Cultură

Concert de Paşte. Ovidiu Creţu: Insistăm cu muzica clasică, Bistriţa şi-a format o elită (FOTO)

În a treia zi a sărbătorilor pascale, European Royal Orchestra, soprana Angelica Stratulat şi tenorul Narcis Brebeanu au susţinut, în Teatrul de vară din centrul Bistriţei, un concert extraordinar de Paşte. Începând din mai-iunie vor avea loc concerte şi în Biserica Evanghelică, a anunţat primarul Ovidiu Creţu.

”A devenit o tradiţie în Bistriţa să marcăm marile sărbători printr-un concert deosebit. Cel puţin patru astfel de concerte mari se desfăşoară anual sub egida Primăriei: de Bobotează, de Paşte, de Zilele municipiului Bistriţa şi de Crăciun. Am invitat o orchestră deosebită, care a mai fost în concert la noi, European Royal Orchestra, cu care am realizat frumoase colaborări”, a spus directorul Centrului Cultural Municipal ”George Coşbuc”, Dorel Cosma.

”Salut prezenţa la Bistriţa a European Royal Orchestra, muzicieni profesionişti care au venit din nou pentru a ne încânta sufletele. Ar fi o încheiere mai puţin inspirată a marilor sărbători fără să avem un concert simfonic. Bistriţa şi-a construit, şi-a format o elită a cetăţenilor care gustă muzica şi trebuie să spun că este o elită pentru că nu toată lumea înţelege muzica clasică. Am fost întrebaţi de multe ori de ce nu încercăm alte genuri, poate mai populare, dar noi credem că muzica clasică are multiple valenţe, are rolul de a ne înălţa, de a face din noi oameni mai buni, superiori. De aceea, insistăm cu aceste concerte de muzică clasică şi mă bucur că există lume care ştie şi doreşte să aprecieze acest lucru. Teatrul de vară este o improvizaţie până vom finaliza lucrările la Casa de Cultură, dar a fost amenajat cum trebuie pentru astfel de acte culturale. Aşteptăm să se încălzească puţin, să putem intra în Biserica Evanghelică, unde atmosfera este cu totul alta. N-o să putem decât undeva către sfârşitul lunii mai să ne mutăm acolo”, a afirmat primarul Ovidiu Creţu.


La concertul organizat de Primăria Bistriţa prin Centrul Cultural Municipal au mai asistat, printre alţii, viceprimarul George Avram, managerul Centrului Judeţean pentru Cultură, Gavril Țărmure, consilierul municipal Alin Seserman.

Programul a cuprins în partea I Uvertura Liliacul – J. Strauss, O mio babbino caro – G. Schicchi, Funiculi Funicula – Luigi Denza, Dans ungar nr. 5 – J. Brahms, Ave Maria – Fr. Schubert, O sole mio – E. Di Capua, Parigi o cara – G. Verdi, iar în partea II Cavaleria Rusticana – Intermezzo – P. Mascagni, Boema – Aria Musettei – G. Puccini, Wilhelm Tell – G. Rossini, Mattinata – R. Leoncavallo, Carmen – G. Bizet, Văduva veselă – Fr. Lehar, Humoresque – A. Dvorak. Dirijorul orchestrei a fost Aurel Gheorghiţă, iar coordonatorul artistic al spectacolului – Florin Ciofică.

CLICK PENTRU MAI MULTE IMAGINI!

1 cosma cretu concert paste 2 royal orchestra paste 3 royal orchestra 4 royal orchestra 5 angelica stratulat 6 narcis brebeanu 7 public ov cretu 8 fam seserman concert paste

9 comentarii

  • Pacat ca orasul Bistrita duce lipsa unei sali de concerte corespunzatoare. Chiar si dupa renovarea Casei de Cultura, problema nu se rezolva decat partial. Atat sala cat si mai ales scena Casei de cultura sunt prea mici pentru a putea gazdui orice tip de spectacole. De asemenea, lipseste o fosa pentru orchestra, atat de necesara pentru spectacole de opera si nu numai. Pe de alta parte si sala de spectacole este destul de mica si nu poate primi decat un numar restrans de spectatori. Probabil de aceea primarul spune ca Bistrita si-a format o elita. Pentru el, grosul populatiei reprezinta prostimea, care oricum nu conteaza.

  • noooo multi da prosti no da primarul ista e din falsa elita no ca habar n-are de muzica….pozeaza no no ca mai toti politicienii goi no

  • Dăi ‘nainte! cu elita dom’ primar. Că-n Bistriţa, ca în *scrisoarea pierdută*: ea există, e sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire.

  • Se spunea pe vremuri ca in comunism, clasa muncitoare bea sampanie prin reprezentantii sai, asa-zisa elita. Acum e la fel numai ca s-au schimbat reprezentantii prostimii. Altfel spus, s-a suit scroafa in copac. Vorba unui cantec pe versurile Adei Milea:
    ”Ceausescu n-a murit!
    Ne vegheaza indarjit
    Ceausescu e o scoala
    Ceausescu e o boala:

    E in mine e in tine
    E in fabrici si uzine
    Azi il poarta fiecare
    Ceausescu-n veci nu moare”

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS