Actualitate

Colectarea selectivă a deşeurilor, la 10%. Ce va face Vitalia ca să schimbe situaţia

Compania Vitalia Servicii pentru Mediu, care se ocupă de colectarea deşeurilor din judeţ şi de depozitarea acestora la Tărpiu, va implementa, timp de trei luni, un proiect de îmbunătăţire a colectării selective, derulat împreună cu Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Deşeuri Bistriţa-Năsăud, întrucât, în prezent, potrivit Gărzii de Mediu, nici 10% din populaţie nu colectează gunoiul selectiv, deşi sistemul de management integrat al deşeurilor funcţionează deja de un an şi jumătate în judeţul nostru.

Directorul administrativ al companiei, Ştefan Sîngeorzan, a anunţat că, timp de trei luni, vor fi distribuiţi saci de culori diferite pentru abonaţii casnici pentru a depozita în ele plastic şi metal, respectiv hârtie şi carton. Odată cu distribuţia sacilor, oamenilor li se va explica să depoziteze în ei deşeurile reciclabile pe care Vitalia îi va ridica apoi în baza unui program pe care îl va anunţa. Se întâmplă întrucât, mai ales la ţară, containerele semiîngropate pentru deşeuri reciclabile sunt amplasate la marginea localităţilor, iar oamenii nu se deplasează până acolo ca să depoziteze PET-uri sau hârtie, aşa că amestecă aceste deşeuri reciclabile cu gunoiul menajer din pubele.

Vitalia trebuie să colecteze cât mai mult selectiv întrucât în condiţiile date se va umple foarte repede celula unu de al Tărpiu, iar la celula a doua încă nu se poate lucra.

„Din păcate, nu e lămurită situaţia juridică a terenuri (CJ a luat de la Primăria Dumitra un teren acesta figurează ca păşune pe care nu se pot edifica construcţii -n.r.). Noi, la Tărpiu, am încercat să mai obţinem fonduri europene ca să montăm acolo o staţie de tratare mecano-biologică unde am fi introdus toate deşeurile într-o cuvă. De acolo s-ar fi ales umedul de uscat, cel uscat s-ar fi transformat în peleţi. Din păcate, nu noi suntem cei care gestionăm situaţia juridică a terenurilor”, a spus Ştefan Sîngeorzan.

Reamintim că operatorul de salubritate Vitalia a fost amendat de Garda de Mediu Bistriţa-Năsăud pentru modul defectuos în care colectează şi depozitează deşeurile din judeţ. Compania a primit răgaz ca, până la începutul anului viitor, să remedieze deficienţele şi să îmbunătăţească serviciile.

Comisarul şef al Gărzii de Mediu, Cristian Niculae, a spus că a cerut ADI Deşeuri ca, începând din 2016, să fie derulat un proiect pilot: „Să distribuim timp de trei luni saci menajeri bistriţenilor care locuiesc la case ca să creştem colectarea selectivă. În Bistriţa sunt aproximativ 8000 de case şi am propus ca Vitalia să cumpere saci menajeri pe care oamenii să îi primească gratuit, câte unul pentru hârtie şi carton şi altul pentru plastic şi metal fiindcă deşeuri de sticlă sunt puţine. Să dăm saci de două culori, iar în momentul în care maşina Vitaliei trece săptămânal să ridice gunoiul menajer, cetăţenii să scoată în faţa casei şi sacii cu gunoiul colectat selectiv. Cred că aşa va fi mult mai comod pentru cetăţeni să colecteze selectiv. Eu sunt convins că va creşte colectarea selectivă în felul acesta pentru că multă lume reclamă că trebuie să pună gunoiul în maşină, să se ducă cu ele 500-600 de metri, acolo să deschidă capace murdare şi insalubre, să aibă mănuşi. Dacă va merge bine, vom extinde proiectul la nivelul întregului judeţ”.

Deocamdată, Vitalia nu a anunţat când va începe să deruleze acest proiect.

11 comentarii

  • Dar care e rostul impartirii sacilor in 2 culori daca Vitalia ridica „reciclabilele” la gramada (plastic, hartie, carton, metal in aceiasi masina)?

  • Eu cred ca pregătesc, în cârdășie cu CJ BN, o nouă creștere a tarifelor, pe care o vor justifica prin cheltuielile făcute pentru educarea populației.

  • Proiect pilot zice Cristian Niculae? Se vede ca e total pe dinafara in ceea ce priveste problemele de mediu! Pai Urbana in ultimii 2 ani asa colecta selectiv… cu saci galbeni si albastri. Asa ca program pilot e poate pentru vitalia si seful garzii de mediu, nu pentru cetateni. Primeam sac galben si albastru si stiam ca trebuie sa il scot in anumita zi din sapt. Dar pana la urma cumva trebuie sa se justifice o urmatoare marire de tarif. Un praf in ochi justificat.

  • Aviz gospodinelor care duc deseurile la containere!

    Indiferent cine „colecteaza”, SA COLECTEZE! Sau mai sigur si fara atata tam-tam, sa lase treaba asta pe mana „cautatorilor de comori”, alias cetatenii care cotrobaie prin containere.
    Apropo: sambata seara, apropiindu-ma de ghenele de gunoi ( pe Aleea Octavian Goga, intre blocurile A4-A5) cu sacul de „menajer” si cel de „plastice”, din interiorul containerului de deseuri menajere (care avea capacul deschis la maximum) am auzit zgomote si am zarit o raza de lumina. Deoarece o bicicleta era rezemata de containerul vecin, am dedus ca este cineva in container. Evident m-am speriat, am intrebat ce cauta acolo, ca puteam sa-i arunc in cap sacul meu…poate sa-i fac rau, nici un raspuns.
    Nu (mai) comentez mizeria pe care acestia o lasa pe langa acest „loc de munca”…al lor!
    Mi-am depus bagajele in fata containerelor si am pornit spre casa, dar imediat „fantoma” a iesit, si-a pus „recolta” in cosul bicicletei si a pedalat sprinten….spre alt container din zona.

    Trei tineri care in treacat au asistat la scena au comentat ca ei muncesc ca sa plateasca atat securitatea sociala a „trantorilor”, cat si servicii la Vitalia sau/si Urbana, „casute” pt veverite totul cuprins in cele multe taxe. E trist si frustrant!

    NB: Poate niste echipaje de la Pol Comunitara ar fi utile sa faca raiduri seara, ca risti sa faci infarct intr-o ipostaza similara! Nu doar ca sa ne apere pe noi, de sperieturi, ci mai mult pt a eradica asemenea „hidoase spectacole de cartier”

    • Nu stiu de ce ( adica stiu !) unii dintre noi ne’am invatat sa gandim complicat cand lucrurile , in aparenta , sunt destul de simple . Proiectul pilot propus de dumnealor e proiect pilot doar pentru unii care nu habar n’au ca in Bistrita acest model a functionat, mai bine sau mai putin bine !
      Spune comisarul garzii de mediu ca au pus la punct cu ADI deseuri un sistem care sa functioneze astfel : citez ,, sa dam saci de doua culori , iar in momentul in care masina Vitaliei trece saptamanal sa ridice gunoiul menajer, cetatenii sa scoata in fata casei si sacii cu gunoiul colectat selectiv !!! Sa inteleg ca asta’i noutatea,, proiectului pilot” !!!! , si deci sistemul proiectat ( proiect pe care s’au platit o sacosa de bani ) poate fi depozitat in ,, lada cu amintiri ” , fara ca cineva sa raspunda pentru nefunctionalitatea sistemului ! Deci : selectam la sursa si le depunem impreuna !!
      Stimati tovarasi : colectarea deseurilor , transportul si depozitarea sunt guvernate de legi . Actorii principali in acest ,complex, proces sunt : autoritatile publice centrale , autoritatile publice locale , operatorii serviciului si generatorii de deseuri Daca ,, actorii ” implicati in sistem isi exercita atributiile , statuate prin lege, sigur situatia se va schimba . Atata vreme cat numai generatorii de deseuri sunt vinovati situatia va fi tot mai confuza . Adevarul e ca situatia reciclabelor a fost scapata de sub control si neglijata multa vreme iar acum vine vremea scadentei !
      O remarca doar : Nu populatia este vinovata pentru neatingerea tintelor de reciclare ! Chiar daca , sa zicem , unii mai amesteca deseurile la depozitul de la Tarpiu exista posibilitatea de selectare . Se face acest lucru ? , iar atata vreme cat tariful de colectare a deseurilor se aplica la unitati de volum ( lei/mc) si nu pe unitati de masa situatia va ramane neschimbata !

    • ba se poate, doar ca mai greu. Speranta moare ultima dar nu trebuie sa asteptam sa ne faca altii ordine. Trebuie sa ne implicam si noi ca cetateni intr-un fel sau altul.

  • daca imi ia si un sac de peturi!
    a spus ca…..NUUUUUUUUUUUUUU!
    astept ziua cand va veni sa-mi ridice cei doi saci ..

  • Imi pare rau ca nu am notat datele camionetei de la Vitalia care recent (in urma cu vreo 2- saptamani) era oprita pe marginea drumului in zona super centrala a orasului; doi barbati sfatosi, imbracati in echipament Vitalia tocmai isi negociasera un ciubuc de „400 pe din doua”… Imi amintesc ca mi-a fost sila de atitudinea celor 2, primul impuls a fost sa ii cert! Am discutat cu o cunostinta care mi-a spus ca asa lucreaza acestia, ca isi vaneaza atent clientii „solvabili” pe care ii servesc, iar in rest vedem cu totii- Dumnezeu cu mila!
    Asta este faimoasa „salvatoare” a salubritatii orasului european cu angajatii ei! Iar noi trebuie sa le suportam toate mofturile, mascate de negocieri cine stie pe ce criterii incheiate cu castig in favoarea lor! Sau poate nu au avut contracandidat….de buni ce sunt!?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS