Actualitate

Comisarul şef Liviu Olariu: În societatea noastră, familia nu continuă educaţia, lăsând-o pentru alţii

"Tot respectul pentru cei care fac copii şi îi educă, iar şcoala, societatea, vin şi completează această educaţie, mai puţin respect pentru cei care doar îi fac şi aceştia, în cele din urmă, sunt o povară pentru societate", a spus comisarul şef Liviu Olariu, adjunctul şefului IJP, la întâlnirea cu directorii de şcoli.

Comisarul şef Liviu Olariu, adjunctul şefului IJP Bistriţa-Năsăud, li s-a adresat, joi, directorilor de şcoli din judeţ cărora le-a spus că Poliţia face tot ce ţine de ea pentru ca elevii şi profesorii să-şi desfăşoare activitatea în condiţii de siguranţă.

„M-am obişnuit, în fiecare an, să mă prezint la examen în faţa dumneavoastră şi vă asigur că sunt conştient că e un examen greu. Aşa cum spunea Aristotel, cei ce educă sunt demni de mai multă onoare decât cei care fac copii. Mai ales în societatea noastră, din păcate, vedem cum părinţii, familia nu continuă educaţia lăsând-o în zona instituţiilor, lăsând-o pentru alţii. Tot respectul pentru cei care fac copii şi îi educă, iar şcoala, societatea, vin şi completează această educaţie, mai puţin respect pentru cei care doar îi fac şi aceştia, în cele din urmă, sunt o povară pentru societate”, a spus comisarul şef Liviu Olariu.


Domnia sa le-a mulţumit directorilor şi profesorilor pentru că anul trecut şcolar infracţionalitatea în şcoli şi în apropierea acestora s-a diminuat cu 25% faţă de aceaşi perioadă din anul precedent. „Avem doar 12 loviri şi tot cam atâtea furturi în toate şcolile din judeţul Bistriţa-Năsăud. Vă cer să continuăm în aceeaşi linie. Nu putem fi indiferenţi la dramele care se întâmplă. (…) Nu Poliţia face educaţia, ea participă alături de cadrele didactice la educaţia autoprotectivă, să nu fie victime”, a spus Liviu Olariu.

Comisarul şef a explicat că un proiect de succes pe care Inspectoratul Judeţean de Poliţie îl va continua şi anul acesta este cel al voluntariatului pe care îl fac elevii. „În fiecare serie, am adus aproape de noi  50-60 de elevi care fac voluntariat la Poliţie şi care au transmis mesajele noastre colegilor lor. E un proiect de succes pe care îl vom continua”, a spus Olariu.

Un alt proiect este cel al patrulelor şcolare. „Nu mă aştept ca elevii să dirijeze traficul, vreau să fiu foarte bine înţeles, însă existenţa unei patrule şcolare este o ocazie foarte bună să se protejeze copiii, elevii, pentru riscul rutier care este tot mai mare pe drumurile publice din ţară. Nu putem fi indiferenţi faţă de dramele care se întâmplă, motiv pentru care vă recomand ca să fie mai multe şcoli care să participe la concursul patrulelor şcolare. Anul trecut au fost zece, iar eu cred că anul acesta putem ajunge la peste o sută. E foarte importantă educaţia rutieră”, a adăugat Liviu Olariu.

Comisarul şef a mai adăugat că, în ce priveşte siguranţ, foarte puţine şcoli au asigurate sisteme de securitate. „Mai mult de jumătate dintre şcolile din judeţ nu au asigurate măsuri de securitate. Unele dintre ele, 12, nu au nici măcar împrejmuiri corespunzătoare. Vă rog să mergeţi la primar, la consiliul local, să luaţi minime măsuri. În fiecare şcoală poate fi un sistem de supraveghere video ca oa tenţionare pentru copii, dar şi pentru cei din afară. Nu ne interesează să probăm infracţiunile, cu aceste sisteme, vrem doar să fie atenţionaţi copiii că sunt văzuţi dacă săvârşesc anumite fapte. Vă asigur că şi în acest an vom fi împreună cu dumneavoastră dacă ne veţi primi în şcoli „, a adăugat comisarul şef Liviu Olariu.

2 comentarii

  • Cam bombastic discursul d-voastra dl.Olariu.Dar ma intreb ce spuneti de acel subordonat care a furat si a primit amenda penala (de la Beclean ) si in continuare este coleg cu d-voastra.Acesta a fost si este un chin pentru institutia din care faceti parte. .Instituatie care si ea face parte din societatea la cere va refereati in articol.Ce educatie a-ti dat acelui individ.Cum de nu a-ti luat atitudine asupra acelui individ pentru a va putea citi cu placere articolul.Si noi civilii va cunoastem poverile institutiei.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS