Actualitate

CJ vrea Centru pentru dezvoltarea capacităţii profesionale a tinerilor pe Bd. Independenţei

Consiliul Judeţean cere de la MTS, care administrează prin DJTS clădirea şi terenul de pe Bd. Independenţei nr. 9, imobilul respectiv pentru a atrage fonduri europene în vederea reabilitării şi transformării lui în Centru multifuncţional pentru dezvoltarea capacităţii profesionale a tinerilor.

Consiliul Judeţean aprobă un proiect privind acordul de solicitare în vederea preluării în domeniul public al judeţului Bistriţa-Năsăud a imobilului – construcţie şi teren- situat pe Bulevardul Independenţei nr. 9 din Bistriţa, aflat în administrarea  Ministerului Tineretului şi Sportului –  Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bistriţa-Năsăud. În clădirea respectivă şi-a desfăşurat activitatea Agenţia Teritorială a Taberelor şi Turismului Şcolar Bistriţa, desfiinţată în 2005.

Arhitectul şef propune ca imobilul ce urmează a fi preluat  să aibă destinaţia de ”Centru multifuncţional pentru dezvoltarea capacităţii profesionale a tinerilor”, reabilitarea imobilului  având ca obiectiv asigurarea spaţiilor şi echipării necesare desfăşurării  de activităţi de calificare, perfecţionare, ateliere de lucru pentru dezvoltarea capacităţii profesionale şi antreprenoriale.


Acest  proiect  face parte din strategia de dezvoltare durabilă, inteligentă şi incluzivă a judeţului Bistriţa-Năsăud, componenta privind dezvoltarea capitalului uman prin: activităţi de perfecţionare, de formare şi dezvoltare profesională în diverse domenii adresate tinerilor, potrivit cererii pieţei de muncă şi nevoilor  de recalificare, specializare, etc.; activităţi adresate calificării, recalificării, învăţare pe tot parcursul vieţii; activităţi de calificare a persoanelor vulnerabile şi nu numai, pentru relansarea meseriilor  tradiţionale, meşteşugurilor, tradiţiilor culturale şi evenimentelor culturale tematice; ateliere de lucru pentru dezvoltarea abilităţilor practice în diverse domenii.

Consiliul Judeţean solicită transmiterea acestui imobil în vederea redării funcţionalităţii şi transformării în Centru multifuncţional pentru dezvoltarea capacităţii profesionale a tinerilor prin atragerea de fonduri europene pentru reabilitarea  imobilului, semnificativ fiind în acest sens faptul că se învecinează cu Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr. 2 Bistriţa, Liceul Tehnologic Special ”Sfânta Maria”, instituţii aflate în subordinea CJ, iar imobilele şi terenurile eferente acestora  fac parte din inventarul domeniului public al judeţului Bistriţa-Năsăud.

De-a lungul timpului, clădirea a făcut obiectul mai multor acţiuni de predare – primire între diferite instituţii de nivel local sau judeţean, dar lipsa fondurilor a condus la o stare avansată de degradare a acestuia, astfel încât la ora actuală nu poate fi folosit, în acest imobil nedesfăşurându-se niciun fel de activitate de mai mulţi ani.

Suprafaţa construită desfăşurată este de 1.668 mp, iar suprafaţa totală a terenului aferent – 2.056 mp.

1 comentariu

  • Oare ca mai inventeaza oamenii astia ? Auzi centre…….bla..bla…bla….! Binenteles totul pe banii nostrii. Ma gindesc, tot ma gindesc dar……nu reusesc sa intru in gindirea lor. E …..asa….fara cuvinte. Auzi centre pentru……

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS