Actualitate

Creţu despre colectarea gunoaielor şi şantierele din oraş. Când se vor finaliza blocurile ANL

Primarul Ovidiu Creţu a răspuns întrebărilor adresate de aleși înainte de ședința lunară a Consiliului Local. El a vorbit, printre altele, despre problemele apărute în colectarea selectivă a deșeurilor, reabilitarea pasajelor și lucrările din Piața Mică, finalizarea blocurilor ANL și a infrastructurii din zona Subcetate.

Precizările primarului Ovidiu Crețu:

Sistemul de colectare selectivă a deșeurilor

”Sistemul de colectare s-a schimbat total, cei care preiau în mașini deșeurile trebuie să fie și autorizați pentru că folosesc macarale, nu aveau șoferi autorizați, nici ei nu au venit bine pregătiți. Avem întâlniri cu ei tot la două zile, cu Vitalia, ADI Deșeuri și CJ. Toți cei care au de făcut sesizări pot să sune la 0755-069.290 și să informeze. Am fost sunat și eu personal de câțiva cetățeni, am luat legătura cu ADI Deșeuri, lucrurile s-au rezolvat. Acest sistem este superior celui vechi, dar punerea lui în aplicare la cote normale va mai dura vreo câteva săptămâni până când vom ajunge la o situație normală. Și cetățenii trebuie să înțeleagă că acest sistem necesită o atenție sporită din partea lor. Amplasamentele pentru noile pubele s-au respectat în proporție de 90%. Firma Iridex care a realizat locurile de colectare nu a lăsat lucrurile așa cum ne așteptam, am cerut să remedieze, iar dacă nu vom face noi. Viceprimarul Avram, care răspunde de această activitate, a vizitat în această săptămână toate locurile de colectare, 264. Lucrurile încep să intre în normal, dar va mai dura ceva timp până când vom reuși. Ne străduim să rezolvăm problemele. Principala temă de discuție cu cetățenii cu care mă întâlnesc o reprezintă gunoaiele”.

Semafoare și denivelări ale trecerilor de pietoni

”Intersecția de la strada Ursului intră în programul de semaforizare, vom contracta proiectarea în acest an și la anul realizarea lui. Pe strada Cerbului, ca și pe alte străzi secundare, vom realiza în această toamnă denivelări ale trecerilor de pietoni, un sistem pe care îl avem pe strada Dornei, astfel încât să încetinim vitezele”.

Breteaua de legătură Subcetate – Tărpiului și blocurile ANL din Subcetate

”Conexiunea străzii Busuiocului cu zona Subcetate, acea porțiune de drum care nu este asfaltată face parte din infrastructura aferentă blocurilor ANL și care nu este realizată pentru că nici blocurile ANL nu sunt finalizate. Vom realiza întreaga infrastructură în momentul în care vor fi finalizate și cele trei blocuri. Contractul cu firma care a lucrat inițial a fost reziliat și la ora actuală ANL este în proceduri de a atribui finalizarea blocurilor. Anul viitor vor fi finalizate cele trei blocuri și tot atunci vom finaliza și noi lucrările de infrastructură”.

Reabilitarea pasajelor

”Regenerarea centrului istoric pe cele trei axe este o lucrare de 10 milioane de euro, cea mai mare pe care am avut-o în Bistrița. Termenul de finalizare este sfârșitul anului viitor. Faptul că nu s-au închis pasajele a fost o abordare pe care noi am solicitat-o executantului, pentru că altminteri cetățenii ar fi trebuit să ocolească foarte mult. Eu am întâlniri în fiecare săptămână cu conducerea firmei TCI. Sigur, o lucrare de asemenea anvergură produce disconfort, ei vor să finalizeze în această toamnă stabilizarea cu pietriș a tuturor zonelor. În stadiu avansat, și cred că vom reuși să finalizăm în această toamnă, este Piața Mică, așa cum am finalizat Piața Dominicană”.

Mirosurile emanate de la stația de epurare

Crețu i-a răspuns și lui Ioan Peteleu, care a spus că în continuare tot oraşul miroase de la staţia de epurare a Aquabis. ”Am informaţii că e o greşeală de operare. De doi ani tot semnalez problema aceasta şi văd că nu se schimbă nimic. Nu e posibil ca oamenii să se îmbolnăvească din cauza acestei staţii. Efectiv, de câte ori e presiune atmosferică, mai ales în partea de jos a oraşului nu poţi respira”, a spus Peteleu.

Ovidiu Crețu: ”Problema este nu de doi ani, ci de cinci ani, de când funcționează așa cum funcționează stația de epurare de pe str. Simpozionului. Problemele sunt de dotare, nu de operare. În toamna aceasta vor schimba pompele pentru a face aerisirea mai bună. În vară vor veni echipamente suplimentare care vor reduce 80% din mirosuri, dar lichidarea problemei, din păcate, poate duce până în 2016”.

Reparații pe strada Mihai Viteazul

”Ce se face acum în zona Mihai Viteazul sunt reparațiile în urma intervenției de astă vară. Nu am recepționat reparațiile care s-au făcut după intervențiile la rețeaua de apă și canalizare pentru că n-au realizate în mod corespunzător. Pentru că săpătura a fost la 4 metri adâncime, au apărut deformări ale marginilor, ale părților laterale. Se reface ce s-a făcut de calitate proastă”.

2 comentarii

  • azi pe la ora 11 mirosea a kaka pe la big…. nu stiam de unde vine…dar am vazut pe strada tiguan-ul primarului…..atunci mi-am dat seama ca venea cretu de acasa!!!! (acasa la primar cred…ca totul e cret….de la miros- nu ca nu ar avea si scuze datorita presiunii scazute de azi)

  • Problema stringenta a orasului este sanatatea urbana ,afectata grav de mirosul de cacat de la statia de epurare a orasului. Problema se poate rezolva rapid prin capsularea bazinelor descoperite aflate in contact cu aerul. Mai precis dupa modelul simplu al serelor. Se monteaza si tuburi de scurgere a biogazului care vor fi conduse spre o statie proprie de ardere . Priceput domnilor edili cu scoala multa. ? de ce sa stam pana in 2017 sa imbolnavim oamenii.? Va place mirosul D-le primar ca stati la doi pasi de aceasta locatie.? Cum va aerisiti casa?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS