Actualitate

CJ se judecă la Curtea de Apel Cluj pentru proiectul nr. 2 ”Registru Agricol în sistem informatic”

Consiliul Județean va aproba un proiect de achiziționare a serviciilor juridice de asistenţă şi reprezentare într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Cluj, mai exact plângerea formulată de SC Star Storage SA împotriva deciziei pronunţate de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) în cadrul procedurii de atribuire, prin licitaţie deschisă, a contractului de achiziţie publică „Furnizarea, instalarea şi întreţinerea Sistemului informatic Registru Agricol” realizat conform proiectului cu fonduri europene ”Gestiunea în sistem informatic a Registrului Agricol și a altor servicii publice destinate cetățenilor în cadrul unor unități administrativ-teritoriale din județul Bistrița-Năsăud – proiect 2”.

La procedura de achiziție au fost depuse patru oferte, iar în urma contestațiilor CNSC a dispus reevaluarea ofertelor, câștigătoare fiind declarată asocierea SC Power Net Consulting SRL București – SC Advanced Technology Systems SRL – SC Soft Business Union SRL – SC Astra Sisteme Integrate SRL. Deoarece nu au mai fost făcute contestații, CJ a încheiat contractul de furnizare. După ce procedura de achiziţie publică s-a încheiat și contractul a fost atribuit, SC Star Storage SRL, fost ofertant, a solicitat CJ comunicarea rezultatului procedurii, precum şi a punctajului obţinut în urma reevaluării ofertei, contestând apoi decizia CNSC la Curtea de Apel Cluj, primul termen de judecată fiind în 10 septembrie.


”Având în vedere complexitatea dosarului, importanţa şi valoarea contractului de furnizare, precum şi necesitatea asigurării asistenţei juridice specializate în domeniul achiziţiilor publice, considerăm că se impune, pentru întărirea apărării instituţiei în acest dosar, achiziţionarea de servicii juridice de asistenţă şi reprezentare. Sursa de finanțare poate fi asigurată din economiile rezultate ca urmare a aplicării procedurilor de achiziţie publică, în urma cărora a rezultat o economie de peste un milion de lei față de valoarea aprobată”, precizează CJ.

Valoarea totală a contractului de furnizare a sistemului informatic pentru proiectul nr. 2, câştigat de firmele SC Power Net Consulting SRL – lider de asociere, SC Advanced Technology Systems SRL, SC Soft Business Union SRL şi SC Astra Sisteme Integrate SRL este de 3.676.065 lei. Contractul a fost semnat în martie anul acesta (foto).

Primăriile incluse în proiectul 2 sunt Ciceu Giurgeşti, Galaţii Bistriţei, Căianu Mic, Dumitra, Şintereag, Şieu Odorhei, Budeşti, Tiha Bârgăului, Şieuţ, Poiana Ilvei, Romuli, Miceştii de Câmpie, Sânmihaiu de Câmpie, Silivaşu de Câmpie şi Urmeniş.

CJ a finalizat proiectul nr. 1 ”Gestiunea în sistem informatic a Registrului Agricol și a altor servicii publice destinate cetățenilor în cadrul unor unități administrativ-teritoriale din județul Bistrița-Năsăud”. Detalii aici.

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS