Actualitate

CJ Bistrița-Năsăud, premiat pentru inovație și calitate

Consiliul Judeţean Bistrița-Năsăud a fost premiat pentru inovație și calitate în sectorul public de Consiliul Europei, Guvernul României și Agenția Națională a Funcționarilor Publici.

Premiul II la nivel național a fost acordat în cadrul celei de-a IX-a ediții a Conferinței Internaționale ”Inovație și calitate în sectorul public”, pentru proiectul ”Crearea Centrului German din Bistrița prin reabilitarea clădirii istorice Casa Argintarului”.

În cadrul conferinței au fost prezentate cele mai de succes proiecte aparținând autorităţilor administraţiei publice de la nivel local şi central, iar în urma evaluării Consiliului Judeţean Bistrița-Năsăud i-a fost acordat premiul II la nivel naţional.

La conferință au participat: Vasile Dâncu – ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Jutta Gutzkow, Directorul Diviziei pentru Societatea Civilă – Consiliul Europei și Jozsef Birtalan – președinte ANFP.

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a participat la această competiţie în cadrul pilonului IV ”Reducerea risipei și eficientizarea cheltuirii banului public în administrația publică locală”, cu proiectul ”Crearea Centrului German din Bistrița prin reabilitarea clădirii istorice Casa Argintarului”. Prin intremediul acestei aplicații, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a prezentat modul în care s-a desfășurat restaurarea, consolidarea, protecţia şi conservarea clădirii de patrimoniu „Casa Argintarului” din Bistriţa şi cum s-a reușit promovarea turistică a acesteia prin transformare ei în „Centru German Bistrița”.

”Câştigarea acestei distincţii de către Consiliul Judeţean Bistrița-Năsăud în cadrul celei mai prestigioase competiţii a proiectelor din administraţia publică din România, confirmă, o dată în plus, profesionalismul corpului de experți din cadrul instituției județene și preocuparea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud pentru creșterea calității serviciilor publice oferite comunității”, se arată într-un comunicat al Complexului Muzeal.

Proiectul ”Crearea Centrului German din Bistriţa prin reabilitarea clădirii istorice Casa Argintarului” a fost derulat de Consiliul Judeţean cu 2,2 milioane lei bani europeni. Casa Argintarului a fost construită între anii 1560-1563 de pietrarii italianului Petrus Italus de Lugano. Clădirea păstrează, în mod unitar, cea mai frumoasă arhitectură renascentistă a unei locuinţe de patrician din Transilvania. Casa Argintarului, legendară şi prin popasul făcut aici de domnitorul Petru Rareş, figurează în literatura de specialitate drept etalon al arhitecturii renascentiste din Bistriţa medievală. În 1758 a ars, iar în 1939 a ajuns în pragul demolării şi numai intervenţia marelui istoric Nicolae lorga a salvat-o de la dispariţie. După 1950, imobilul din strada Dornei a devenit proprietate de stat, intrând în reparaţii generale făcute după proiectele arhitectului-restaurator Ştefan Balş. În 1969, Casa Argintarului, devenită după restaurare o adevărată bijuterie arhitectonică, îşi inaugura destinaţia culturală cu o expoziţie de artă plastică. Ea a găzduit apoi până în 1986 exponatele secţiei de istorie a Muzeului Judeţean. Ulterior, aici a funcţionat Şcoala de Arte şi Meserii.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS