Social

Cireşoaia, satul care se trezeşte la patru dimineaţa. Cu câtă trudă sunt adunate fructele

(FOTO) Cireşele de la Cireşoaia sunt culese cu multă trudă chiar şi de la 10 metri înălţime de localnicii care, nu o dată, şi-au pus viaţa în pericol ca să le adune cu tot cu codiţă. Zilnic se trezesc la ora 4 dimineaţa ca să poată strânge cât mai multe fructe pe răcoare. Seara îi găseşti rupţi de oboseală în centrul satului unde aşteaptă să vină cumpărătorii, comercianţi din Bistriţa, Maramureş, Cluj, Satu Mare, Sibiu, Braşov sau Mureş. De la ţărani, cireşele mari pot fi cumpărate cu 5-6 lei kg, iar cele mai mici cu 2-3 lei kg, dar fiecare leu e meritat.

Recolta din acest an a fost foarte slabă, spun localnicii. Pe când s-au format fructele, a bătut gheaţa şi praf le-a făcut. Apoi a urmat o perioadă de ploi şi nu s-au copt. Căldura toridă care s-a abătut în ultimele zile nu le-a priit nici ea fructelor care s-au uscat şi se putrezesc deja pe pomi.

Margareta Mathe:Vremea nu a fost bună, a bătut gheaţa la noi şi de-asta a fost recolta mai localnica Ciresoaia 2slabă. Am cules cu mult mai puţin faţă de anul trecut, cam la jumătate. Şi calitativ, fructele nu arată bine. Multe trebuie să le aruncăm fiindcă sunt crăpate, bătute de gheaţă. Noi avem o livadă destul de mărişoară. Ca să adunăm fructele, lucrăm toată familia. Mai avem şi o rudă care mai vine la lucru. Ne trezim dimineaţa la 4.30, facem lucrurile de prin gospodărie şi apoi mergem la cules. Folosim scări, coşuri, luăm fructele cu codiţă că altfel nu sunt frumoase. Într-o zi, o persoană poate aduna 50-60 de kg. Mai mult nu se poate. Cireşii sunt foarte înalţi. A fost şi anul acesta un accident. O femeie a căzut şi a venit salvarea după ea. Mai ales căldura aceasta e foarte grea, dar nu avem încotro. Cu ceva trebuie să ne ocupăm şi noi. Nu avem pensii, din ceva trebuie să trăim”.

Ciresoaia scari 1 Ciresoaia scari 2 Ciresoaia scari 3 Ciresoaia scari 4

„Dimineaţa ne trezim la 4-5, iar la ora 6 porneşte tractorul. Până atunci, ne spălăm să mergem la hotar. Când sosim localnic Ciresoaiaacolo, bagajele jos şi sus pe scări. Când adunăm un coş de cireşe, ne dă de prânz. Ca să umplem un coş durează cam o oră. Depinde dacă sunt sau nu fructe pe pom. Mai şi cade lumea de pe scări. Feciorul meu a căzut anul trecut, şi-a rupt clavicula. S-a întins după nişte cireşe şi a căzut de pe scară de la 10 metri. Cireşe trebuie culese cu codiţă, fără discuţie. E o meserie specială. Nu oricine se poate urca la înălţime să culeagă cu codiţe. Unii au poate impresia că le strângem de pe jos. E destul de periculos şi greu, mai ales pe căldura asta. Toată ziua să urci pe scară nu e uşor. Dar ce să facem? Pe hotarul acesta de la Cireşoaia nu se pot cultiva bucate că vedeţi că e tot o groapă şi o dâmbă. Doar din fructe putem trăi. Le şi mâncăm dacă ni-s în mână. Mâncăm cât vrem şi cât putem. Mai mult de o jumătate de kilogram nu putem mânca pe zi că suntem sătui”.

„Nu am adunat nici jumătate faţă de ce a fost anul trecut. În primăvară, le-a prins îngheţul. După aceea, a venit gheaţa, le-a distrus pe când erau încă verzi, iar acum căldura. Cele care au crăpat din cauza ploii se usucă. Nu sunt nici prea dulci anul acesta. Vânzările au mers destul de slab” – localnică.

„Zilnic aproape a plouat, iar cireşele s-au stricat. Căldurile acestea nu au avut ce să mai rezolve după ce se crapă cireşele. Nu cred că ieşim bine anul acesta cu recolta. Le vindem cum putem. De la 2 lei până la 6 lei. Depinde de soi şi de frumuseţea cireşelor” – localnic

„A fost un an slab. Vremea nu a fost bună. Nici jumătate recolta de anul trecut. Dacă sunt lovite, trebuie să mai lăsăm din preţ. Eu nu am livadă, doar cireşi în grădină. Singură şi culeg cât pot fiindcă nu îmi permit să plătesc culegători. Trebuie să le dai până la 100 de lei pe zi. Pentru mine e mult. Anul trecut s-au vândut cu 3 până la 6 lei, ca şi anul acesta, dar s-au cumpărat mai multe fiind de calitate. Acum stăm şi aşteptăm să vină comercianţii şi sunt seri în acre nu vine mai nimeni. Loc în acre să le depozităm la o temperatură să reziste mai mult timp nu avem” – localnică.

Duminică, 26 iunie, imediat după pânz, la Cireşoaia va începe o nouă ediţie a festivalului cireşelor. Fiecare familie din sat va dona o anumită cantitate de cireşe, iar participanţii la festival vor putea mânca pe săturate după ce vor plăti un bilet de intrare.

Ciresoaia 2 Ciresoaia 3 Ciresoaia 4 Ciresoaia 5

8 comentarii

    • Intr- adevar sunt greu de cules..dar cand ne gandim la cat poate sa ajunga un kg de rosii..sau vinetele de mai mult de 1 kg bucata si care ajung sa se vanda la 1 leu kg..si cat au muncit oamenii pentru ele..sapara gradina, costul rasadului..daunatorii..colorado si restul..pt ele la fel sunt ploi si grindina dar sunt muncite..pe cand ciresele ce? Ce justificare are pretul lor ridicat? Ca s- a urcat omul o data pe an pe o scara sa le culeaga?

    • intreaba pe tilharii angrosisti din iata de ce urca pretul de la 3-4 lei la 8-10 lei boule

  • Daca raman la ideea de : ” Acum stăm şi aşteptăm să vină comercianţii „, nu vor putea evolua. De ce nu se asociaza pentru a putea negocia cu supermarketurile sau chiar sa isi deschida 2-3 puncte de vanzare sezoniere in Bistrita, nu sa stea fiecare pe cont propriu sa astepte sa vina cineva sa le cumpere cateva ladite.

    • Pentru ca taranii inca sunt traumatizati de ce li s-a intamplat pe vremea comunismului. Ei cred ca asocierea e un fel de CAP ( cooperativa agricola de productie) si nu vor sa auda de asa ceva.

    • cred ca in viata voastra n-ati cules cirese macar o singura zi de dimineata si pina seara cind simti ca gitul tau sa lungit,iar picioarele tale nu te mai tin stind toata ziua pe o bucata de lemn de 2-3 cm,si credeti ca din atita sta cultivarea cireselor na ma duc si culeg,trebuiesc sapati pomii ca si rosiile,dar nu numai vara cisi iarna se aplica cel putin 6-8 stropiri,contra bolilor si a daunatorilor,iar vin tilharii din bistrita sau alte judete cumpara angross cu 3-4 lei kg si vindcu 7-10 lei,voi care criticati habar nu aveti ce munca presupune sa ai o livada rentabila de cires.Rusine sa va fie,iar angrosistii ar trebui eliminati din piete fiindca ei ridica pretul.

  • Ajunge o privire la chipurile acelor țărani – unguri în marea lor majoritate , ca să-și dea cineva seama cât de munciți și încovoiați de nevoi sunt.
    Nu același lucru, nici pe departe , s-ar putea spune despre politrucii UDMR sau oricare alt partid cu funcții în CJ sau CL – oficine a căror utilitate pare a fi egală cu cea a unui magazin de goblenuri situat într-o pădure. Totuși, vreunul cu mintea mai limpede și cunoscător al ,,brandului” Cireșoaia, nu ar putea proporționa acestor oameni o formă de comerț mai civilizat și adecvat, ca să nu stea în drum să-și vândă produsele? Ar avea de câștigat și cumpărătorul, să nu mai fie nevoit să dea ochii cu foștii valutiști din Decebal reprofilați în cireșari. Plus că ar plăti un preț mai la îndemână.

    • Buna ad vrea sa cumpar angro cirese daca se poate mai multe detali la tel 0743410703

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS