalii sunt împotriva creşterii preţurilor, în condiţiile în care contractul pentru servicii de transport public local expiră în curând: ”Executivul trebuia să vină cu o documentaţie pentru noul contract de concesiune, lucru care nu s-a întâmplat”.

Primarul Ovidiu Creţu a explicat că o nouă atribuire a serviciilor nu poate fi făcută până nu va fi finalizat Planul de mobilitate urbană, care trebuie să aibă la bază o viziune pe termen lung pentru dezvoltarea transportului şi să ofere soluţii ce vizează, printre altele, promovarea transportului în comun, asigurarea de locuri de parcare şi piste de biciclişti: ”Facem un studiu de mobilitate urbană şi până nu este gata nu putem face o nouă concesionare a serviciilor de transport. Suntem în proceduri, vom face a treia licitaţie pentru studiu, după ce prima oară nu s-a prezentat nimeni, iar a doua oară s-a prezentat o singură firmă care apoi a amânat. Plus că avem un alt proiect strategic, linia verde, pentru care vom depune proiect pe fonduri europene. Se vor aloca sume importante pentru energie şi varianta va fi câştigătoare, dar vom şti probabil abia anul viitor. Deci nu putem face acum un caiet de sarcini”.


Creţu a spus şi care este soluţia pe care o va propune aleşilor locali într-o şedinţă viitoare: prelungirea cu doi ani a contractului încheiat în 2009 cu Transmixt, societate condusă de Melente Horoba. ”E preferabil să mergem cu prelungirea actualului contract cu încă doi ani, legea ne dă dreptul, şi voi veni cu o propunere în acest sens în Consiliul Local”.

Proiectul prin care primarul Ovidiu Creţu propunea creşterea preţului biletelor de autobuz cu 11% începând din 1 martie nu a fost aprobat în Consiliul Local. ”Preţurile nu au fost modificate din 2010 şi să nu uităm că de atunci a crescut şi preţul la combustibil şi la alte elemente care duc la stabilirea costurilor. Creşterea ar însemna în proporţie de 80% rotunjirea sumei de 1,8 lei la 2 lei”, a precizat primarul Bistriţei.

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS