Actualitate

Cu cât au crescut salariile şi pensiile în BN. Unde ne situăm faţă de alte judeţe

Salariile şi pensiile au crescut în Bistriţa-Năsăud, la fel şi numărul salariaţilor. Cu toate acestea, veniturile nu au ajuns nici măcar să egaleze câştigurile altor români, acestea situându-se tot sub nivelul naţional, arată datele Direcţiei Regionale de Statistică Bistriţa-Năsăud.

Conform sursei citate, la sfârşitul lunii a.c. efectivul salariaţilor din judeţ era de 69612 persoane, în creștere cu 500 persoane faţă de luna anterioară şi cu 2454 persoane peste nivelul lunii corespunzătoare a anului anterior. Ponderea salariaţilor judeţului în efectivul de salariaţi la nivel naţional la sfârşitul lunii era de 1,4 %.


Câştigul salarial mediu brut pe judeţ a fost în luna martie de 2552 lei, cu 23,1% mai mare faţă de luna corespunzătoare a anului trecut şi cu 5,0% peste nivelul lunii precedente. Câştigul salarial mediu net înregistrat la nivelul judeţului a fost de 1838 lei, cu 4,8% mai mare faţă de luna anterioară şi cu 20,9% peste nivelul lunii corespunzătoare din anul precedent. Câştigurile salariale medii lunare brute şi nete pe judeţ s-au situat cu 21,6% și 21,5% sub nivelul mediu al acestor indicatori la nivel naţional.

Totodată, numărul şomerilor aflaţi în evidenţele AJOFM Bistriţa-Năsăud la sfârşitul lunii martie era de 4958 persoane, în scădere cu 304 persoane faţă de luna anterioară şi cu 754 persoane mai multe faţă de acelaşi moment al anului 2016. Din numărul total al şomerilor 44,2% erau femei. Rata şomajului a fost de 3,7%, cu 0,2 pp mai mică decât în luna anterioară, cu 0,6 pp peste nivelul lunii corespunzătoare din anul precedent şi cu 0,9 pp sub rata şomajului la nivel naţional.

În trimestrul IV al anului trecut, numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale de stat din judeţ a fost de 58.054 persoane, în creştere cu 540 comparativ cu trimestrul IV din 2015. Faţă de trimestrul anterior numărul pensionarilor a crescut cu 294 persoane. Pensia medie lunară de asigurări sociale de stat a fost în trimestrul IV 2016 de 776 lei, situându-se cu 4,9% peste nivelul trimestrului corespunzător al anului precedent şi la acelaşi nivel cu trimestrul anterior. Comparativ cu pensia medie lunară la nivel naţional, pensia medie lunară la nivelul judeţului a fost în trimestrul IV 2016 cu 16,6% mai mică.

În luna martie a.c., la nivelul judeţului s-au înregistrat: 237 născuţi vii – în creștere cu 19 faţă de luna precedentă şi la același nivel cu luna corespunzătoare a anului anterior; 339 decese – în creștere cu 22 faţă de luna anterioară şi cu 18 mai multe decât în luna martie a anului precedent; 50 căsătorii – cu 22 sub nivelul lunii precedente şi cu 37 mai puţine comparativ cu aceeaşi lună din anul trecut; 18 divorţuri – cu 12 sub nivelul lunii precedente şi în scădere cu 11 faţă de luna martie a anului anterior; 2 decedați sub 1 an – la același nivel cu luna precedentă și cu 2 mai mulți ca în luna corespunzătoare din 2016.

2 comentarii

  • Salariile au crescut cu 23% fată de luna corespunzatoare a anului trecut şi oamenii fac grevă? Oare de ce?

    E normal ca in unele zone ale tării salariile să fie sub media pe țară. Asa este in toate tările. Salariile sunt mai mici in estul Germaniei, sudul Italiei, vestul Danemarcei….. dar acolo oamenii au mai multi bani de cheltuit după ce si-au platit cheltuielile fixe. Costul vietii este mai mic, decat in restul țării.

  • Salariul mediu net in Jud. Bistrita -Nasaud a fost de 1.838 lei pe lună. Si atunci se pune intrebarea: cât merită un salariat de la Leoni?
    In nici un caz nu merită să primească mai mult de 1.838 lei pe lună (salariul mediu).

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS